Start :: Sfinti :: Patrologia
CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451
Capitolul V
AUTORI INTERMEDIARI ÎNTRE ȘCOALA ALEXANDRINĂ ȘI ANTIOCHENĂ
SCRIITORI DE TENDINȚĂ ALEXANDRINĂ:
GRUPUL CAPADOCHIENILOR
5. CUM ERA ÎNȚELEASĂ BISERICA ROMEI CA PREȘEDINTĂ?
l) Conciliul II de la Constantinopol, din 381, recunoștea Episcopului Romei un primat
universal prin canonul 3, prin care scaunul Constantinopolului a fost înălțat la primul rang de
onoare după Episcopul Romei, onoare împreunată cu unele privilegii acordate de Papa și nu
de vreun conciliu oarecare.
2) În 377, Papa Damasus aduse contra lui Apolinarie, episcop al Antiochiei și asupra
sufraganului său, episcopul Timotei de Beryt, o condamnare doctrinală primită de toți
episcopii Egiptului (Conciliul din 378), ai Siriei (Conciliul din Antiohia, 379) și ai întregului
Orient (Conciliul din Constantinopol, 381). Sf. Vasile cel Mare ceruse explicit această
intervenție a Papei în anul 377 (Epistola, 263).
Conciliul II ecumenic din Constantinopol, 381, în canonul l, fixa patriarhatelor
Alexandriei și Antiohiei teritoriile unde își exercită autoritatea, dar nu se gândi să fixeze
astfel de limite episcopului Romei, ale cărui drepturi universale erau indiscutabile.
3) Episcopul Cezareei recunoștea dreptul Papei de a restabili în scaunul lor pe episcopii
depuși, fapt pe care l-a și exercitat Papa Liberiu în anul 367, restabilindu-l pe Eustațiu de
Sebasta în scaunul lui legitim. Încă din anul 325, Conciliul I Ecumenic din Niceea prevedea,
în canonul 7, că Ierusalimul este episcopat sufragan mitropoliei din Cezareea Palestinei.
4) În schisma din Antiohia, rezolvată tot de Papa Damasus, Sf. Vasile recunoștea
eminenta demnitate a Episcopului Romei pentru Bisericile Orientului (A. Cayré, op. cit.
p.
430).
