Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA A III-A
EPOCA A TREIA
DE LA CONCILIUL DIN CALCEDON (451)
PÂNĂ LA AL II-LEA CONCILIU DIN NICEEA (787)

Capitolul VI

PRIMII SCOLASTICI LATINI

8. SFÂNTUL TEODOR STUDITUL (759-826)

Monahismul catolic oriental, foarte prosper până în secolul al IV-lea, decăzu treptat până în secolul VIII, căci în Egipt a fost pradă monofizismului, în Siria a dispărut aproape complet datorită măsurilor fiscale ale arabilor musulmani sau jafurilor bandiților deșertului, iar în Imperiul Bizantin a fost atacat de iconoclaști și apăsat de fiscul imperial. Totuși, călugării deveniră ultimii depozitari ai adevăratului spirit creștin în față cu un episcopat servit capriciilor imperiale, dar și apărători ai adevărului și Bisericii. Din rândul lor s-a ridicat Sf. Teodor Studitul, născut la Constantinopol la 759, într-o familie creștină bogată, care în 781, la chemarea unui ilustru călugăr din muntele Olimp (Bitinia), Sf. Platon, unchiul lui Teodor din partea mamei, părăsi lumea și, după ce dădu toată averea săracilor, la 22 de ani se călugări, retrăgându-se cu frații lui și unchiul său pe o proprietate a familiei, la poalele Olimpului, pe locul Saccoudion, transformând-o în mănăstire. Îndrumat de Sf. Platon în tainele monahale, fu preoțit în 787; în 794 îl înlocui pe unchiul sau bolnav, ca abate al mănăstirii devenită înfloritoare. În același timp, Platon și Teodor urmăreau cu atenție problemele religioase ale imperiului. Sf. Patriarh Tarasie (748-806) le părea uneori prea conciliant, de aceea ei nu aprobă Conciliul din 787, decât cu ezitări și când avură siguranță că și Roma îl recunoaște. Când, în 795, împăratul Constantin al VI-lea divorță recăsătorindu-se, comițând adulterul, cei doi călugări deveniră capii opoziției; în zadar insista, că nu-l onorară cu prezenta lor. Pedepsirea lor din partea împăratului n-a întârziat, fiind bătuți cu vergi. Teodor, pe neașteptate, a fost exilat în Tesalonic, de unde a făcut apel la Papa, care l-a lăudat pentru fermitatea lui și statornicia lui în credință, dar nu a putut obține nimic în favoarea lui. Reîntoarcerea împărătesei Irina la putere în 797, a pus capăt exilului călugărilor. Ei însă s-au separat de comunitatea cu Sf. Tarasie, fiindcă s-au abținut de la pedepsirea canonică a preotului Iosif, care a binecuvântat căsătoria sacrilegă a împăratului. S-au împăcat totuși cu patriarhul, când acesta, în sfârșit, l-a excomunicat pe nedemnul preot Iosif. Nu numai că Sf. Teodor s-a împăcat cu patriarhul Tarasie, ci a obținut de la ei, în Constantinopol (798), o veche mănăstire datând din secolul V, Studium, unde și-a adus comunitatea monahală de la Saccoudion, devenită de nelocuit din cauza deselor năvăliri ale musulmanilor în țară. Această mănăstire Studium, deveni repede, sub conducerea lui Teodor, principalul centru monastic al Constantinopolului, cu aproape o mie de călugări. Sf. Abate Teodor era unui dintre oamenii Bisericii cei mai de vază în Capitală. Când, în 806, împăratul Nicefor îl consulta asupra succesorului Sf. Talasie, îl sfătui să nu pună un laic, dar această dorință nu i-a fost respectată, fiindcă împăratul l-a numit pe omul de stat, Nicefor ca patriarh (avea același nume cu împăratul). De aici izbucni conflictul între călugării studio și noul episcop al Constantinopolului, căruia i-au reproșat și atitudinea binevoitoare față de preotul Iosif, vinovat cu zece ani în urmă de căsătoria împăratului adulterin. Patriarhul sfârși prin a-i condamna pe călugări în Sinodul din 809 și îi împrăștie. Ei cerură ajutorul Papei, care le trimise mângâieri, dar nu reuși o judecată canonică în această problemă. Pacea se refăcu în 811, când Teodor reintră în mănăstirea sa, iar patriarhul Nicefor își retrase toate decretele precedente contra călugărilor și declara că n-a luat măsurile antecedente contra studiților decât pentru a preveni rele mai mari. Patriarhul, al cărui caracter s-a înșelat în contact cu acele suflete arzătoare, curând s-a aliat lor și deveniră campioni ai ortodoxiei contra noilor distrugători ai icoanelor. Leon al V-lea Armeanul, care reluă în 815 politica iconoclastă a lui Leon Isaurul, încercă în zadar să-l câștige pe Sf. Nicefor patriarhul și trebui să-l exileze. Teodor studitul, consilierul Sf. Nicefor în această problemă, era neînfricat adversar al politicii iconoclaste și nu ezită să organizeze în plin oraș o manifestare solemnă în cinstea icoanelor. Sentința de exil, în 815, care fu răspunsul împăratului iconoclast, nu-i astupă vocea, nu-i distruse influența, căci prin scrisori încurajă călugării la nesupunere. Corespondența sa cu Papii este strălucită și emoționantă, însă nu l-a ajutat, pe ei și pe catolicii orientali. Urmașul împăratului Leon al V-lea, Mihail Gângavul (820-829), devenit mai tolerant, deschise închisorile și permise reîntoarcerea exilaților. Sf. Teodor putu părăsi Smirna și încercă să se apropie de Constantinopol, dar fusese distrusă mănăstirea sa, Studium, de falșii călugări apostați. Prin scrieri, încearcă să obțină de la împăratul Mihail Gângavul restabilirea cultului icoanelor și împăcarea cu Roma, dar nu reuși.

Sfârșitul i se apropie. Înainte de a muri, Sf. Teodor făcu ultimele recomandări călugărilor, între care: Să fii totdeauna gata a nu lăsa puterea civilă să judece problemele doctrinale; nici o conferință cu ereticii; a rezista până la moarte. El muri aproape de Nicomedia, în 11 noiembrie 826. Patriarhul Nicefor îl urmă în mormânt, doi ani mai târziu (2 iunie 828).

Opera literară a Sf. Teodor este considerabilă: polemice, ascetice, scrisori, discursuri, poezii.

I. Polemicele sunt lucrări întru apărarea icoanelor: Antirrhetic contra iconoclaștilor, în trei cărți.

Aici respinge poemele iconomahilor pe care îi socotește dușmanii lui Cristos.

II. Scrieri ascetice: Constituțiile studiților; un dublu Penitential și Testamentul său.

III. Scrisori în număr de 278, adresate Papilor, împăraților, episcopilor, călugărilor, în scopul de a-i lămuri, converti, a-i încuraja și a-i sfătui la statornicia în credința catolică.

IV. Oratorice: Discursuri solemne, catecheze.

V. Poezii metrice în ritmul lambic, după canoane: unul asupra Crucii, celălalt asupra icoanelor.

Triodionul, opera sa și a fratelui său Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Pentekestarion, este o opera studită, chiar dacă nu aparține Sf. Teodor.

Doctrina. Sf. Teodor nu-i nici teolog, nici filosof, ci un ascet în acțiune pentru apărarea icoanelor și a autorității suverane a Sf. Scaun Apostolic al Romei. Doctrina lui se refera la trei probleme fundamentale:

a) ascetice, apărând morala creștină contra divorțului imperial, spiritul rugăciunii, ascultarea, munca, lupta pentru apărarea integrității credinței.

b) cultul icoanelor este pentru ei o posibilitate de a preamări pe Dumnezeu și a contribui la zidirea sufletească a credincioșilor. Icoana este similară prototipului care onorează icoana și, de aceea, i se poate acorda cult de venerație, de cinstire și numai lui Cristos cult de latrie.

c) Scaunul Apostolic este centrul scrierilor sale. El a depus o adevărată pasiune pentru libertatea, independența Bisericii față de puterea civilă. Această independentă a Bisericii față de Stat are condiție și corolar puterea universală și supremă a unui șef spiritual unic, Papa Romei. El a condensat, în numeroasele sale scrisori adresate Papei, toate măsurile Sfinților Părinți anteriori din Orient asupra primatului Sf. Petru.

Primatul Sf. Petru, care a trecut la urmașii lui, este fundamentul primatului roman și acesta este de drept divin (Epistola l, 33); această jurisdicție romană cuprinde lumea întreagă și ea este fără apel (Epistola II, 8, 12-13, 86), întrucât:

- Conciliile ecumenice sunt convocate și prezidate de papi. Papa este deținătorul autorității conciliilor ecumenice.

- Episcopul Romei este infailibil în materie de credință și el n-a greșit niciodată, cu diferența că episcopii Bizanțului au devenit o feudă a ereziei, din obișnuința de a trăi în ruptură cu restul catolicității (Epistola II, 8, 12, 129).

- Papa este centrul unității credinți și al comuniunii. Ca și Sf. Teodor, patriarhii Sf. Tarasie și Sf. Nicefor s-au exprimat identic, în Conciliul 787 și ulterior, că nu poate fi legitim acest conciliu decât după regulile divine stabilite la origine, prin care el trebuie să fie condus și prezidat de Vechea Biserică a Romei, de episcopul Romei, urmașul Sf. corifeu al Apostolilor, Petru.

În anul 760, Sf. Ștefan cel Tânăr, martirul, respinse Conciliul iconoclast de la Hiera spunând: Cum se numește ecumenic acest conciliu la care episcopul Romei nu a consimțit, atunci când exista un canon pentru a apăra reglementarea problemelor bisericești fără prezenta ori aprobarea Papei de la Roma? (Vita P. G. 100 și A. Cayré op. cit. p. 344).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact