Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA A II-A
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
DE LA CONCILIUL DIN NICEEA, 325, LA CONCILIUL DE LA CALCEDON, 451

Capitolul XV

ȘCOALA DIN LERINS

3. DIONISIE EXIGUUS (CEL SMERIT) (470-545)

S-a născut în Dobrogea noastră și a fost crescut și educat în una din mănăstirile de aici, prin grija unuia din călugării locului numit Petru, pe care-l amintește în mărturisirile sale. Într-o astfel de mănăstire a învățat teologia sfintei Biserici, pentru ca, la o anumită vârstă, să plece peregrin monah în Răsărit. A ajuns la Constantinopol și, mai târziu, la Roma, chemat de Papa Gelasiu care avea nevoie de un bun cunoscător al limbilor latină și greacă. Sosit la Roma spre sfârșitul anului 496, s-a închinoviat în Mănăstirea Sf. Anastasia de la poalele Palatinului și a stat acolo sub arhipăstorirea a zece papi, de la Atanasie al II-lea până la Virgilius. Sf. Dionisie a murit probabil la Mănăstirea Vivarium între anii 540-545 (N. Vornicescu, op. cit. p. 67). Unul dintre prietenii și admiratorii lui Cassiodor, primul ministru sub Teodorie, ne spune că acest monah scit era cel mai erudit și preda împreună cu el dialectica la Mănăstirea Vivarium, pentru tinerii învățăcei de acolo. Era foarte bun cunoscător al Sf. Scripturi, al limbilor latină și greacă, blând și harnic în activitatea lui științiifică și bisericească. De neam scit, dar întru totul cu maniere romane.

Opera cuviosului Dionisie Scitul constă în primul rând dintr-un număr de traduceri patristice în limba latină, cuprinse în Antologie de texte patristice pusă la dispoziția călugărilor din Scythia Minor. Prima serie de scrieri ale lui Dionisie Smeritul o formează traducerile în limba latină din greacă a unor scrieri patristice răsăritene trimise călugărilor sciți în scopul combaterii nestorianismului. În prefața uneia dintre aceste traduceri în limba latină, prefață adresată monahilor sciți Ioan și Leonțu, prezintă două scrisori ale Sf. Ciril al Alexandriei către Succesus, episcopul Diocezareei Issuriei, în sprijinul combaterii nestorianismului. Tot în acest scop, Dionisie a tradus din limba greacă în latină cartea Sf. Grigore de Nyssa, Despre crearea omului, iar mai târziu Scrisoarea Sinodală din 430, alcătuită de Sf. Ciril al Alexandriei și trimisă patriarhului Nestorie de la Constantinopol, spre îndreptare, cunoscută ca Epistola XVII. Acestea sunt așa-zisele Anatematisme ale Sf. Ciril al Alexandriei și ele au fost închinate fraților preaiubiți Ioan și Leonțiu din Scythia Minor. A mai tradus în latină Tomosul către armeni al patriarhului Proclu, pe care l-a trimis tot acestor călugări dobrogeni. O a doua categorie de scrieri este cea hagiografică, cuprinzând biografiile unor sfinți monahi: Viața Sf. Pahomie, Pocăința minunată a Sfintei Thaisia, Descoperirea capului Sf. Ioan Botezătorul El a alcătuit florilegiul Exempla Sanctorum Patrum însumând 100 de pasaje patristice, o adevărată colecție din operele sfinților Atanasie, Grigore Teologul, Grigore de Nyssa, Vasile cel Mare, Ciprian, Ilarie, Ambrozie, Augustin, texte ce se refera la diverse probleme teologice, trinitare și cristologice. Și aceste scrieri le-a tradus în limba latină și le-a trimis la mănăstirile din Dobrogea. Dionisie Exiguul a tradus în limba latină și a dat la lumină în doua ediții - versiuni - Canoanele Sinoadelor Ecumenice (de la Niceea, Constantinopol, Efes și Calcedon), ale unor sinoade locale și a editat Decretele pontificale în care a urmărit să apere dogma Sf. Treimi, Cristologia și Mariologia. O contribuție deosebit de importantă a lui Dionisie Exiguul o formează lucrările de cronologie creștină. El a refuzat să mai înceapă calendarul, ciclul pascal, de la primii împărați romani, îndeosebi de la persecutorul Dioclețian și, pentru prima data, a socotit anii de la nașterea lui Isus Cristos, scriind în această problemă lucrările: Liber de Paschac (Cartea despre Paști), Argumenta paschalia (Argumente pascale) și doua epistole: Epistola prima de ratione Paschae și Epistola secunda. Prin aceste lucrări el a adaptat calculul la anii erei creștine, socotind începutul calendarului cu Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, eveniment cardinal și fundamental pentru existent umană și, astfel, a pus bazele de calculare a erei creștine, era noastră actuală, valabilă pentru întreaga planetă. O astfel de cucerire de valoare universală, din partea unui smerit monah plecat din Dacia Pontică, îmbracă literatura daco-romană, pe care a produs-o cu o strălucire și cu o valoare care nu are egal în nici o literatura europeană contemporană pentru o problemă similară (l. C. Coman ,Littératurepatristique au Bas-Danube... în Romanian Orthodox Church News, XI, 1981, p.6).

Acest sistem cronologie a fost pus în practică și în Biserica noastră începând cu Molitvernicul slavon, tipărit la Târgoviște în anul de la zidirea lumii 7053, iar de la Nașterea lui Cristos 1545, iar după doi ani, în Apostolul tipărit la Târgoviște cu data 1547.

4. SF. ONORAT, mort în 429, a fost întemeietorul Mănăstirii din Lerins, care a dat Bisericii mulți oameni de seamă. Între aceștia cel mai cunoscut este:

5. SF. VINCENȚIU DE LERINS. Viața sa e puțin cunoscută. Se pare că a murit pe la 450.

Numele lui a rămas celebru prin lucrarea Communitoriu, scrisă către 434, care constă din trei părți. În prima parte spune că, pe lângă Sf. Scriptură, admisă de toți ereticii, trebuie să fie considerată ca izvor de credință și Sf. Tradiție: care a fost crezută pretutindeni și de toți Faptul că o doctrină este nouă, oricât de mare ar fi geniul aceluia care o susține, e un semn de erezie. În a doua parte (cap. 28-40) revine la obiecția că nu ar mai fi nici un progres în credință, și nu numai că admite progresul, dar îi descrie și caracteristicile. În ultima parte (c. 41-43) face o recapitulare a întregii opere. Este posibil că, în această opera, Sf. Vincențiu avea aceeași părere despre grație ca și Sf. I. Casian.

6. Dintre ceilalți scriitori ieșiți din școala din Lerins, în această perioadă, mai amintim pe Sf. EUCHERIU, episcop de Lyon între anii 445-450, care a scris multe scrieri practice: De laude eremi (Lauda mănăstirii); De contentu mundo (Disprețul lumii) și biblice (Liber formularum Spirituali inteligentiae, Instructiones, 2 cărți) și foarte probabil că tot el a scris și povestirea martiriului Legiunii tebane. Cât privește omiliile ce i se atribuie, nu toate pot fi considerate ca autentice.

7. SF. HILARIE, urmaș al Sf. Onorat pe scaunul episcopal din Arles (429-449), a scris Viața Sf. Onorat și diferite Omilii și cântece, pierdute.

8. ARNOBIU, african de origine, care însă a trăit mare parte din viața sa în Roma, a scris (432-435) Comentarii asupra Psalmilor și mici expuneri asupra Evangheliei. Tot lui i se atribuie opera semipelagiană anonimă în trei cărți Praedestinatus și Conflictul dintre Arnobiu și Serapion asupra monofizismului.

9. FAUST DE RIEZ, de origine breton, abate de Lerins, din 433, apoi, în 456, episcop de Riez (Provence), a fost predicator de seamă, lăsând aceste scrieri: De Spiritu Sancto, contra macedonienilor; De gratia, contra predestinaționismului, în care înclina spre semipelagianism și alte scrieri, care, în cea mai mare parte, le reproduc pe celelalte.

Contra semipelagienilor a luptat cu mare îndârjire SF. PROSPER. Puține lucruri știm despre viața sa. Pare că s-a născut către 390 în provincia Aquitania și a primit ca laic o instrucție retorică. Deși laic, îl întâlnim în 429 în Marsilia, unde, împreună cu prietenul său, Hilarie de Marsilia, discuta cu călugării lui Sf. Casian, având o mare admirație față de Sf. Augustin. De aici fiecare scrise câte o scrisoare Sfântului Augustin, informându-l de opoziția pe care o întâmpină doctrina sa în mănăstirile din sudul Franței și despre erezia semipelagiană.

Sf. Prosper a fost apărătorul memoriei Sf. Augustin și a operei sale de interpretări false și tendențioase. După moartea Sf. Augustin a vizitat, în 431, Roma. Papa Celestin i-a dat o scrisoare în care a apărat ortodoxia episcopului de Hippona, afirmând că predestinația, așa cum a elaborat-o Sf. Augustin, nu distruge liberul arbitru, ci-l perfecționează.

10. SF. FULGENȚIU DE RUSPA (468-533), episcop, urmaș al Sf. Augustin sub vandali, șeful episcopilor exilat în Sardinia, i-a combătut pe arieni, a apărat doctrina Sf. Augustin și, spre sfârșitul vietii, s-a reîntors din refugiu trăind în mijlocul credincioșilor săi până când generalul Belizarie a recucerit Africa. Născut în 468 în Thelepta din Bizancena, dintr-o familie bogată, a primit o educație foarte aleasă. Crescut foarte creștinește de mama sa, a intrat în cariera administrativă, însă în urma citirii unei cuvântări a Sf. Augustin despre Psalmul 36, a intrat în mănăstirea Telpta, de unde, în 508, a fost ales episcop de Ruspa (nordul Africii). După câțiva ani, a fost exilat împreună cu alți 60 de episcopi de regele vandal Trasamund în Sardinia, unde a combătut semipelagianismul lui Faust de Riez. Reintrat în dieceză în 523, a căutat să sfințească poporul luptând pentru ortodoxia sa până la moarte (532). Spirit pătrunzător, viguros, capabil de a expune doctrinele cele mai abstracte și de a le clarifica, posedând bine Sf. Scriptură și Sf. Tradiție, cunoscând bine pe Sf. Augustin, Fulgențiu nu este totuși decât un scriitor de mâna a doua, care nu s-a bucurat de prea multă vază. Scrierile sale se împart în: tratate teologice, cuvântări și epistole.

Tratatele teologice cuprind scrieri despre Sf. Treime, contra arienilor, despre grație, contra semipelagienilor și asupra întrupării.

A mai scris: Contra arienilor, în 515, în care dă răspuns la 10 probleme puse de Trasamund; Către Taramund, regele vandalilor, în 3 cărți, în care răspunde la o serie de noi obiecții; un mic tratat, pierdut, Contra lui Pinta, episcop arian; un mic Comentar despre Sf. Spirit, din care ne-au rămas unele fragmente. Mai târziu a scris despre Sf. Treime, Contra lui Fabian, episcop arian, Despre întruparea Fiului lui Dumnezeu. Contra lui Faust de Riez a scris Epistola XVII, care este un mic tratat cu titlul Despre întruparea și grația Domnului nostru Isus Cristos. Tot în exilul din Sardinia a scris Către Monim, în care se ocupă cu predestinația și Contra lui Faust, în 7 cărți, scriere pierdută. Reîntors la Ruspa, 523, a scris epistola sinodală în numele episcopilor africani și De veritate praedestinationes et gratiae Dei (Despre adevărul predestinației și al grației lui Dumnezeu). În afară de acestea a mai sens: De remisione peccatorum (Despre iertarea păcatelor), în 2 cărți și De Fide sau regula verae Fidei (Despre credință sau regula adevăratei credințe), un compendiu scurt, dar precis, al adevărurilor de credință. Dintre cuvântările sale, numai zece sunt autentice și au ca obiect misterele Domnului sau virtuțile Sfinților.

Mai avem de la Sf. Fulgențiu 13 epistole, dintre care cele mai multe sunt mici tratate, având fie fragmente morale, fie dogmatice: Despre statutul văduvelor, Despre vergurie, Despre cantate, Despre penitent ș.a.

Din cauză că și-a însușit foarte bine doctrina Sfântului Augustin, Sf. Fulgențiu a fost numit, în Evul Mediu, Augustinus Previatus, fiind cel mai mare teolog și cel mai sfânt episcop din vremea sa (Bossuet, Défense de la Tradition et des saintes Péres).

Discuțiile în Africa cu arienii au încetat odată cu recucerirea acestei provincii de la vandali de către Belizarie, generalul lui Iustinian (533). Atunci au survenit discuțiile cu privire la Cele Trei Capitole.

Episcopii africani, prin FACUNDUS, episcop de Hermiona (Tunis), n-au fost mulțumiți cu condamnarea lor în 571, ci acesta a sens Contra lui Mocian Scolasticul și o Epistula catholicae in defensionern trium capitularum.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact