Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451

Capitolul V

AUTORI INTERMEDIARI ÎNTRE ȘCOALA ALEXANDRINĂ ȘI ANTIOCHENĂ

SCRIITORI DE TENDINȚĂ ALEXANDRINĂ:

GRUPUL CAPADOCHIENILOR

3. SFÂNTUL GRIGORE NISSENUL (335-395)

Despre viața Sf. Grigore de Nissa avem multe informații în scrierile sale, mai ales în epistolele sale. S-a născut în Cezareea către 335, fiind deci mai tânăr decât fratele său, Vasile, și a fost făcut lector de timpuriu, însă în urma unei crize de conștiință a părăsit statul clerical, profesând câtva timp retorica și căsătorindu-se între timp. El spune că datorează educația fratelui său mai mare, însă, desigur, în aceasta privință, au avut un mare rol asupra lui scrierile lui Origen, Platon, Aristotel și ale altor autori profani. La stăruințele fratelui său și ale Sf. Grigore Nazianzenul, îmbrățișează viața călugărească, unindu-se probabil societății asceților de pe malurile Irisului, unde rămase până în 371, când fratele său, Vasile, fiind făcut, de un an, episcop al Cezareei Capadochiei, îl numi episcop de Nissa. În aceasta mare demnitate pe care a luat-o asupra-și fără prea mult entuziasm, Sf. Grigore nu a corespuns așteptărilor Sf. Vasile, pentru că, în acele vremuri atât de agitate de arieni, episcopatul reclama un om cu energie, care să știe guverna cu mână tare episcopia: or, tocmai aceasta energie îi lipsea lui Grigore, care nu era făcut deloc pentru administrație, executând foarte stângaci toate ordinele fratelui său, al cărui sufragan era. Însă, dacă nu era administrator, era foarte tare în problemele doctrinale. În anul 376, fiind alungat de arieni din Nissa, călători prin diferite locuri, până când, după moartea lui Valente (378), putu să se reîntoarcă la reședința sa, spre mai marea mulțumire a credincioșilor. În anul 379 luă parte la Conciliul din Antiochia, iar prin 381 la cel din Constantinopol, unde atât de mult i se impusese numele și știința, încât a fost considerat ca o normă de ortodoxie. Din punct de vedere doctrinal, opera Conciliului din Constantinopol (381) se reduce la redactarea unui canon dogmatic (can. 1.) -- condamnând pe eunomieni, eudoxieni (homeeieni), semiarieni, (pneumatomahi), sabelieni, marcelini, fotinieni, apollinariști - și la compunerea unui Tomos (compunere doctrinală) asupra problemei trinitare (astăzi pierdut). Aceasta piesă s-a atașat, fără îndoială, Simbolului zis Niceo-Constantinopolitan. Dacă episcopul de Nissa era în perfectă comuniune de idei cu Sf. Grigore de Nazians asupra doctrinei, el se separa de celălalt asupra modului de a reglementa chestiunea Bisericii din Antiochia. După moartea lui Meletie, el pronunță, cu mulți alții, laudă răposatului și vorbi de Paulin în termeni foarte tari, mergând până a-l trata ca adulter al cauzei introducerii sale în episcopat. În anul 385-386, îl găsim din nou la Constantinopol, când ținu discursuri funebre pentru principesa Pulcheria și pentru mama acesteia, împărăteasa Flacilla; de asemenea, în anul 394, când ia parte la un sinod ținut tot acolo. După această data, dispare fără urmă. Probabil că a murit în această perioadă, prin 395, nu se știe unde. Cei trei Capadochieni au fost caracterizați spunându-se că Vasile este brațul care lucrează, Grigore Nazianzenul este gura care vorbește și Nissenul capul care gândește. Dacă această comparație este puțin nepotrivită în ce îl privește pe Vasile, care a și gândit și a vorbit, ea este foarte adevărată pentru Sf. Grigore Nissenul. Caracteristica lui este chiar această tendință filosofică de a pătrunde tot mai adânc adevărurile de credință, căutând soluții pentru diferite probleme, în special cosmologia și antropologia, care încă nu primiseră răspuns definitiv din partea Bisericii. Sf. Grigore, care nu are nici spiritul de guvernare al fratelui său, nici elocința clară și elegantă a Sf. Grigore Nazianzenul, trebuie să lupte contra dialecticii puternice a lui Eunomiu și contra subtilităților lui Apolinarie, și o face cu mult spirit metodic, logic și clar, căutând soluții precise care să exprime just adevărurile de credință. În Filosofie este, în general, neoplatonist, iar în Teologie îl urmează pe Origen, propunându-și, ca și el, să expună adevărurile de credință cu ajutorul rațiunii; însă, exagerând acest lucru, de multe ori a greșit. Din punct de vedere al formei i se poate reproșa stilul adesea obscur, abuzul comparațiilor și al hiperbolelor. Nu se poate nega însă profunzimea gândirii spiritului său pătrunzător, precum și abilitatea cu care pune problema și o rezolvă.

Scrierile Sf. Grigore Nissenul le putem împărți în: exegetice, dogmatice, ascetice, discursuri și epistole.

l) Scrieri exegetice. Cu privire la Vechiul Testament avem următoarele:

1) Despre formarea omului (De hominis opificio-P-G. 44, 125), o explicare a Facerii l, 26 și următoarele, în care îl completează pe Sf. Vasile, scrisă nu mult după moartea acestuia (379).

2) O explicare apologetică în Hexameron (P. G. 44, 61) în care rezolvă diferitele dificultăți în legătură cu povestirea biblică a Facerii, opera fiind scrisă la puțin timp după prima.

3) Despre viața lui Moise, compusă către 390, în care interpretează alegoric toate faptele lui Moise și îl propune ca model pentru desăvârșirea creștină a unui tânăr Cezar.

4) Despre Pytonissa, în 1 Regi, 28, 12, în care susține, în contra lui Origen, că nu profetul Samuil, ci un diavol, i-ar fi apărut lui Saul.

5) Despre tipurile Psalmilor, o introducere genială în studiul Psalmilor, care constă din doua cărți. În prima, studiază ordinea lor organică, iar în a doua, interpretează în sens moral titlurile Psalmilor; apoi dă un exemplu de interpretare pentru Psalmul al 6-lea. Cartea este o instruire spirituală a sufletului, parcurgând în ascensiune cele cinci grade ale perfecțiunii.

6) Opt omilii în Ecleziastul (I, III, 13), în care expune foarte frumos semnificația morală a cărții.

7) 15 omilii în Cântarea Cântărilor, aplicând-o nunții spirituale a sufletului cu Dumnezeu, după ce în prolog a apărat dreptul de a interpreta alegoric Sf. Scriptură. Cu privire la Noul Testament, are cinci omilii despre Tatăl Nostru, 8 asupra Fericirilor, una asupra I Corinteni, VI, 18, una asupra I Corinteni XV, și 28 omilii contra arienilor.

II) Scrieri dogmatice:

l) În primul rând trebuie amintită scrierea Contra lui Eunomiu (Foție, Biblioteca, cod. 392), una dintre cele mai bune scrieri contra anomeilor și cea mai bună scriere a Sf. Grigore. Este o replică la răspunsul pe care Eunomiu îl dăduse Sf. Vasile, care îi combătuse Apologeticul. Opera a fost scrisă către 381, în trei cărți, și a fost împărțită nu după mult timp în 12 său 13 cărți.

2) Antirrheticus adversus Apolinarem (Antirrheticus contra lui Apolinarie), în 59 de capitole (P. G. 45, 1124-1200), este cea mai bună combatere a lui Apolinarie pe care o avem, combătând pe acest eretic despre întrupare și insistând, ca și Sf. Grigore Nazianzenul, că realitatea răscumpărării cere perfecțiunea celor două naturi și dă vestita formula: Ceea ce nu a luat asupră-și și nu a răscumpărat. Scrierea este din ultimii ani ai vieții sale. El a demonstrat că trupul lui Isus nu a venit din cer, Cuvântul nu a ținut în sine dimensiunea umană a lui Isus Cristos. A mai scris:

3) Contra lui Apolinarie, adresată lui Teofil, episcopul Alexandriei, în care cere condamnarea ereticului. Este o scriere scurtă.

4) Contra pneumatomachilor a scris Cuvântare despre Sf. Spirit, combătând ereticii macedonieni.

5) Despre Sf. Treime are patru scrieri scurte: Contra Eustachie despre Treime; Către Ablabiu că nu sunt trei Dumnezei; Contra Grecilor, în noțiunile comune (simplu comun) combate politeismul păgân și Despre credință, către Simpliciu.

6) Despre soartă este o scriere în care combate fatalismul astrologie, apărând liberul arbitru al omului. Aceste scrieri sunt mai mult polemice, în ele autorul arată calm, ca și în celelalte, că nu este preocupat de polemică. Între acestea cea mai de seamă este:

7) Cateheza mare (Oratio catechetica magna - P. G. 45-9-105), în 40 de capitole, o Summa mica teologică adresată maeștrilor (învățătorilor creștini) în care se expun adevărurile de credință: Sf. Treime, Întruparea, Răscumpărarea, aplicarea răscumpărării prin taina Botezului și a Euharistiei. Este unul dintre cele mai importante tratate ale Sf. Grigore Nissenul, scrisă prin 385.

8) Dialogul despre suflet și înviere, intitulat Macrinia (P. G. 46, 2-160). Este o imitație a lui Fedon după Platon, în care, prin gura sorei sale Macrina, expune ideile sale proprii cu privire la moarte, suflet și nemurire, asupra învierii și restaurației finale, scrisă în 380, după moartea surorii sale.

9) Către Hierin, despre copiii care mor prematur (înaintea Botezului), caută să explice pentru ce acești copii mor așa de timpuriu și care este soartă ce-i așteaptă.

III) Dintre scrierile ascetice cea mai populară a fost:

l) Despre vergurie, compusă înainte de a fi episcop (370), arată că verguria înalță sufletul la demnitatea de mireasă a lui Cristos și îl îndeamnă la o desăvârșire tot mai mare, propunându-și ca model pe Isus și Maria.

2) Viața Sfintei Macrina, scrisă spre 380, un excelent comentariu practic de doctrină ascetică și spirituală.

3) Către Harmoniu, în care arată ce înseamnă numele și profesia de creștin.

4) Către Olimpiu, despre desăvârșire și cum trebuie să fie creștinul.

5) Despre propunerea după Dumnezeu, mica instrucție despre viața călugărească și altele.

Dintre Discursurile Sf. Grigore Nissenul amintim: Despre iubirea săracilor. Contra cămătarilor, Contra acelora care amână Botezul ș. a. Aceste discursuri pot fi clasificate în: discursuri liturgice (Despre Epifanie, Nașterea Domnului, Despre Paști, Despre Rusalii); panegirice (Despre pruncii nevinovați, Despre Sf. Ștefan, Despre Sf. Teodor martirul, Sf. Grigore Taumaturgul, Sf. Vasile ș. a.); funebre: (La moartea Pulcheriei și Flaccillei). Discursurile lui sunt inferioare celor ale Sf. Vasile și ale Sf. Grigore Nazianzenul, sunt ușor de înțeles, însă obosesc prin tonul declamator și fiindcă sunt prea savante.

Epistolele ce s-au păstrat sunt în număr de 30, cele mai multe având un caracter personal și moral. Dintre ele, mai importante sunt 25, în care povestește impresiile sale despre Palestina, a 24-a vorbind despre unitatea credinței și trinitatea lui Dumnezeu și epistola canonică din anul 390 (P. G. 450, 221-236).

Doctrina Sf. Grigore Nissenul este mult unită în scrierile sale cu speculația teologico-filosofică, însă adesea deosebește, de speculația sa, doctrina Bisericii primită de toți. Dacă vom reuși să explicăm acest punct de vedere, va fi mai bine; Însă acolo unde argumentele noastre nu vor fi suficiente, trebuie să ținem tare și neschimbată Tradiția primită de la părinți, spune în Către Ablabiu. Scopul vieții noastre, spunea el, este cunoașterea lucrurilor divine, deci Dumnezeu trebuie să fie cunoscut de oameni în mod necesar. Însă, durere, fără credință, această cunoaștere de multe ori devine greșită: ca sa înlăturăm acest pericol, ne vine în ajutor Sf. Scriptură al cârei înțeles, uneori fiind obscur, este lămurit de tradiția Sf. Părinți.

Consubstanțialitatea celor trei persoane o dovedește în mai multe scrieri (Către Ablabiu, Contra Grecilor). Sf. Grigore Nissenul a contribuit mult cu privire la doctrina despre Sf. Spirit, studiind purcederea Lui, care se caracterizează prin faptul că nu este numai de la Tatăl, ci de la ambele persoane, Sf. Spirit purcede de la Tatăl prin Fiul, după exprimarea Sf. Părinți greci. Contra Apolinariștilor afirmă dualitatea naturilor în Cristos, afirmând în același timp unitatea persoanei (o persoană) (Contra Eunomiu, 697) 705), opunându-se energie acelora care negau că Preacurata Maria ar fi fost Theotochos (Mamă a lui Dumnezeu). Tot în Cristologie, Sf. Grigore Nissenul întrevede în unirea personală a celor două naturi în Cristos, așa zisa comunicare a idiomilor, adică posibilitatea de a atribui actele proprii fiecăreia dintre cele două naturi, unicei persoane, lui Cristos. Cu privire la creație, el reprobă părerea lui Origen care admitea preexistenta sufletelor. Totuși își închipuie, ca o ipoteză: Că Dumnezeu nu a conceput pe om și femeie decât în urma prevederii păcatului strămoșesc.

În ce privește mântuirea, spune că Cristos a luat în sine persoana tuturor oamenilor și a plătit pentru toți o răscumpărare strictă (Catechismul Mare, 25.-32). Că Nissenul ar fi învățat o răscumpărare universală, adică a tuturor creaturilor intelectuale: îngeri, oameni, diavoli, care toate se vor mântui (apocatastaza) printr-un foc curățitor la sfârșitul lumii și va reveni la forma dintâi, se discuta de multe secole, fiindcă sunt mărturii pro și contra. Așa, spre exemplu, în unele locuri vorbește despre pedepse veșnice (Cat. mare, 40), despre durerea veșnică (P. G-, 46,436,452), însă în alte locuri vorbește despre restaurația universală (Cat. mare, 26,35,40), așa încât pare că Sf. Grigore Nissenul, în această privință, l-a urmat pe Origen. În schimb, găsim în scrierile sale mărturii despre transubstanțierea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului prin cuvântul lui Dumnezeu, prezența reală în Sf. Euharistie. De asemenea, Mărturisirea și Preoția.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact