Greco-Catolic.ro

Născut în Panonia către 510, a îmbrăţişat monahismul în Palestina, de unde, împreună cu unii spanioli, s-a îndreptat spre Spania, către 550, pentru a lucra la încreştinarea popoarelor păgâne din regiunea Galileei şi Lusitaniei (Spania) unde pătrunseseră goţii, care erau stăpâni pe aproape întreaga peninsulă Iberică, având centru la Toledo. În zona Lusitaniei şi Portugaliei de astăzi erau suevii, al căror regat a fost distrus în 585 de regele vizigot Leovigild, vizigoţii devenind astfel stăpâni peste toată peninsulă. Sosind aici, Sf. Martin a întemeiat mănăstirea Dumio, de lângă Braga, din Portugalia, pe care a condus-o câtva timp şi a ajuns episcop de Braga în 572, după ce fusese sufletul Conciliului I din Braga (563), unde au fost condamnai priscilienii. Mulţumită zelului său, în 560, regele suevilor, Mir, îmbrătişă catolicismul care se răspândi foarte mult în sânul acestei populaţii. Sf. Martin a murit în 580, lăsând un nume glorios, încât poetul Fortunatus îi compara cu Apostolii.

Sf. Martin este considerat de Sf. Grigore de Tours ca unul dintre cei mai învăţaţi oameni ai vremii sale. A scris mai multe lucrări, care pot fi împărţite în doua categorii: prima categorie cuprinde o colecţie canonică ce poartă numele Cellestio Martini, şi conţine 84 de canoane orientale şi occidentale, epistola De trina meisione (Despre scufundarea întreită), în care taxează de sabelianism obiceiul spaniol de a scufunda în apă pe cel ce se botează numai o data; De Pasca (Despre Paşti), în care arată cum se socoteşte data Paştilor. Din categoria a doua fac parte mai multe lucrări cu caracter etic, inspirate chiar şi în titlu din scrierile lui Seneca.

Formula vitae honestae, cea mai interesantă dintre scrierile sale, în care, la cererea regelui Mir, arată care sunt principalele reguli ale moralei naturale; De ira (Despre manie), Exhortatio humilitatis (îndemn la umilinţă), Pro repellenda janctantia (Contra îngâmfării). De superbia (Despre mândrie) şi omilia De correctione rusticorum (în care combate rămăşitele de păgânism ce se mai găseau în ţară în acea vreme). În afară de acestea, mai are două colecţii de sentenţe ascetice Aegiptorum Patrum Sententiae şi Verba senionim (Cuvintele bătrânilor), apoi câteva poezii, între care inscripţia sa funebră. Aceste câteva versuri mărturisesc că, în ţările barbare, Martin de Braga păstrează încă sentimentul culturii antice. Ultimul supravieţuitor al unei civilizaţii care dispare, el se prezintă în acelaşi timp, ca vestitor al timpurilor noi şi se dovedeşte cât de mult l-a interesat convertirea suevilor. Sf. Martin este apostolul suevilor, după cum Sf. Leandru, arhiepiscop de Sevilla, este apostolul vizigoţilor în Spania.