CARTEA IV
MARII CONTINUATORI Al SFINŢILOR PĂRINŢI

Capitolul V

BISERICA ORTODOXĂ BIZANTINĂ ÎN SECOLELE XI-XIV

După Marea Schismă din 1054, creştinismul bizantin s-a orientat de fapt în întregime spre viaţa mistică, spre liturghie, spre asceza monastică şi spre o spiritualitate care căuta mai puţin încorporarea valorilor creştine în această lume, decât transformarea însăşi a lumii. În timp ce Teologia Occidentului, cu scolastica, încerca să se orienteze din ce în ce mai mult spre spiritul ştiinţific, ortodoxia bizantină se afirma peste tot în domeniul Teologiei mistice, cu Simion Noul Teolog (sec X-XI), Arsenie (sec. XIII), care urmăreau, ca ultim scop al efectului spiritual, îndumnezeirea, după cerinţele călugărilor din Athos ce practicau isihasmul, doctrină ce căuta, prin practicarea virtuţilor ascetice, vederea Luminii necreate. Acest ultim curent suscita multe controverse, dar triumfă prin Grigore Palamas şi se răspândi m toată creştinătatea orientală. Biserica ortodoxă bizantină a îndeplinit o opera misionară uriaşă, convertind şi civilizând întreaga Europă Orientală, din Caucaz la Carpaţi şi la Cercul Polar: Georgia, Bulgaria (prin discipolii sfinţilor Ciril şi Metodiu), Serbia, Rusia în sec. IX, şi Principatul Kievului (Mourre, Dictionnaire encyclopedique d'histoire, Paris, 1990. p. 1551).

Căderea Constantinopolului în 1453 slăbi foarte mult puterea patriarhului, care căzu sub tutela turcilor. Din 1589, Rusia se proclama autocefală, a treia Romă, iar mai târziu patriarhul Constantinopolului (Cyril Lucaris) făcu mărturisire de credinţă calvină.

1. ISIHASMUL este doctrină mistică ortodoxă, potrivit căreia se poate trăi în linişte şi pace cu trupul şi sufletul, într-o stare contemplativă, având la bază practicarea de către revelaţi doctrinei isihaste. În acest scop, în Muntele Athos, grupuri de monahi exagerau exaltarea mistică, pretinzând că, concentrându-se asupra lor înşişi (de exemplu, privindu-şi buricul) şi repetând rugăciunea jaculatorie: Doamne Isuse, ai milă de mine până vor ajunge la extaz în inima lor; în acel moment a pătruns în ei gloria divină şi, astfel, au ajuns la scară (stare) de linişte perfectă, văzând extaziaţi Lumina necreată (Dizionario Enciclopedico Italiano, vol. VIII, p. 70 şi vol IV p. 48, Roma, 1958).

2. Doctrinarul isihasmului este considerat Grigore Palamas, născut în 1296 la Constantinopol, apoi călugăr la Vatepedhiou în Muntele Athos (1318), unde a trăit viaţa monahală după doctrină isihaştilor. Ajunge preot în 1326, trece la Lavra din Tesalonic în 1347, unde făcu să triumfe isihasmul împotriva călugărului Varlaam, în conciliile din Constantinopol, ţinute în anii 1341, respectiv 1351.

Varlaam îi numea pe călugării isihaştri buricarii, acuzându-i că privesc buricul până la extaz. Aceşti călugări reprezintă exagerarea misticismului bolnăvicios ce se constata la începutul creştinismului elenist. Bizantinismul făcu din acest fenomen extatic subiectul ultimei lui lupte teologice greceşti. Patru Sinoade, între 1341-1351, au discutat ortodoxia şi realitatea acestei contemplări a Luminii necreate. Isihaştii au fost, până la urmă, justificaţi, iar adversarii lor excomunicaţi (Grand Larousse encyclopedique, VIII, Paris, 1963, p. 96).

Grigore Palamas a fost ales mitropolit al Tesalonicului, ocupându-şi scaunul după ce oraşul a fost ocupat de Ioan Cantacuzino (1350) pe care îl susţinu împotriva lui Ioan al V-lea Paleologul, convertit în 1369 împreună cu patriarhul Constantinopolului la unirea în credinţă cu Roma. Grigore Palamas a fost un mare adversar al antiisihaştilor greci şi latini, lăsându-ne numeroase scrieri din care amintim: Mărturisirea credinţei contra lui Varlaam şi Nicefor Gregoras (La Grande Encyclopedie, Tome XXV, Paris, 1942, p. 828). Duşman al latinilor şi adversar al unirii cu Roma, Grigore Palamas este cinstit ca sfânt în Bisericile ortodoxe greacă şi rusa. Catedrala din Tesalonic îi poartă numele. Viaţa lui a scris-o Philotheos, patriarhul Constantinopolului, contemporan cu el. Recent, Congregaţia pentru Bisericile Orientale a Vaticanului a aprobat tipărirea unui Antologhion, în două volume, Roma, 1974, în care, la pag. 1607-1616, este prezentată viaţa Sfântului Grigore Palamas, care este sărbătorit de Biserica Greco-Catolică Ucraineană în a doua duminică a Postului Mare. Deci exista, din partea Sfântului Scaun Apostolic al Romei, o reconsiderare a vieţii Sfântului Grigore Palamas în sens pozitiv. (L'Osservatore Romano, nr. 22 (2369) din 30 mai 1995).