Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

Capitolul VIII

I. SFÂNTUL CIRIL ALEXANDRINUL (370-444)

Precum Teodoret de Cyr este ultimul scriitor antiochen, tot așa Sf. Ciril încheie seria scriitorilor alexandrini.

Despre copilăria Sf. Ciril știm foarte puține lucruri. Pare că este de origine alexandrin, născut între 370-375, fiind nepotul lui Teofil Alexandrinul care a jucat un rol atât de trist în controversa origenistă împotriva Sf. Ioan Gură de Aur.

Acest Teofil de Alexandria este al treilea succesor al Sf. Atanasie (385-412), după Petru II (373-381) și Timotei (381-385), unchiul Sfântului Ciril. De la el ne-a rămas o scrisoare sinodală contra origenismului adresată, către 400, episcopilor din Palestina și Cipru; scrisori pascale pentru anii 401, 402,404; 5 sau 6 alte scrisori sau fragmente de scrisori, un atac nedemn contra Sf. Ioan Crisostomul.

Sf. Ciril, după ce a primit o educație foarte îngrijită, ceea ce rezultă din scrierile sale că se bucura de o cultură filosofică și literară foarte frumoasă, probabil s-a retras puțin timp în pustie la călugări. În anul 403 era deja preot și îl întâlnim alături de unchiul său la Conciliul La Stejar, localitate aproape de Calcedon, unde a fost depus Sf. Ioan Gură de Aur. În 412 i-a urmat unchiului său pe scaunul Alexandriei, cu toată împotrivirea dușmanilor unchiului său.

Ca episcop s-a distins prin energia și tăria de care a dat dovadă. Imediat închise bisericile novațienilor și îi expulză pe evrei, care mereu puneau la cale agitații populare, în una din care a căzut moartă vestita filosoafă Hipathia.

În anul 417 a pus din nou numele Sf. Ioan Gură de Aur în Dipticele bisericii sale. Numele Sf. Ciril este mai strâns legat de erezia nestoriană. De la început, în 428, a căutat să-i aducă pe eretici la sentimente mai bune, scriindu-le călugărilor egipteni și împăratului Teodosie. Fiind refuzat de eretici, se adresă Papei Celestin I (430). Papa aprobă punctul său de vedere și îi dictă normele de urmat. Ciril convocă un sinod la Alexandria, unde formulă 12 propoziții (anatematisme) cu adevărurile ce trebuiesc ținute. Nestorie răspunse acestora cu 12 contra-anatematisme în care Îl acuza pe Sf. Ciril de apolinarism. Însărcinat de Papa Celestin I să combată nestorianismul executând sentința conciliului episcopilor din Occident (august 430). Papa Celestin îi scrie Sf. Ciril: Autoritatea scaunului nostru vă este comunicată ca să vă folosiți în numele nostru a executa riguros decretul nostru, (Cayre, op, cit. II, p. 27). Sf. Ciril, în Sinodul episcopilor egipteni din octombrie 430, respinge apolinarismul printr-o dublă apologie și condamnă nestorianismul. Nestorie, sprijinit de Teodoret de Cyr, Ioan de Antiochia, Andrei de Samosata, refuză supunerea și retractarea. Din acest motiv, s-a convocat Conciliul III ecumenic de la Efes în 431, unde 200 de episcopi condamnară pe ereticul Nestorie în 22 iunie 431, însă fără cei 68 de episcopi ai lui Ioan de Antiochia și a delegaților Papei Celestin l, doi episcopi romani și preotul Filip, reprezentantul personal al Papei, care întârziaseră. Conciliul a fost prezidat de Sf. Ciril pe baza delegației primită de la Papa, proclamând matemitatea divină a Mariei Teotokos, spre marea bucurie a poporului.

În 26 iunie ajunseră și 43 de episcopi sufragani lui Ioan de Antiochia și ținură un conciliabul separat, în care criticară adevăratul conciliu de la Efes și îl condamnară pe Sf. Ciril și pe toți membrii adevăratului Conciliu ca apolinariști, trimițând împăratului un raport care părea a favoriza opozanții. În 10 iulie 431 sosiră și delegații Papei și Sf. Ciril convocă, în două sesiuni succesive, adunarea generală a Conciliului în care aprobară sentința adusă de Sf. Ciril în prima sesiune, iar preotul Filip, reprezentantul personal papal, sublinie primatul papal de a conduce Biserica și conciliile, declarație aprobată de toți episcopii, inclusiv și de Nestorie, care totuși nu se supuse condamnării lui rostită de prima sesiune prin Sf. Ciril. Conciliul dură până la finele lui iulie 431, ținând încă patru sesiuni sub conducerea Sf. Ciril și a delegaților papali, însă Nestorie unelti la curte și împăratul îl închise pe Sf. Ciril și pe episcopul Efesului, Memnon, vajnic apărător al maternității divine a Mariei. În cele trei luni de închisoare, Sf. Ciril scrise o nouă explicare a anatematismelor sale, în număr de 12. Lămurit de partizanii săi că-i nevinovat, împăratul îl eliberă, în octombrie. Se reîntoarse în triumf la Alexandria unde scrise Apologie către Teodosie, iertând pe episcopii nestorieni și pe dușmanii care l-au insultat, pentru a restabili pacea. Abia după 3 ani Ioan de Antiochia și partizanii lui acceptară și se împăcară doctrinal și canonic cu Sf. Ciril, care a rămas un zelos apărător al ortodoxiei, subscriind formula de unire propusă de Teodoret de Cyr, în 27 iunie 444. A murit în 444, nebănuind că monofiziții arhimandritului Eutichie se vor folosi de unele formulări ortodoxe ale sale spre a-și propaga erezia.

Sf. Ciril s-a născut cu un caracter integru, dominator, impacient - ca și unchiul său. Însă harul a corectat încetul cu încetul aceste defecte, devenind, cu vârsta, mai umil, mai indulgent și mai răbdător, știind să jertfească ideile sale personale și să primească ale altora, atunci când pacea Bisericii o cerea. Ceea ce nu i se poate contesta, este puritatea credinței sale, râvna sa caldă pentru apărarea credinței și respectul său mare față de Tradiție.

Sf. Ciril nu a fost numai un om de acțiune, ci un mare scriitor, exeget, polemist și, mai ales, teolog.

În Cristologie, multe din formulele sale au devenit oficiale ale Bisericii, fiind mare teolog al Întrupării și doctor al Bisericii, având un spirit pătrunzător, ca nimeni altul dintre greci. Ca formă, este inferior, compune fără artă. În afară de scrierile polemice, unde este precis și viguros, stilul său este difuz, neclar și fără eleganță. Este preocupat mai mult de idee decât de formă. Scrierile sale sunt exegetice, dogmatice și polemice, omilii, epistole.

1. Scrierile exegetice ale Sf. Ciril aparțin primei perioade literare, care merge până către 428 când începe controversa nestoriană. În fruntea acestor scrieri trebuie pus tratatul Despre adorație și cult în spirit și adevăr (P. G. 68) în 17 cărți, în care arată că Noul Testament a fost figurat în Vechiul Testament, ale cărui așezăminte le explică în sens tipic și alegoric, referindu-le la Cristos și la Biserica.

Pentru a-l completa a scris o altă opera, Glaphira (Spuse alese), în 13 cărți, unde caută în Pentateuch figuri ale lui Cristos (Adam, Noe, Melchidesec, Mielul pascal, Mana ș. a.).

În afară de aceste două scrieri, mai are multe comentarii asupra Vechiului și Noului Testament, dintre care nu ni s-au păstrat în întregime decât acelea despre Isaia, asupra Profeților mici și asupra lui Ioan, păstrat aproape în întregime. în fragmente ni se păstrează o Expunere asupra Psalmilor, iar alte fragmente le avem din Regi, Pilde, Cântarea Cântărilor, leremia, Ezechil, Dan, Matei, I Romani, II Romani, Evrei. Se poate reconstitui aproape în întregime Comentariul asupra lui Luca, în original din 156 omilii. Exegeza Sf. Ciril, în general, este alegorică, însă în Noul Testament este mai literal decât în Vechiul Testament

În Comentariu asupra Evangheliei Sf. Ioan arată consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl și pune în lumină pe Sfânta Fecioară Maria.

II. Scrieri dogmatice și polemice. Din marea operă Contra lui Iulian (Contra Iulianern imperatorem - Pentru Sfânta religie a creștinilor, contra lui Iulian ateul), dedicată împăratului Teodosie II al imperiului roman, către 433, conținând probabil 30 de cărți din care n-au rămas decât 10, combate scrierea lui Iulian contra creștinilor. El arată superioritatea datelor biblice asupra legendelor grecești și demonstrează că creștinismul nu este un iudaism degenerat, cum susținea Iulian, ci adevărata moștenire rămasă de la Avraam.

în perioada activitătii sale literare i-a combătut pe arieni și pe apolinariști. Contra arienilor și macedonenilor a scris: Tezaurul despre Sfânta și de o Ființă Treime, către 425, în 35 de teze tratate aproape scolastic, în care arată cu argumente raționale și tradiționale consubstanțialitatea Fiului și divinitatea Sfântului Spirit. Același lucru îl face și în Dialogul despre Sfânta Treime, inspirându-se din capadochieni, din Sf. Epifaniu și Sf. Atanasie.

În a doua perioada a activității sale literare s-a ocupat cu Întruparea Domnului. Înainte de Conciliul din Efes, a scris Cartea despre adevărata credință către împăratul Teodosie și Despre adevărata credință către regină, aceasta din urmă în două cărți adresate soției și surorii împăratului, compuse către 430. Apoi, Contra blasfemiilor lui Nestorie, în 5 cărți, În care răspunde predicilor ereticului, Anatematismele și o apologie a lor Apologetică despre cele XII capitole, contra orientalilor și Apologeticul contra lui Teodoret pentru cele XII capitole, iar în închisoare Explicarea celor XII anatematisme (capitole).

După Conciliul de la Efes a scris, spre a se justifica: Apologeticul către împăratul Teodosie. Alte scrieri cristologice sunt: Scolii despre întruparea Unuia Născutului; Dialogul cu Hermias că Cristos este unul, două scrieri Despre maternitatea divină a Preacuratei (Preacurata este Născătoare de Dumnezeu și nu de Cristos), contra acelora care nu voiesc să mărturisească sfânta Vergură Născătoare de Dumnezeu.

În afară de aceste scrieri mai avem fragmente din Contra sinusiaștilor (apolinariștilor). Contra lui Diodor și Teodoret (trei cărți) ș. a.

III. Dintre omilii, în primul loc amintim cele șase ținute la Efes în Conciliul ecumenic, între care e vestită cea Despre Născătoarea de Dumnezeu și a șaptea, care a ținut-o la Alexandria cu ocazia păcii din anul 433; ne-au mai rămas 29 omilii pascale care au subiecte sau dogmatice, sau morale.

IV. Epistolele Sf. Ciril sunt în număr de 88 (între care 18 adresate lui de către alții). Aproape toate sunt după anul 428, importante pentru istoria nestorianismului.

Prin doctrina sa, Sf. Ciril a fost marele doctor providențial destinat să apere doctrina tradițională a Bisericii, a unității personale a lui Cristos, după cum Sf. Atanasie a avut misiunea să triumfe dogma divinității lui Isus. Sf. Ciril s-a pregătit să apere învătătura tradițională a acestui mister divin. Sf. Ciril, luptând contra exagerărilor nestoriene și apolinariste, se folosește în continuu de Sf. Scriptură, de Tradiție și de Magisteriul Bisericii. Acest lucru dă o și mai mare importanță scrierilor sale. Ca și pentru Ireneu și Atanasie, punctul central al teologiei Sf. Ciril este întruparea, adică luarea naturii noastre omenești de către Cuvântul, formând totuși o singură persoană care, unind cele cerești cu cele pământești, restabilește ordinea conturbată de primul păcat.

În ceea ce privește Sf. Treime, Sf. Ciril are fraze sintetice admirabile: Una și de o ființă Treime, o dumnezeire care trebuie adorată în Treime. Doctrina consubstanțialitătii Fiului și a Sf. Spirit o dezvoltă foarte bine. În Cristologie, unii critici îi atribuie o anumită nuanță apolinaristă (Apolinarie, 310-390, afirmă că Cuvântul nu s-a întrupat propriu zis, că s-a așezat în trupul omului perfect, Cristos, printr-o unire morală), însă pe nedrept. Astfel, în Epistola 46, 2, Sf. Ciril explică foarte precis, atât de mult criticata expresie - o (natură) persoană întrupată a Cuvântului; afirmă apoi foarte clar că în Cristos cele două naturi sunt unite. Pe Preacurata o numește Născătoare de Dumnezeu și afirmă precis că a rămas fecioară și după naștere.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact