Start :: Sfinti :: Patrologia
CARTEA a II-a
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
De la Conciliul din Niceea, 325, la Conciliul de la Calcedon, 451
CAPITOLUL III
PRINCIPALII APĂRĂTORI AI CREDINȚEI NICEENE ÎN ORIENT ȘI OCCIDENT
A. ÎN ORIENT
l. SF. ALEXANDRU AL ALEXANDRIEI (312-328)
A fost primul adversar al lui Arie, pe care l-a condamnat în Sinodul din 320 și, mai târziu,
în două Epistole păstrate și foarte prețioase: Epistola Encyclica destul de scurtă și
Epistola ad Alexandrum Constantinopolitanum, mai lungă, în care episcopul expune cu
vigoare adevărata credință: Cuvântul nu este creat, el este veșnic, el este Dumnezeu; el nu
este inferior Tatălui decât prin caracterul său de născut; el își are ființa sa din ființa Tatălui,
formula care conține implicit omoousios. O culegere de omilii ale lui Alexandru este astăzi
pierdută, cu excepția câtorva fragmente regăsite în siriacă.
2. SFÂNTUL EUSTAȚIU DE ANTIOCHIA
Era originar din Sida, în Pamfilia, mai întâi episcop de Bereea, în Siria (Alep), apoi în
Antiochia (între 324-328), fiind unul dintre cei mai viguroși adversari ai arianismului născând.
Este cel care a rostit în fața împăratului Constantin cuvântul de deschidere la Conciliul din
Niceea și, fără îndoială, a condus discuțiile. După Conciliu, a luat măsuri energice contra
partizanilor lui Arie în dieceza sa și În toată Siria. De asemenea, a fost și prima victorie a
Eusebienilor (partizanii lui Eusebiu din Cezareea), care atacară moravurile și doctrina sa,
din care cauză a fost apoi depus prin Sinodul ținut la Antiochia (329 sau 330) și pentru
atitudinea lui politică, pedepsit cu exilul de către împăratul Constantin, la Banni în Tracia,
apoi la Traianopolis, unde muri curând de o boală necunoscută.
Scrierile sale, numeroase încă pe timpul Sf. Ieronim, s-au pierdut:
Tratatul contra arienilor, în opt cărți, și acesta a dispărut. S-a păstrat Despre
Pytonissa, contra lui Origen, în care combate alegorismul.
După moartea Sf. Eustațiu, Biserica din Antiochia a rămas fidelă, sub forma grupării
eustațiene (catolice), doctrinei niceene prin episcopii urmași: Meletie (363), Flavian (381).
Totuși, prin consacrarea preotului Paulin în 362 de către Lucifer de Cagliari ca episcop și,
urmașului acestuia, Flavian, s-a creat o schismă la Roma care a împiedicat triumful credinței
niceene. Schisma a dăunat mult Bisericii din Roma, ajungând ecouri despre ea în scrierile
Sf. Vasile, iar Sf. Ioan Crisostomul a adus reconcilierea lui Flavian cu Biserica Romană.
3. MARCEL DE ANCIRA
Episcop al acestui oraș la începutul veacului al IV-lea, partizan înfocat niceean, atrase
contra lui ostilitatea eusebienilor prin respingerea lui Austenu al Capadochiei. Arienii, prin
Eusebiu de Cezareea, îl acuză pe Marcel de modalism sabelian, complicat cu adopțianism,
și obținură depunerea lui de un conciliu arian în Constantinopol, în 336, însă a fost apărat de
Papa Iuliu I, căruia i-a prezentat, în anul 340, o mărturisire de credință ortodoxă, precum și
de Conciliul din Sardica (342). Sf. Atanasie nu l-a părăsit decât atunci când greșelile
discipolului Photin l-au discreditat pe însuși Marcel. Sf. liane și Sf. Vasile s-au separat net de
el. Reîntors din exil în dieceza sa, muri în 374/376.