Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

Capitolul VI

SCRIITORII INTERMEDIARI DE TENDINȚĂ ANTIOCHENĂ

2. APOLINARIE DE LAODICEEA (310-390)

Acesta are o mare afinitate cu antiochienii, atât pentru poziția geografică (Laodiceea, port în Siria), cât și pentru metoda sa exegetică. De asemenea, are afinitate și cu Sf. Epifaniu. Apolinarie s-a născut către 310 în Laodiceea, la sud de Antiochia, unde tatăl său era profesor de gramatică. După ce a făcut studii strălucite, a învățat și el retorica, întrecând pe tatăl său în știință și prin spiritul său pătrunzător, Îndeplinind foarte curând funcția de lector. Fiind niceean înfocat, el îl primi pe Sf. Atanasie în anul 346 la reîntoarcerea lui din exil. Către 360, partidul niceean din Laodiceea îl alese episcop, chiar în momentul când Iulian Apostatul interzicea tinerilor creștini să studieze scriitorii pâgâni. După moartea lui Iulian, Apolinarie a reluat învățământul Teologiei, însă atunci a căzut în monofizism. Combătând diofizismul lui Diodor din Tars, spunea că în Isus n-a fost suflet rațional, care a fost înlocuit cu Cuvântul. Numai în felul acesta credea el că poate salva unirea substanțială în Cristos. Suspect de erezie din 373, a fost condamnat în 377 de Papa Damasus și apoi de Conciliul din Constantinopol în 381. A murit în 390. Totuși, Apolinarie a fost un om foarte virtuos, evlavios și sincer, înzestrat cu o inteligență superioară; spirit subtil, a avut o frumoasă cultură clasică și a fost foarte versat în știința Sf. Scripturi. El este unul dintre cei mai fecunzi scriitori din secolul al IV-lea.

Multe dintre scrierile lui Apolinarie s-au pierdut, iar unele din ele, după condamnarea sa, au circulat sub pseudonime, descoperite în secolul al Vl-lea de un autor necunoscut în Adversus fraudos Apolinaristanum. În exegeză a compus, după cum spune Sf. Ieronim (De viris illustribus, 104), numeroase comentarii (Innumerabila volumina In Sanctas Scriptures) în care explica sensul literar al Sf. Scripturi cu scop moral. Toate sunt pierdute. În Apologetică a scris o Combatere a lui Porfiriu, în 30 de cărți, și Despre adevăr, Contra lui Iulian Apostatul, ambele pierdute.

Pe teren polemic și dogmatic putem deosebi trei faze în activitatea sa. În prima se ocupă cu dogma Sf. Treimi, când serie Contra lui Eunomiu, Contra lui Marcel de Ancira, Contra lui Origen, Contra lui Dionisie Alexandrinul. În ultimele doua probabil combate subordinaționismul ce se imputa acestor doi scriitori din urmă. Toate aceste scrieri s-au pierdut. În faza a doua, se ocupă de chestiunea Cristologică și, pentru a combate diofizismul școlii antiochiene, scrie: Discurs silogistic contra lui Diodor, Carte către Diodor și o Carte contra lui Flavian. Aceste scrieri sunt pierdute aproape în întregime. În ele dezvoltă erezia amintită. După condamnarea sa și în urmă decretelor lui Teodosie contra scrierilor sale din 375-392, scrie sub diferite nume împrumutate. Atunci scrie opera sa principală Demonstratio Divine incamationis in similitudinern hominis, distrusă, pe care o cunoaștem din combaterea ce i-a făcut-o Sf. Grigore Nisenul în Antirrheticus. Apoi a mai scris Către lovian, Despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu și predica Quod unus sit Christus, care toate au fost puse sub numele Sf. Atanasie. A scris, apoi, Fides secundum parte sub numele lui Grigore Taumaturgul, Despre credință și întrupare, Către Dionisie, atribuite Papei Iuliu I ș. a.

Socrates (Istoria Bisericii III), ne spune că, atunci când Iulian Apostatul a interzis creștinilor studiul clasicilor păgâni, cei doi Apolinarie au compus lucrări literare care să le înlocuiască pe celelalte, bazându-se pe Sf. Scriptură. Astfel, au compus o istorie sfântă până la Saul, în 24 de cântări, imitând Iliada, apoi diferite tragedii, comedii, imnuri cu subiect biblic, imitând pe Menander, Euripide și Pindar; Evanghelia și Faptele Apostolilor au fost traduse în dialoguri platonice. Din toate acestea nu ni s-a păstrat decât o parafrază în versuri a Psalmilor.

Consecintele logice ale sistemului său au fost:

l. Cuvântul nu s-a făcut om, ci a fost încarnat în sensul literal al cuvântului. Apolinarie admite expresia om perfect pe care o înțelege în mod greșit.

2. Trupul lui Isus este acela care ne-a mântuit; trupul nostru este un fluid fără noi; sufletul nostru va fi în uniune morală cu Cristos.

3. Monofizismul este scopul și centrul întregului sistem. Nu exista decât o singură natură în Cristos, fără ca una să o fi asimilat pe alta, sau invers. Și în această natură a fuzionat Verbul (Cuvântul), care are o singură natură, cu trupul, fiindcă trupul nu este însuși o natură. Uniunea sufletului cu trupul se explică mai bine în uniunea Cuvântului și a trupului. De aici rezultă nu numai că nu exista decât un termen al adorării noastre, ci nu exista decât un principiu de acțiune și de activitate liberă. De aici rezultă că secta lui Apolinarie a fost sâmburele monofizismului de mai târziu. Unu dintre adepții lui mai moderați au reintrat în Biserică și au încercat să înțeleagă formulele lor în sens catolic. Aceștia, de fapt, au și păstrat operele lui Apolinarie, în ciuda cenzurilor imperiale din cauza cărora el a publicat un număr oarecare de cărți sub numele altor autori, curat catolici, ca: Papa Iuliu I, Sf. Atanasie, Sf. Grigore Taumaturgul. La început, frauda a avut deplin succes: însuși Sf. Ciril al Alexandriei a căzut în cursă. Tot secta lui Apolinarie a fost aceea care a creat condițiile schismei de mai târziu între Biserică Orientului și a Occidentului.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact