Duminica, 19 noiembrie 2011  
S Abdia, pf (+ sec VI îCr). S Varlaam, m (+ sec II...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

CAPITOLUL VII

ȘCOALA ANTIOCHENĂ

4. TEODORET DE CYR (393-457)

S-a născut în Antiochia la anul 393 dintr-o familie bogată și a fost educat, de la vârsta de 7 ani, când a fost închinat Domnului, în mănăstirea Sf. Euprepiu, poate sub conducerea lui Teodor Mopsuestenul, având colegi pe Nestorie și Sf. Ioan Gură de Aur. Către 416 a îmbrățișat viața călugărească. După șapte ani de ședere în mănăstirea Nicerta de lângă Antiochia, în anul 423 este ales episcop de Cyr în Siria Eufratică. În fruntea unei dieceze sărace, în care se aflau păgâni, evrei și eretici, marcioniți și arieni, a fost un adevărat apostol. Predicator neobosit, distrugând mai bine de 200 de exemplare din Diatesaron și înlocuindu-l cu textul canonic, s-a distins și prin marea sa calitate pastorală și socială. Izbucnind controversa nestoriană și fiind condamnat Nestorie din partea Romei, a fost primul care l-a sfătuit să se supună. Însă, după publicarea anatematismelor lui Ciril Alexandrinul, convins că ele conțin apolinarismul, luptă contra lor cu toată puterea, păstrând față de autorii lor o oarecare rezervă. La Conciliul din Efes a fost, împreună cu Ioan de Antiochia, de partea lui Nestorie, ținând un alt conciliabul, tot la Efes, în care anatemizează pe Ciril. În 433 refuză să subscrie formula de unire formulată de Ciril, refuzând să anatemizeze pe Nestorie. În anul 449 a fost excomunicat, depus și exilat de monofiziți în tâlhăria efesină de partizanii lui Dioscur. El însă apelează imediat la Papa Leon și fu justificat. Teodoret își atrăsese dușmănia lor, pentru că, în 447, în opera sa Eranistes îl denunța pe Eutichie. În Conciliul din Calcedon (451) fu dezlegat de orice acuză, însă trebui să afurisească pe Nestorie și pe oricine zice că Sf. Fecioară nu este Mama lui Dumnezeu. Astfel reuși să se reîntoarcă în pace în dieceza sa, unde muri către 457.

Scrierile sale contra lui Ciril și contra Conciliului din Efes au fost condamnate, împreună cu ale lui Teodor Mopsuestenul și Ibas, în Conciliul din Constantinopol din anul 553.

Două sunt caracteristicile lui Teodoret: un caracter drept și o credință nezdruncinată față de prietenii săi. Evlavios, modest, generos, n-avea decât o singură dragoste: aceea a Bisericii sale și ar fi dorit să-și consacre întreg timpul apostolatului între păgâni. Desigur că astăzi ar fi cinstit ca sfânt, dacă nu ar fi exagerat alipirea lui fața de Nestorie. Odată intrat în luptă, nu mai judecă drept și deviază, așa încât, cu toate că îi recunoștea sinceritatea intențiilor, Conciliul ecumenic V din Constantinopol (553) îi condamnă unele scrieri. Ca scriitor este clar și metodic, însă nu prea original; el este ultimul dintre marii scriitori creștini greci, dintre cei mai mari oratori ai vremii sale, așa încât mergea să predice și la Antiochia. Sub aspectul limbii, este unul dintre cei mai buni scriitori greci.

Teodoret a scris în toate domeniile: exegetic, apologetic, dogmatic, și polemic, de asemenea istoric; are și discursuri, și epistole.

1. Scrieri exegetice. Se împart în Comentarii asupra unei cărți întregi din Vechiul Testament și Chestiuni asupra locurilor mai grele sau mai însemnate. Comentarii asupra Cântării Cântărilor (425), asupra Psalmilor, asupra Profeților. Cel mai bun este asupra celor 14 Epistole ale Sf. Pavel. Chestiuni a scris asupra Octateuhului (Pentateucul, Iosua, Judecători, și Ruth), apoi asupra Regilor și Cronicelor. Comentariile acestea sunt de mare importantă istorică, fiindcă ne prezintă foarte fidel cea mai mare parte a lucrărilor științifice, fapt caracteristic școlii antiochene. În ele, ocupă o mare parte tipologia mesianică, pe care o afirmă contra lui Teodor Mopsuestenul. De mare valoare sunt, în mod special, introducerile fiecărei cărți.

2. Pe teren apologetic a scris ultima și cea mai completă apologie a Bisericii grecești Vindecarea boalelor grecești (Graecorum affectiorum curatiff), în 12 cărți. Aceste boli se reduc la ignorarea lucrurilor creștine, ceea ce-i face să vorbească împotriva Apostolilor, martirilor și oamenilor mari ai creștinismului. Pentru a-i vindeca de aceste păreri greșite, le pune înaintea ochilor absurditatea mitologiei și filosofiei păgâne, iar pe de altă parte le arată frumusețea adevărurilor dogmatice și etice creștine (cu privire la credință, la originea lumii, crearea îngerilor, a oamenilor, Providență, jertfă, cultul martirilor, Profeții, morală ș. a.). Opera este scrisă între 429-437. A mai ținut apoi la Antiohia un discurs, Despre Providență, ținut către 432, care trata contra magilor Persiei. Aceasta s-a pierdut. Din Contra evreilor nu ne-a rămas decât un fragment.

3. În scrierile dogmatice și polemice reamintim că Teodoret a combătut anatematismele lui Ciril. Scrierea aceasta o cunoaștem din răspunsul Sf. Ciril. A scris apoi Despre întruparea Domnului în care expune, în forma de dialog între un creștin și un monofizit că, în întrupare, Cuvântul a rămas imutabil, neamestecat și impasibil.

4. Ca istoric, Teodoret ne-a lăsat trei scrieri: o Istorie bisericească, în 5 cărți, scrisă către 450, în care îl continua pe Eusebiu și prezintă evenimentele dintre 323-428. În afară de Eusebiu, el a mai folosit pentru aceasta carte pe Socrate, Sozomen. În Historia Religiosa seu ascetica conversatio (o Istorie a călugărilor) povestește viața celor mai de seamă călugări orientali, între care pe Sf. Simion Stâlpnicul. Acestei scrieri (440) i-a adăugat o Cuvântare despre Dumnezeiasca și Sfânta Caritate și o Istorie prescurtată a ereziilor (Haereticorum fabulorum compendium) în 5 cărți (453) în care trece în revistă toate ereziile de la Simon Magul' până pe vremea sa. La sfârșit, ne dă o sinteză a învățăturii catolice (29 de capitole).

5. Din discursurile lui Teodoret, în afară de acela Despre Providentă nu ni s-au păstrat decât unele fragmente. În schimb, ni s-au păstrat 230 de epistole de cea mai mare importanță istorică și dogmatică, în care se vede mai bine caracterul său.

Cu privire la doctrina lui Teodoret încă nu s-a ajuns la înțelegere între critici, fiindcă în ultimele sale scrieri (Eranistes, Istoria ereziilor) adesea afirmă, cu privire la cele două naturi ale lui Cristos, că nu există numai o unire morală, dar și una fizică, precum este între suflet și trup și că exista un singur Fiu, un singur Cristos. Cum însă, în același timp, neagă că Dumnezeu, Cuvântul ar fi suferit și chiar, după 449, respinge cele două anatematisme ale lui Ciril și neagă unirea - kat ipostaio -, făcând deosebire între cel ce locuiește și cel ce umple templul și crezând că se poate admite numirea Preacuratei, Antropotocos. Se poate însă admite că a fost de bună credință. Spre sfârșitul vieții sale și-a retractat multe din erori și a murit în comuniune cu Biserica (Cayré, op. cit. Il, p. 45).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact