Cuvânt înainte

Importanţa studierii Patrologiei în pregătirea viitorilor preoţi şi în îmbogăţirea tezaurului de cunoştinţe teologice ale clerului şi credincioşilor noştri, este demonstrată de faptul că Patrologia stă la temelia Teologiei creştine, elaborată pe baza aprofundării Sf. Scripturi de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii din primele opt veacuri. Scrierile patristice constituiau şi constituie succesiunea sau moştenirea apostolică, adică tezaurul Sfintei Tradiţii, de nepreţuită valoare pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin (Preot profesor, doctor, Ioan G. Coman, Patrologie , vol. l, Bucureşti, 1984, p. 14). Pentru tinerii teologi, Patrologia oferă idealul sacerdotal cunoscut prin studierea Sf. Părinţi care au fost prin excelenţă doctori, apologişti, sfinţi, într-un cuvânt, adevăraţi preoţi (F. Cayré, A. A. Précis de Patrologie, Tome premier, Livres l et II, Paris-Toumai-Rome, 1927, p. XVI).

Patrologia este înrudită cu toate disciplinele Teologiei. Ea cuprinde în lucrările Sf. Părinţi istoria dogmelor, istoria sinoadelor, dar nu se confundă cu nici una dintre ele şi nici cu hagiografia, deşi mulţi dintre Părinţii studiaţi au fost şi sfinţi. Ea nu este o anexă a istoriei bisericeşti ori a altei discipline, ci un izvor şi o sursă a majorităţii disciplinelor teologice.

O importanţă deosebită prezintă Patrologia pentru istoria culturii bisericeşti, oferindu-ne materialul principal al majorităţii disciplinelor teologice pentru primele opt veacuri ale erei creştine şi, îndeosebi, pentru istoria Bisericii, istoria dogmelor, a exegezei biblice, a elocinţei sacre, moralei, asceticii, cateheticii, liturgicii, dreptului canonic şi istoriei religiilor.

Punându-ne la îndemână comorile bogate ale Sfintei Tradiţii, Patrologia este, prin însăşi esenţa ei, studiul Sfintei Tradiţii, izvorul revelat al credinţei noastre, fiindcă Sf. Părinţi au scris şi au predicat sub inspiraţia Spiritului Sfânt.

Pentru ştiinţa istorică profană şi pentru istoria Filosofiei, Patrologia este depozitara unor considerabile informaţii cu care se completează fericit tablourile succesive ale vieţii sociale şi îmbogăţeşte spiritualitatea creştină şi cultura mondială de aproape 19 veacuri. Înşişi Sf. Părinţi, în marea lor majoritate, au fost oameni de ştiinţă, o ştiinţă divino-umană, iar produsele literare patristice reprezintă procesul de tranziţie între două lumi, două civilizaţii şi două literaturi pe care le exprima: cea antică şi cea medievală. De altfel, întreaga literatură a Evului Mediu este, în cea mai mare parte, o sistematizare şi un comentar al literaturii patristice. Şcolile catehetice de la Alexandria, Antiohia, Roma, Ierusalim, Cezareea, Edesa, Nisibis (Iran) prin personalitatea dascălilor lor, au îmbogăţit considerabil patrimoniul culturii universale.

Ca disciplină istorică, Patrologia (numele i l-a dat prima dată teologul luteran Iohannes Gerhard (+ 1637) în opera să Patrologia (= Istoria literaturii teologico-bisericeşti până în Evul Mediu) ce face parte integrantă din istoria creştinismului şi a Bisericii, ocupându-se de viaţa şi operele Sf. Părinţi. Unii dogmatişti din secolul al XVII-lea, pentru a desemna învăţătura Sf. Părinţi, au introdus termenul de Theologia Patristica. Cum însă viaţa, operele şi ideile Sf. Părinţi formează un singur tot, păstrarea şi folosirea celor doi termeni: Patrologie şi Patristică nu creează nici un inconvenient.

În zilele noastre mişcarea ecumenică în urma hotărârilor Conciliului Vatican II (1962-1965) a luat o mare dezvoltare în scopul refacerii unităţii bisericeşti sub toate aspectele. Cunoaşterea corectă a Patrologiei ne oferă perioada istorică a Bisericii una şi nedespărţită - care a dat structurile liturgice fundamentale comune, şi astăzi, imensei majorităţi a creştinilor -, a păstrat şi tălmăcit învăţătura Mântuitorului în chip unitar, păstrată în cărţile Sfintei Scripturi al cărei canon a fost fixat după mesajul apostolic cristalizat în practica liturgică. În acelaşi timp, Sf. Părinţi, atât cei din Rasărit cât şi cei din Apus, au apărat cu curaj şi zel unitatea doctrinară şi canonică a Bisericii, manifestându-şi public ataşamentul şi supuşenia faţă de conducerea legitimă lăsată de Mântuitorul lui Petru şi urmaşilor lui, patriarhii Romei Vechi. Studiul Patrologiei ne oferă un mare număr de date, mărturii, prin care Sf. Părinţi recunosc, afirmă, se supun şi apelează la autoritatea jurisdicţională supremă a Papilor de la Roma în definirea şi rezolvarea unor controverse şi conflicte dogmatice sau canonice survenite în viaţa diferitelor comunităţi bisericeşti din acea perioadă. De altfel, şi cele şapte sinoade ecumenice din perioada patristică, prezidate de Papa sau delegaţii săi, au adus hotărâri decisive pentru păstrarea neştirbită a ortodoxiei catolice, la unitatea Bisericii. Calendarele bisericeşti, atât catolice cât şi ortodoxe, consemnează numele multor Sf. Părinţi din acea perioada, cinstiţi de întreaga Biserică creştină şi după separarea dureroasă şi regretabilă a Bisericii bizantine de cea romană, în anul 1054. Prezenta acestor Sf. Părinţi răsăriteni şi apuseni, şi astăzi în aceste calendare, este o mărturie indiscutabilă a unităţii Bisericii lui Cristos - una şi nedespărţită -, sub toate aspectele, până în anul 1054.

Pentru poporul român, studiul Patrologiei arată rolul creştinismului în formarea şi devenirea sa ca ramură a creştinismului latin, în această parte a Europei, contribuţia sa considerabilă prin Sf. Părinţi ieşiţi din rândul strămoşilor noştri daco-romani: Sf. Ioan Casianul, Sf. Gherman din Dacia Pontică, Sf. Niceta al Remesianei, Fericitul Dionisie cel Smerit, călugării sciţi de la mănăstirea Tomis (Constanţa) şi alţii, la îmbogăţirea patrimoniului culturii creştine universale.

Considerăm că aceste adevăruri, exprimate de noi aici, vor constitui un prilej fericit pentru viitorii cititori ai acestei lucrări, de a medita şi concluziona că refacerea unităţii bisericeşti a poporului român cu Biserica Romei, mama noastră de sânge şi de credinţă, este calea sigură a consolidării unei vieţi trainice, paşnice şi înfloritoare pe aceste străbune plaiuri româneşti, cât şi a fericirii veşnice, pe care ne-o dorim cu toată fiinţa noastră de călători vremelnici în această lume.

Acest tratat de Patrologie este rodul muncii intelectuale a doi slujitori ai Bisericii noastre din trecut, cărora li s-a adăugat şi modesta contribuţie a subsemnatului, continuator în această disciplină al celor doi coautori anteriori, foşti profesori ai Academiei Teologice Române Unite din Blaj, părinţii Dr. Ioan Vesa şi Dr. Septimiu Todoran.

Un exemplar din cursul lor de Patrologie, dactilografiat în 1941 de studentul-teolog anul I Ghib Vasile şi apoi şapirografiat în septembrie 1941, la Deva, de studentul-teolog an I Drăganu, a fost păstrat cu multă grijă de părintele Marina Ioan-Vlădicu, din Apşa de Mijloc - Maramureş (azi Ucraina Subcarpatică), absolvent şi el al Academiei Teologice din Blaj, prin bunăvoinţa căruia a intrat subsemnatul în posesia lui.

Păstrez cu scumpătate amintirea celor doi părinţi profesori coautori, foşti profesorii mei în Academia Teologică Română Unită din Blaj în anii 1942-1948, considerând această lucrare comună ca un omagiu adus memoriei lor. Îmi exprim, de asemenea, recunoştinţa mea celor doi studenţi teologi care au dactilografiat şi şapirografiat manuscrisul în anul 1941, pentru ca astfel să ajungă până la mine, prin Părintele Marina Ioan-Vlădicu, azi ieromonah franciscan, exprimându-i şi Sfinţiei Sale profunda mea recunoştinţă.

Cluj-Napoca, 19 mai 1995

Preot prof. dr. IOAN M. BOTA