Duminica, 19 noiembrie 2011  
S Abdia, pf (+ sec VI îCr). S Varlaam, m (+ sec II...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

Capitolul VI

SCRIITORII INTERMEDIARI DE TENDINȚĂ ANTIOCHENĂ

3. SFÂNTUL EPIFANIU (315-403)

S-a născut către anul 315, în cătunul Besandus, lângă Eleutheropolis (Beryt-Djubrin), aproape de Gaza, dintr-o familie creștină. A făcut studii temeinice literare, învățând mai multe limbi: greaca, ebraica, siriaca, copta și latina, fiind un pentaglot, cum îl numește Sf. Ieronim. Sfătuit de Sf. Hilarion, pustnic la Gaza, după ce a vizitat mănâstirile din Egipt, a întemeiat el însuși o mănăstire lângă locul natal, pe care a condus-o timp de 30 de ani, petrecându-și viața retras în studiu. În anul 367 s-a bucurat de atâta reputație, încât a fost ales episcop la Salamina, numită apoi Constanța (în Cipru), devenită scaun mitropolitan. Acolo a fost un episcop model, trăind o viață foarte austeră și veghind ferm asupra ortodoxiei Bisericii sale și asupra întregii Biserici. Chiar și arianul Valente l-a lăsat în pace. În anul 382 îl întâlnim la Roma cu Sf. Ieronim, când se contură puternic controversa origenistă, Sf. Epifaniu se declara contra lui Origen, fiind în neînțelegere cu Ioan de Ierusalim și dând naștere la controversa între Rufin și Sf. Ieronim. La Roma fusese pentru aplanarea schismei din Antiochia, iar contra lui Origen acționă ferm din 393. De atitudinea antiorigenistă a Sf. Epifaniu profita patriarhui Teofil al Alexandriei. Sf. Epifaniu s-a dus la Constantinopol să-l combată și chiar să-l depună pe Sf. Ioan Crisostomul bănuit de origenism, însă, după ce a ajuns acolo și s-a informat bine, și-a dat seama că s-a înșelat, s-a împăcat cu Sf. Ioan Gură de Aur și a părăsit repede Constantinopolui, murind în 14 mai 403 pe corabia care-l transporta acasă, la Salamina.

Încă fiind în viață, a fost considerat ca un mare sfânt. Ceea ce-l caracterizează pe Sf. Epifaniu este temperamentul său dintr-o bucată, spiritul său drept, dar incapabil să-i înțeleagă pe adversari. Zelul său pentru ortodoxie este însă de multe ori agresiv și tensionat, de aceea calitățile lui au fost compromise adesea. Ca scriitor, în ansamblu este mediocru. Are multă erudiție, este temeinic instruit, însă cu putină ordine în aranjarea materialului, cu o critică prea aspră, nesigură și părtinitoare, uneori e prolix, confuz și neprecis. Toate scrierile sale sunt redactate pentru a râspândi și apăra dreapta credință contra oricărei speculații primejdioase. Ele cuprind două scrieri polemice și două tratate de arheologie biblică.

Scrierile polemice sunt:

l. Ancoratus - compusă în anul 374 la cererea creștinilor din Pamfilia, dornici de a avea o precizare a credinței creștine asupra Sf. Treimi și îndeosebi asupra Sf. Spirit, împotriva controverselor ariene. Această expunere doctrinală este completată cu doua Simboluri pe care episcopul le recomanda pentru administrarea Botezului, cel de al doilea fiind opera lui. Cartea cuprinde 120 de capitole și expune principalele dogme creștine, în special Sfânta Treime.

2. A doua scriere Panarion (Cutia cu leacuri) cunoscută mai ales sub numele de Haereses (Ereziile), care este principala scriere a Sf. Epifaniu, compusă între anii 375-377, cu scopul de a face cunoscută istoria și greșelile celor 80 de erezii, după cele 80 de concubine ale regelui dm Cântarea Cântărilor. Dar, pentru a ajunge la această cifră, el pune între erezii și unele greșeli filosofice, ca aceea a epicureilor, a stoicilor, a fariseilor, sau simple păreri personale. Pentru el este eretic oricine se îndepărtează de la Tradiție. în felul acesta, Origen este părintele tuturor ereziilor. Scrierea sa se împarte în 7 tomuri. Expunerea primelor erezii creștine se folosește de Syntagma Sf. Iustin și de Sf. Ireneu.

Opera aceasta este de cea mai mare valoare istorică, fiindcă prezintă ereziile veacului al IV-lea, când trăia autorul. Cartea se termină cu un rezumat al doctrinei și disciplinei catolice.

Cele două tratate de arheologie biblică sunt: l. Despre măsurile și greutățile Evreilor, în care se ocupă de canonul și traducerile Vechiului Testament, de măsurile și greutățile evreiești, de geografia Palestinei. În Despre cele douăsprezece pietre, explică, în mod alegoric, cele 12 pietre care împodobeau pectoralul Marelui Arhiereu. Din Epistolele Sf. Epifaniu nu ni s-au păstrat decât doua: una adresată lui Ioan de Ierusalim, cealaltă adresată Sf. Ieronim, tratând despre origenism. Celelalte scrieri care i se atribuie sunt apocrife.

În doctrina sa, Sf. Epifaniu este un dușman ai Fitosofiei. De asemenea, în Teologie, nu este partizan al speculației, ci pe cât se poate atașat Tradiției bisericești. Este de notat entuziasmul sau pentru Biserică, mireasa Fiului lui Dumnezeu, sfântă și neprihănită, care a păstrat neatinsă învățătura Apostolilor. Această învățătură tradițională el o afirmă în mod explicit, expunând dogma purcederii. Sf. Spirit din Tatăl și din Fiul (Ancoratus 7, 67, 73; Haereses, 74,78), opunând-o diferitelor erezii.

Afirmă, de asemenea, verguria perpetuă a Sf. Maria (Haereses, 77, 6), pe care o numește Teotokos (Ancoratus, 75), adică Mama a lui Dumnezeu. Afirmă, contra lui Origen, adevărul învierii trupurilor. Dintre lucrurile practice vorbește despre seria primilor episcopi ai Romei (Haereses, 27, 6), despre Primatul Sf. Petru (Ancoratus, 9, 34; Haereses, 59,7, 8), despre celibatul preoțesc (Haereses 59,2), despre Euharistie, despre Rugăciunile pentru morti ș. a.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact