Sâmbata, 27 aprilie 2011  
S Simeon, rudenia Domnului, ep, m (+ 107)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 VARIA
Start :: Varia :: Despre noi & sit

De 5 ani împreună!

La 15 martie 2004 s-au împlinit 5 ani de când au apărut pe Internet primele pagini ale sitului www.greek-catholic.ro, care între timp și-a adăugat și numele de www.greco-catolic.ro. Prima pagină a sitului, așa cum era în martie 1999, nu o mai avem, dar am găsit o altă pagină (cu datele Cardinalului Todea), pe care o puteți vedea alăturat.

Apariția sitului se datorează în principal la două forțe care l-au împins la existență: una interioară webmaster-ului , care de pe băncile Politehnicii visa să facă un sit greco-catolic; și a doua exterioară, nu numai webmaster-ului ci și României , manifestată de dorința unor greco-catolici din SUA de a exista un sit ce să prezinte viața Bisericii de "acasă". Astfel au apărut primele pagini găzduite pe situl www.christusrex.org, prin bunăvoința lui Michael Olteanu. La scurt timp am cumpărat domeniul www.greek-catholic.ro, prin donația oferită de Tiberiu Luțaș, care de altfel a susținut și pe mai departe situl. În mai a fost vizita Papei, eveniment nereflectat pe sit, aflat atunci încă la primii pași pe Internet.

În septembrie 1999 situl continuă să își modifice design-ul (mai jos sunt două capturi) dar și conținutul, născându-se secțiunea de știri, astăzi devenită www.catholica.ro. Trebuie spus că în acea vreme se spera ca situl să fie în română și engleză (atât ca deschidere internațională, cât și pentru acei români care au uitat limba). În timp însă, ne-am dat seama că nu avem forța și cunoștințele pentru a face situl și în engleză, astfel că s-a ajuns la comica situație să devină un sit cu numele în engleză dar conținut integral în română . Abia după cinci ani a fost remediată această situație, prin achiziționarea domeniului www.greco-catolic.ro.

2000 - Anul Marelui Jubileu

Anul 1999 a fost anul de încălzire pentru anul de foc 2000. Pentru prima oară în România se folosea Internetul pentru a "transmite" un eveniment catolic de lunga durata, precum Marele Jubileu. "Piața" era mică, dacă ne luăm după numărul de vizitatori de atunci, dar se extindea prin faptul că materialele traduse (știri, discursuri, predici, biografii) începeau să fie preluate de unele publicații catolice din România. Serviciul de știri (vezi mai jos, în stânga) oferea săptămânal cam 20 de știri mai ales externe, dar și interne. În plus apare biblioteca virtuală, ce reunea cărți și documente (vezi mai jos, în dreapta). Un merit imens l-au avut pr. Cornel Cadar (Iași) și Wilhelm Tauwinkl (București), prin colaborarea cărora au fost publicate on-line documente de bază din Magisteriu.

Tot în 2000 situl suferă o nouă schimbare de design, după cum se poate vedea alăturat. În același timp situl începe să crească în dimensiune. De ce? Pentru a înțelege de ce, trebuie să amintim că în acea vreme Biserica era slab prezentă pe Internet. Singurele situri catolice sau ortodoxe ce existau atunci erau de mici dimensiuni, mai mult pagini personale sau ale unor parohii. Ori interesul pentru informație religioasă era mare. Am început să colectăm atunci tot mai multe informații, transformând situl www.greek-catholic.ro într-un fel de enciclopedie pentru toate vârstele și gusturile. Situl era vizitat de greco-catolici, romano-catolici, ortodocși, și de alții. Trebuie însă să și recunoaștem că multe din temele propuse (și afișate în meniu) nu au mai fost materializate niciodată. Așa se face că situl devenea de două ori caraghios: sit în română cu titlul în engleză, și cu secțiuni la care se promitea "în curând" și nu s-a mai revenit niciodată . În noul sit am redus promisiunile și sperăm să fim mai serioși.

Știri pentru toată lumea!

Dintre toate secțiunile, cea mai de succes se dovedea a fi însă cea dedicată știrilor. În decembrie 2000, webmaster-ul face pasul de la HTML la ASP și astfel în ianuarie 2001 știrile apar cu o față nouă și cu facilități suplimentare. Întreg anul a însemnat tot mai mulți vizitatori interesați de știri. Este cazul să amintim un colaborator de mare valoare: Clemente Fătu, trecut în 2003 la Domnul. De vârsta a treia după trup, dar tânăr la suflet și cu o mare poftă de lucru, dl Fătu ne-a sprijinit cu serviciul de știri. Iar în septembrie 2001 am hotărât să facem marele dublu-pas: de la știri săptămânale la știri zilnice; de la știri publicate pe sit la știri publicate pe sit și trimise prin email.

Dar să mai rămânem puțin în anul 2001, când a fost cumpărat domeniul www.bru.ro. Era evident că situl www.greek-catholic.ro nu va putea deveni sit oficial, cum cereau mulți, prin diversitatea de materiale. Am ales să dezvoltăm un alt sit care să devină situl oficial al Bisericii, www.greek-catholic.ro rămânând pe veci un sit ne-oficial, dar prin aceasta nu mai puțin valoros. Cele două situri s-au dezvoltat în paralel în continuare, pe www.bru.ro publicând în special materiale privind istoria BRU. Peste vară întreg situl www.greek-catholic.ro este mutat în ASP și într-un nou design (de la cel de jos stânga la cel de jos dreapta), pe care l-a avut până la ultima schimbare.

Și din nou despre știri. Lansarea serviciului de știri zilnice, prin email, a fost un succes. Dar cum știrile erau catolice și nu greco-catolice, se cerea mutarea lor într-un alt spațiu. După lungi deliberări s-a ales numele de Catholica pentru noul sit dedicat informării tuturor catolicilor din România. La 24 ianuarie 2002 apărea astfel www.catholica.ro, ce nu pornea de la zero ci cu abonații, știrile și documentele de pe www.greek-catholic.ro.

Un sit pus la dietă

Lansarea sitului Catholica ne-a mutat forțele aproape exclusiv spre acest sit, aproape abandonând www.greek-catholic.ro. Mai mult, mare parte din www.greek-catholic.ro a constituit material de bază pentru încă un sit: ProFamilia. La 21 octombrie 2003 lansam www.profamilia.ro, care a preluat pretenția de "enciclopedie" electronică religioasă. Se cerea astfel ca www.greek-catholic.ro să facă o cură de slăbit, pentru a "scăpa" de materialele care apar deja pe alte situri, mai ales dacă nu sunt greco-catolice.

Am demarat schimbarea de design și subțierea conținutului, pentru a-l relansa la 15 martie 2004. Au apărut și secțiuni noi și sperăm că vom găsi timpul și pe viitor să îl actualizăm. Precizăm însă că ocuparea noastră majoră o reprezintă siturile Catholica.ro și ProFamilia.ro. Am fi criminali însă dacă ne-am abandona primul copil, sau insensibili dacă am uita prima iubire: www.greek-catholic.ro. Acum are o nouă față, și a fost rebotezat: www.greco-catolic.ro. Sperăm să vă încânte și să vă fie spre folos, spre informare, dar mai ales spre zidirea spirituală. Dacă va fi pentru măcar un vizitator, atunci nu ne-am ostenit degeaba de 5 ani!

webmaster




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact