CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

CAPITOLUL VII

ŞCOALA ANTIOCHENĂ

5. ALŢI SCRIITORI ANTIOCHENI MAI MICI

În aceasta epocă de aur trăiesc şi activează şi alţi scriitori.

POLICRONIU, fratele lui Teodor Mopsuestenul, episcop de Apameia din Siria (410-430), care însă n-a împărtăşit greşelile fratelui său. De la el ne-au rămas numai unele fragmente din comentariile asupra lui Daniil, Ezechil, Iob şi Ieremia.

SF. IZIDOR PELUSIOTUL (360-435), de origine din Alexandria, retor şi filosof, apoi învătăcel de al Sf. Ioan Gură de Aur, s-a aşezat într-o mănăstire aproape de Pelusia, pe care a condus-o timp de 40 de ani. Este fără îndoială unul dintre cei mai mari scriitori de epistole din Biserica greacă. Ni se păstrează de la el un Epistolar de 2012 epistole scurte, împărţite în 5 cărţi. Cele mai multe au un caracter exegetic, autorul urmând principiile şcolii antiochene. Celelalte sunt dogmatice, morale şi profane, interesante pentru a cunoaşte diferite persoane din acel timp.

NESTORIE, născut în Germanicia către 380, a studiat în Antiochia şi apoi a intrat în mănăstirea Eupretios din apropiere. Hirotonit preot, s-a distins prin elocinţa sa, a atras asupră-şi atenţia împăratului Teodosie II care, după moartea patriarhului Siwisniu, l-a ales de urmaş al său pe scaunul Constantinopolului, în 428. Aici însă începu să înveţe unele erezii şi a fost atacat de Sf. Ciril Alexandrinul, apoi condamnat de Papa Celestin I ca eretic (430), iar în Conciliul din Efes, 431, a fost depus şi exilât în Egipt (435), unde muri în 451.

Scrierile sale au fost arse, încât nu ni s-au păstrat decât patru omilii, câteva epistole, precum şi Contra - anatematismele sale, toate păstrate într-o traducere latină a lui Marius Mercator. Alte două scrieri ale sale - Teopaschit-ul şi Tragedia - nu le cunoaştem decât cu numele şi dintr-un fragment păstrat. În schimb, s-a tradus, în ultimul timp, din limba siriacă un tratat cu titlul Cartea lui Heraclid, scris cu puţin înainte de moartea sa (după 449), în care Nestorie susţine că cele două naturi perfecte din Cristos sunt două persoane, între care nu exista o unire personală intima, ci numai una morală, pe care el o numeşte Prosopon-ul uniri şi neagă că Maria ar fi Theotokos = Născătoare de Dumnezeu.

6. PERIOADA DE DECADENŢĂ A ŞCOLII ANTIOCHENE

Şcoala antiochenă a decăzut foarte repede după condamnarea lui Nestorie. Aderenţii lui au trebuit să-şi caute salvarea altundeva, din cauza edictelor imperiale şi au trecut în Mesopotamia, mai întâi în Edessa, apoi la Nissibis, abandonând limba greacă şi folosind-o pe cea siriană, precum şi operele lui Diodor, Teodor Mopsuestenul şi alte texte vechi. Dintre scriitorii din această epocă amintim:

MARCU EREMITUL, stareţul unei mănăstiri din Ancira Galaţiei (către 410), din scrierile căruia cunoaştem un tratat contra nestorienilor.

SF. NIL, călugăr în Muntele Sinai, mort la 435, a scris patru tratate despre virtuţile ascetice şi cinci despre viaţa călugărească, o colecţie de sentinţe şi 1061 de epistole.

SF. PROCLU, patriarh al Constantinopolului din 434-446, duşman al lui Nestorie, în prezenta căruia a tinut o cuvântare despre Născătoarea de Dumnezeu. Se mai păstrează de la el 25 de predici şi 7 epistole.