Greco-Catolic.ro

1. VASILE DE SELEUCIA (+ 459), episcop în Isauria, a fost la Constantinopol la începutul controverselor monofizite, condamnându-l la început pe Eutichie, dar, la Efes, în 449, a cedat, însă a revenit la ortodoxie şi a murit împăcat cu Biserica, în 451.

2. SF. SOFRONIE, PATRIARHUL IERUSALIMULUI. Este primul care a denunţat monotelismul. Născut la Damasc, în 550, a învăţat aici retorica, devenind de tânăr călugăr în Palestina, apoi, împreună cu Moschus, făcu călătorii în Egipt, Sinai, Palestina, Siria de Nord şi, în anul 604, se opri la Alexandria, unde se bucură de prietenia patriarhului Sf. Ioan Milostivul. De aici, împreună cu Moschus, veniră la Roma, unde Moschus muri în 619. Sf. Sofronie se reîntoarse în Palestina, unde rămase până la ridicarea lui în scaunul patriarhal al Ierusalimului, în 634. Împreună cu Moschus a scris Pre Spiritual, o carte cu prezentarea vieţii în mănăstirile vizitate şi o culegere de anecdote ce instruiesc în mod specific pe cititori, reliefând trăsăturile eroice şi viaţa călugărilor în Palestina, până la invazia Perşilor care dăduseră lovitură mortală monahismului oriental. Sf. Sofronie a lăsat 23 de ode anacreontice pentru sărbători, la omilii, majoritatea rostite la sărbătorile Domnului Cristos, ale Preacuratei sau ale Sfinţilor; două scrieri prin care ia poziţie contra monotelismului: Scrisoarea de întronizare din 634 şi Culegerea de texte patristice (cca. 600) care însoţiră această scrisoare trimisă Papei Honoriu. Din păcate, nu ni s-a păstrat această culegere. În colaborare cu Ioan Moschus ne-a lăsat nu numai lucrarea amintită Pre Spiritual, ci şi viaţa Sfintei Maria Egipteanca (610), celebra penitentă; viaţa marilor martiri egipteni Cyr şi Ioan, foarte veneraţi în acel timp la Alexandria şi o culegere de 70 de minuni săvârşite prin întrepunerea acestora (A. Cayré op. cit. p. 300). Ca simplu călugăr, în Egipt, în zadar încercă, împreună cu prietenul sau Maxim, să-l readucă la ortodoxie pe patriarhul Cyr al Alexandriei, monotelit, şi tot în zadar făcură şi călătoria la Constantinopol pentru a-l converti pe patriarhul Sergiu (610-638), capul monotelismului, căci nu reuşiră. Reîntors la Ierusalim în anul 634, fu ales patriarh şi, în scrisoarea de intronizare trimisă Papei şi patriarhilor din Orient, denunţă erezia monotelistă. Dar Papa Honoriu, prevenit deja contra lui Sofronie de către patriarhul Sergiu, nu-i primi informaţiile şi îi ceru să renunţe la poziţia lui faţă de Sergiu. Cu toate că oraşul a fost asediat de arabi pe la anul 635, Sf. Sofronie contribui la apărarea lui, negociind şi obţinând de la Omar libertatea civilă şi religioasă a creştinilor în schimbul unui tribut anual. Papei Honoriu i-a scris din nou, punându-l la curent cu pericolul ereziei lui Sergiu. Muri în 638, supărat de ocupaţia arabă.

3. SF. GERMAN, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

Este primul episcop care a denunţat cu autoritate politica iconoclastă. Născut la Constantinopol în 635, fiul lui Iustinian, un ofiţer la curtea împăratului Heraclius şi a lui Constant l, ucis la suirea pe tron a lui Constantin IV Pogonat (688). Rămas orfan de tată, German intră în cler şi participa la Conciliul al VI-lea ecumenic, al III-lea la Constantinopol (680-681), unde a fost condamnat monotelismul printr-un decret ce relua textul de la Calcedon (451), asupra celor două naturi ale Mântuitorului, adăugând că trebuie să recunoaştem în Cristos două operaţiuni naturale, fără diviziune, fără schimbare, fără confuzie, două voinţe fizice. Acest decret a fost aprobat la a XVII-a sesiune şi subscris la a XVIII-a, căci conciliul a durat 10 luni. Delegaţii Papei Agaton prezidară conciliul. Nici un conciliu oriental regional nu a manifestat atâta respect pentru autoritatea doctrinală a Scaunului din Roma. Însă conciliul l-a condamnat şi pe Papa Honoriu care, adoptând tactica tăcerii în scrisorile trimise lui Sergiu, părea că împărtăşeşte opiniile ereticului. De fapt. Papa Honoriu n-a sancţionat expres învăţătura eretică a lui Sergiu, fapt pentru care Papa Leon (682-683) a aprobat definitiv hotărârile Conciliului VI Ecumenic de la Constantinopol (681), dezaprobând atitudinea Papei Honoriu ca o pată asupra Bisericii imaculate.

În anul 712, Sf. German ca episcop de Cyzic, asistă la Sinodul în care împăratul Filip (711-712) îl reuni la Constantinopol pentru a reînvia erezia monotelistă condamnată în 681. Împreună cu Sf. Andrei de Creta, de teama gravelor urmări, cedară, însă împăratul muri curând şi ei reveniră imediat la ortodoxie. Sf. German a fost ales patriarh al Constantinopolului în anul 715, scaun pe care l-a ocupat 14 ani cu demnitate. Cu toate încercările de a-l opri pe Leon Isaurul de la politica lui iconoclastă, arătându-i că Biserica are o puternică şi tradiţională învăţătura şi practică în cultul icoanelor, adresându-i şi trei scrisori dogmatice care ni s-au păstrat, nu reuşi şi, astfel, intră în conflict cu împăratul, căci unii episcopi îl aprobară pe împărat; acesta, în 729, l-a depus. Sf. German muri în 733, iar conciliul iconoclast din Hieria (753) l-a excomunicat, ca şi pe Sf. Ioan Damaschinul şi Sf. George de Cipru, fiind însă reabilitat şi de Conciliul al VII-lea Ecumenic, Niceea II în 787.

În 9 discursuri păstrate, face elogiul Mariei, vergură curată, mediatoarea oamenilor pentru obţinerea bunurilor supranaturale de la Tatăl cel Ceresc, teză care stă la baza dezvoltării dogmei Imaculata Concepţiune. Ne-a lăsat diverse poezii liturgice şi patru opuscule, în care apără doctrina de la Calcedon, acestea adresate armenilor şi o explicare a Sf. Liturghii orientale. Este cel care a elaborat, printre primii, doctrina cultului icoanelor; precizează natura cultului, atât al icoanei, cât şi al prototipului ei. Nu materia icoanei, ci icoana ca imagine a prototipului ce-l reprezintă este obiectul acestui cult de cinstire, nu de adorare.