Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA A II-A
EPOCA A II-A, DE AUR, A LITERATURII PATRISTICE
DE LA CONCILIUL DIN NICEEA, 325, LA CONCILIUL DE LA CALCEDON, 451

Capitolul XII

1. SFÂNTUL IERONIM (342-420)

Eusebiu Sofronie Ieronim s-a născut la Stridon în Dalmația, dintr-o familie creștină bogată; studiat la Aquilea, apoi la Roma (359), unde a fost elevul vestitului gramatician Ilie Donat și a retorului Virotin, ocupându-se cu toată pasiunea sufletului sau tânăr de studiul clasicilor greci și latini, filosofi și poeți și iubind, în același timp, plăcerile și distracțiile lumești. În orele libere, lua parte cu plăcere la pledoariile avocaților în palatul justiției, dezvoltându-se în felul acesta în ei spiritul polemic. Duminica îi plăcea să meargă cu prietenii în catacombele Sf. Sebastian. Probabil că aceste vizitei a dus la convingeri și sentimente mai bune și au născut în suflet regrete pentru excesele de până atunci așa că, pe la 365, completamente schimbat, primi botezul din mâinile Papei Liberiu. După această dată, începu Ieronim o serie de călătorii. Vizitează mai întâi Galia, orașele sale principale, dintre care Trevere, unde cunoscu scrierile Sf. Hilarie și unde simți chemarea către călugărie. De aici, se întoarse în Italia la Aquilea, unde, împreună cu Rufin și cu alți tovarăși, duse o viață retrasă. Către 373 plecă spre Orient, după ce micuța comunitate se împrăștie; trecu prin Grecia, Tracia și Asia Mică, oprindu-se la Antiohia din cauza unei boli ce-l cuprinse. Vindecat de boală, hotărî să se așeze aici, căci, la școala lui Apolinarie Leodicianul, putea să cunoască mai bine scriitori greci și Sf. Scriptură. Tot aici intră în relații cu evreii, nazareni din Bereia, care i-au comunicați Evanghelia lor în limba ebraică, pe care ei a tradus-o. A combătut pe luciferieni și a scris viața Sf. Paul Eremitul. În anul 375 s-a retras in desertul Chelchis (Tebaida siriană), unde a dus o viață foarte aspră de pustnic, rugându-se, citind in limba greacă și ebraică. După trei ani, a fost silit de schisma melețiană să părăsească deșertul; revenind la Antiohia, apoi și hirotonit preot de episcopul Paulin (378); pe la 379, îl întâlnim la Constantinopol, unde îl ascultă pe Sf. Grigore Nazianzenul, de la care câștigă o mare admirație pentru Origen, urmărind, în același timp cu cel mai viu interes, dezbaterile Conciliului Ecumenic din Constantinopol la 381.

În 382 îl însoți pe Sf. Paulin și pe Sf. Epifaniu la Roma, unde faima lui îl făcuse cunoscut. Papa Damasus îl luă secretar al sau (382-385), cerându-i neîncetat noi lucrări. Dintre toate lucrările cerute de Papa Damasus care îl dorea succesor, cea mai importantă era să stabilească un text oficial unicat vechii versiuni latine a Sfintei Scripturi folosită in Occident și a pune astfel capăt marii diversități de texte aflate în acel timp în circulație. Această muncă, începută în 384, o desfășura alături de celelalte și îl ocupă aproape toată viața. Pasiunea lui pentru știință, comorile de știință acumulate vor fi folosite ordonat pentru binele general al Bisericii.

În urma acestui fapt, viața Sf. Ieronim luă o orientare definitivă. Sf. Scriptură va fi terenul lui preferat de activitate. Foarte admirat pentru vasta sa cultură și pentru viața sa aspră, a fost directorul de conștiință al întregii aristocrații înalte romane: Marcella, Paula și fiicele sale; Blesilla, Eustochium, Leea, fecioara Asella ș. a. au fost conduse sufletește de el. În același timp își câștigase însă și mulți dușmani, care reproșau propaganda excesivă pentru viața ascetică, îndrăzneala criticii sale scripturistice și, mai ales, asprimea cu care cenzura viata prea liberală a clericilor și a laicilor.

Alegerea ca Papă a lui Siricius, care îi era dușman, (394), îl îndeamnă să părăsească Roma. Plecă deci în 365 însoțit de Paula și Eustochiu pentru Răsărit, vizitând Alexandria, Egiptul, locurile sfinte și, apoi, m 386 se stabili definitiv la Bethleem, unde întemeie o mănăstire de bărbați, iar Paula o mănăstire de femei. În Bethleem, Sf. Ieronim petrecu a doua parte a vieții (386-420), cea mai activă dintre toate. Deși închis in mănăstire, nu numai că îi induce pe călugării săi, ci învață evreiește de la evrei; luată de la ei, mai ales de la Bar-Anina, să predice, primește numeroși vizitatori ai Locurilor Sfinte, corespondând cu toată lumea și amestecându-le controversele vremii cu cea mai mare ardoare și cu multă patimă. Între 393-404 ia parte la controversa origenistă contra episcopului Ioan de Antiohia și contra lui Rufin, și luptă contra lui Iovinian II Vigilantius. Din 405 ia parte la lupta contra pelagienilor, care, În 417, îi jefuiesc mănăstirea și-l maltratează, scăpând numai cu mare greutate prin fugă. După ce-și vede, rând pe rând, trecute la cele veșnice pe prietenele sale, își dă și el sufletul în 30 septembrie 420. Trupul lui se venerează în Sf. Maria Maggiore la Roma. Mănăstirea zidită de el a fost distrusă, doar o peșteră, lângă catedrala Nativității de lângă Bethleem, poartă numele Sf. Ieronim.

Sf. Ieronim a fost un caracter foarte interesant. De o parte, are multe defecte, iar de altă parte multe calități. Ceea ce-l caracterizează, mai întâi de toate, este temperamentul său ardent, violent, care odată ce a îmbrățișat o partidă, nu mai suportă nici o contrazicere, nici o critică. Cei care nu judecă la fel cu ei sunt taxați în fel și chip, maltratați și batjocoriți: Cine i-a fost dușman a fost totdeauna ultimul dintre oameni (Tillemont, Memoires XII, 2). În același timp, are și calități excepționale. Acest om nervos, susceptibil, care vedea pretutindeni dușmani, are în fond o inimă foarte iubitoare, foarte bună; era capabil de orice jertfă dreaptă și loială, foarte generoasă; și-a luat de bună voie asupră-și sărăcia și nevoia, fiind mai presus de toate un neobosit lucrător, gata întotdeauna să apere dreapta credință și să îmbogățească tezaurul intelectual al Bisericii.

Ca scriitor, Sf. Ieronim nu este nici gânditor, nici teolog, ca Sf. Augustin, nici un orator, nici un păstor de suflete ca Sf. Ambrozie, sau Sf. Leon, ci este un erudit, cel mai învățat dintre scriitori latini. Cunoștea foarte bine latina, greaca, ebraica și cunoștea destul de bine caldaica și aramaica. Poseda foarte bine istoria și geografia biblică, istoria bisericească și viețile sfinților, precum și literatura profană. Ca formă, Sf. Ieronim este un scriitor de primul rang: foarte personal când scrie, el compune cu artă. Scrierile sale se deosebesc prin bogăția limbii, prin vivacitatea stilului, prin varietatea expresiei fi, adesea, prin verva impetuoasă. Nici unul dintre scriitorii latini nu a scris intr-o limbă mai frumoasă decât Sf. Ieronim, încât este numit Cicero creștin

Scrieri. De pe când era în viață, Sf. Ieronim s-a bucurat de cea mai mare considerație. Pe la anul 393 se plângea că scrierile sale, imediat ce erau dictate, se răspândeau pretutindeni (Ep. 49,2), iar în 415 Paul Orosius spunea că întreg Apusul aștepta o vorbă a sa, precum așteaptă pământul uscat roua cerului. Nu după mult timp de la moarte, a fost primit între marii învățați apuseni.

Între scrierile sale, păstrate în cea mai mare parte, trebuie să deosebim traducerile de scrierile originale. Pe ultimele le împărțim în scrieri exegetice, dogmatice, polemice, istorice și epistole.

1. Traduceri. Sf. Ieronim și-a propus, ca scop al traducerilor sale, acela de a fi intermediar între cultura greaca și cea latină și, după cum rezultă din traducerile sale, era într-adevăr omul născut pentru așa ceva, posedând capacitatea de a se adapta gândului și minții altora, prin a reda prin vorbă și intenție, de a pătrunde spiritul altuia, de a-l însuși și de a-l exprima, ca și cum ar fi fost al său propriu. Mai ales în ceea ce privește Sf. Scriptură trebuie să se spună acest lucru, căci devenise In exponendia Scripturis doctor maximus, înainte de a expune traducerea Sf. Scripturi, să amintim că el a tradus 70 de omilii ale lui Origen și Peri-Archon, din Eusebiu de Cezareea, Omanensticorum, și partea a doua din Chronicon, pe care a continuat-o din anul 325 până la 378; din Didin, Tratatul despre Sfântul Spirit, o epistolă antiorigenistă a Sf. Epifanie contra lui Ioan de Ierusalim, epistole de ale lui Teofil Alexandrinul, contra Sf. Ioan Crisostomul și Regula monastică a Sf. Pahomie și a urmașilor săi.

Opera capitală a Sf. Ieronim, pe acest teren, o formează traducerea Sfintei Scripturi. La cererea Papei Damasus, În 383, revizui, după textul vechi grec, vechea traducere Itala (vetus Itala). Din această revizuire provine, foarte probabil, Noul Testament al Vulgatei actuale, precum și Psaltirea numită romană, revizuită după LXX, (Septuaginta) care se mai menține și azi la Sf. Petru din Roma. În 386, după ce se stabilise la Bethleem și găsise la Cezareea o revizuire hexaplară a lui Origen, o luă ca bază pentru a revedea Vechiul Testament începând de la Psalmi. Din această lucrare nu ni s-a păstrat decât Psaltirea numită Galicană, fiind adoptată în Franța, și care se află în Biblia latină, precum și Cartea lui Iov. începând cu 391, Sf. Ieronim se hotărî să traducă direct din evreiește toate cărțile Vechiului Testament, afară de cele deuterocanonice (Estera, Baruch, Macaveilor, Înțelepciunea și Ecleziasticul), Operă terminată în 405. Această traducere, în care autorul a căutat să dea cât mai fidel textul original, la început a fost rău primită și criticată atât de conservatori, care preferau vechea traducere, cu care erau obișnuiți, cât și de dușmanii evreilor, cărora nu le convenea că Sf. Ieronim s-a servit de textul evreiesc, pe care îl credeau în multe locuri alterat. Numai începând cu secolul al XII-lea traducerea este primită în general de toți în Apus, iar din secolul XII devine Vulgata, fiind declarată de Conciliul Tridentin (1542) traducerea oficială a Bisericii latine.

II. Scrierile originale, și în această direcție, partea principală o dețin scrierile exegetice, dintre care amintim:

1. Liber hebraicarum questionum in Genesium (Chestiuni evreiești asupra Facerii) în care tratează diferitele dificultăți de înțelegere a Genezei, cu ajutorul textului ebraic, al diferitelor traduceri și tradițiilor ebraice (389).

2. Commentarioli in Psalmos (393), scurte note și glose asupra unor Psalmi.

3. Un comentar asupra Ecleziasticului (389), scris după Origen.

4. Comentarii asupra celor XVI profeți scrise în diferite epoci: în 391 asupra lui Naum, Mihea, Sofronie, Agheu, Habacuc; 394 - Ioan, Abdia; 406 - Ozia, Ioil, Amos, Zaharia, Malahia; in 407 - asupra lui Daniil, Isaia (408-410), 18 cărți, Ezechil 14 cărți și Ieremia 6 cărți, întrerupt la moarte, Acest ultim comentar este cel mai bun dintre toate.

5. Din Noul Testament a comentat mai întâi patru epistole ale Sf. Pavel (386-7): Către Filimon, Galateni, Efeseni, Tit; apoi, un scurt, însă prețios, comentar asupra Sf. Matei (398) și o conexie și o amplificare a comentariului lui Victorin de Pettau asupra Apocalipsului.

Aceste comentarii sunt de cea mai mare importantă, mai ales pentru prefețele lor, în care Sf. Ieronim explică cum a înțeles să compună Opera, cât și pentru erudiția vastă de care da dovadă. Fiind însă scrise în grabă, nu sunt prea exacte și nu-i de mirare că autorul își schimbă adesea părerile. Tot aici trebuie amintite omiliile sale descoperite de Dom Morin în 1897. Morin publică o colecție de 59 de omilii asupra Psalmilor, cunoscute și de Sf. Ieronim, iar in 1903 le adaugă alte 14, tot asupra Psalmilor. în afară de acestea, mai publică 120 de omilii asupra altor circumstanțe din viața liturgică sau monastică și două asupra lui Isaia. Toate aceste omilii ținute la Bethleem au fost copiate de editori și n-au fost revăzute de Sf. Ieronim, ceea ce explică forma lor neglijentă.

III. Scrieri dogmatico-polemice. Sf. Ieronim nu este un teolog propriu zis, ei nu a tratat chestiuni dogmatice decât pentru a le apăra de dușmani și considera că una dintre cele mai mari glorii ale sale a fost faptul că nu i-a citat nici pe eretici, căutând cât a putut ca dușmanii Bisericii să fie și ai săi. El este mai întâi un polemist în toată puterea cuvântului. Pasionat, violent, injust, ei ii tratează pe adversari săi fără a-i menaja câtuși de puțin, întrebuințând sarcasme, expresii mușcătoare și spirituale, folosindu-se de tot ceea ce le-ar putea strica. Cu toate că spune că iubește pacea pe care o dorește, se vede prea bine că-i convins să lupte: departe de a evita certurile, el le caută.

În ordine cronologică scrierile sale dogmatico-polemice sunt următoarele: l. Altercatio Luceferiani et Orthodoxi (Cearta dintre un Luciferian și un Ortodox) este un dialog între un catolic și un învățăcel ai lui Lucifer de Cagliari, in care combate obiectiv și calm rigorismul luciferianiștilor care pretindeau că acei episcopi care odată au greșit, trebuie să fie depuși și că botezul arienilor nu este valid. Scrierea pare să fie din jurul anului 382 în Roma. Tot acolo a scris, puțin după aceea:

2. Adversus Helvidium (Contra lui Helvidius) în care arată, împotriva acestui învățăcel ai lui Auxențiu de Milano, că Preacurata a rămas pururea fecioară.

3. In Adversus Iovinianum (Contra lui Iovinian), în două cărți scrise la Bethleem în 393, face o apologie a verguriei și combate celelalte greșeli ale acestui călugăr roman apostat, care nega nu numai meritul verguriei, dar și ai faptelor bune, spunând că creștinul nu poate cădea în păcat și că în cer vor fi premii diferite.

În decursul controversei origeniste a scris:

4. Contra lui Ioan de lerusalim, pe care îi acuză de origenism (394) și a fost publicată după moartea sa.

5. Apologia contra cărților lui Rufin, în 3 cărți (402-403).

6. In Adversus Vigilantium (Contra lui Vigilantiu) îi combate pe acest preot galez, care scrisese contra vegherilor, contra cultului sfinților și ai moaștelor, contra celibatului și a statului monahal. În această scriere compusă într-o noapte (402), Sf. Ieronim apăra mai ales cultul sfinților și al moaștelor.

7. Dialogul contra pelagienilor, în 3 părți, foarte frumos ca formă, combate greșelile pelagienilor cu privire la grație și predestinație.

IV. Pe teren istoric, Sf. Ieronim a continuat Cronica lui Eusebiu. Scrierea să principală este De viris illustribus, prima încercare de istorie a literaturii creștine. Scrierea are 135 de capitole, în care îi enumeră pe toți scriitorii creștini cu scrierile lor, de la Sf. Petru și până la vremea sa, o listă cu lucrările proprii. Cu toate scăderile pe care le are, este de cea mai mare importanță pentru cunoașterea Sfinților Părinți și a scrierilor lor. A fost compusă pe la 392. Ca hagiograf a scris mai multe vieți ale Sfinților: Viața Sf. Pavel. 376, Primul Pustnic. Viața lui Malchus (390), Viața lui Ilarion (părintele monahismului palestinian, mort 371). Multe epistole ale sale conțin numeroase însemnări necrologice interesante. În ceea ce privește Martirologiul Hieronimian, deși nucleul original este de pe vremea sa, (a Sf. Ieronim) a fost amplificat și refăcut în secolul al VI-lea în Franța.

Doctrina. În Sf. Ieronim domină două iubiri: față de om și față de Biserică. Am amintit ceva despre prima, mai rămâne să spunem câteva cuvinte despre a doua, reliefând spiritul profund bisericesc ce caracterizează opera sa. Chiar și ezitarea sa față de Origen și școala Alexandrină își are explicația în teama sa, devenită cu siguranță, că scrisorile lor nu corespund întru-toate cu doctrina Bisericii Romane. Sf. Ieronim întotdeauna proclamă ca normă indeclinabilă Biserica și învățătura ei (Cf. Ep. 15, l, 16, 2, ș. a.) și adaugă: nu poate să fie curat cine este în afară de Biserica, spune el în Comentariu la Ezechil, 7, 19, iar în Ioil (ad. 3, l): Zic că oricine se exclude din Biserica, nu se poate mântui. Scrierile sale, dacă nu prezintă prea mare valoare ca speculație teologică, sunt de cea mai mare valoare ca mărturie a tradiției bisericești. Sf. Ieronim nu-i un gânditor original, nici un teolog, nici un orator, nici păstor de suflete, ci autoritatea lui are trei surse principale:

a) Întinderea și siguranța științei sale. Providențial, Dumnezeu a dat prin el Bisericii latine textul scripturistic conform originalului inspirat, garanța cea mai solidă a valorii operei sale. Este deci, înainte de toate, un erudit depășind excepțional pe toți Părinții latini, fără excepție, având citite toate producțiile creștine și laice, unele larg comentate și folosite, posedând la perfecție latina, greaca, ebraica și suficient caldaica și aramaica.

b) Ferma sa atașare la tradiția Bisericii a fost lupta lui contra ereticilor.

c) Puritatea doctrinei sale asupra religiei credinței catolice este dar exprimată: Biserica este aceea care dă adevărata interpretare a sensului Sf. Scripturi și reprezintă Tradiția. Cine refuză s-o asculte este eretic, dușman. În scrisoarea a 15-a, scrisă din Siria în 376 Papei Damasus, enumeră toate titlurile Romei: Ego nullum primum nisi Christum sequens beatitudini tuae, id est, cathedrae Petri, communione conoscior, super illam Petram a edificatum Ecciesiam scio... și adaugă: Cine nu-i în corabia lui Noe (Biserica) va pieri de potop. Greșește, însă, când susține că treapta episcopatului este mai mult de origine bisericească decât divină, și nu este superioară preoției. Neagă, de asemenea, canonicitatea cărților deuterocanonice ale Vechiului Testament sub influența trăirii lui în Palestina, dar treptat le admise canonice. Admise parțial Apocatastaza, căci magisteriul Bisericii nu se pronunțase dar încă asupra acestei probleme.

A atacat teza pelagianistă - o supraviețuire a spiritului păgân -, conform căreia n-ar exista suferința (apateia), iar omul are posibilitatea să fie fără păcat prin propriile lui forțe, Sf. Ieronim arătând necesitatea grației pentru mântuire, unită cu voința liberă a omului.

Pocăința noastră este imposibilă fără ajutorul harului supranatural. Întreaga morală creștină a fost pusă la încercare prin afirmațiile lui Iovinian, pelagian, care spunea:

a) cei care au primit botezul cu credință deplină, nu pot păcătui; b) cei care au păstrat această grație baptismală, prin credință vor avea aceeași răsplată in cer, oricare ar fi faptele lor; c) de altfel, toate păcatele sunt egale în gravitate, după cum și toate faptele bune în merite. Această este de fapt teoria luterană a mântuirii, prin credința fără fapte, îndreptată atunci contra ascetismului, fecioriei, căsătoria egală celibatului. Ascetismul recomandat de Sf. Ieronim este de fapt viața religioasă, recomandând tinerilor asceți: dragostea pentru singurătate, viața comună sub autoritatea unui superior, austeritatea în îmbrăcăminte și hrană, rugăciunea continuă și studiul cărților sfinte în limba lor originală. Sf. Ieronim a considerat-o pe Sfânta Maria pururea fecioară și sfinții vrednici de cinstire, inclusiv mormintele și moaștele lor.

Dintre multele adevăruri pe care le conțin scrierile Sf. Ieronim, amintim câteva: Despre cunoașterea lui Dumnezeu, spune că îi este cu putință oricărei minți, negând însă vederea directă a lui Dumnezeu, în Isaia (ad. 14, 10), despre Sf. Treime are expresii dure în Comentariul în Efeseni (ad. 14,5). În Cristologie afirmă existența a două naturi în aceeași persoană a lui Cristos, dar și verguria Mariei, ba chiar și a Sf. Iosif, precum și celibatul bisericesc. Același lucru îi susține în Contra lui Iovinian. Scrierile sale sunt de mare pro și contra pelagienilor, împotriva cărora afirmă necesitatea concursului divin și acțiunile noastre, mai ales în cele supranaturale, precum și nesiguranța mântuirii.

De asemenea, afirmă existența liberului arbitru și necesitatea faptelor bune pentru mântuire.

În ceea ce privește doctrina sacramentală are opinii prețioase despre Botez și despre Sf. Mir, contra Inciferienilor, despre Penitența și mărturisirea secretă, despre Sf. Euharistie și despre celelalte Taine. În Comentariu la Tit (ad. l, 5) dezvoltă o argumentare splendidă în favorul primatului papal. Dintre celelalte puncte mai amintim critica pe care o face lui Origen cu privire la restaurarea finală, răsplătii cu privire la realitatea și materialitatea pedepselor, precum și varietatea pe cale o apără contra lui Iovinian.

2. SULPITIU SEVER (360-425)

Născut la Aquitania (poate la Bordeaux), pe la anul 360, dintr-o familie nobilă, a studiat la Bordeaux, unde a legat prietenie cu Sf. Paulin de Noia și s-a distins apoi ca avocat. Rămânând văduv către 390, în urma morții tinerei lui soții, s-a decis să părăsească lumea, atras la călugărie de exemplul Sf. Paulin și sfătuit de Sf. Martin de Tours pe care-l vizită în 396. Trăind în singurătatea de la Primuliacum (Franța) din 399 până la moarte (425), împărțind timpul între studiu și rugăciune, Sulpitiu Sever și-a dedicat o mare parte a activității în cinstea Sf. Martin de Tours. Puțin după moartea Sf. Martin, publică o lucrare despre viața acestui sfânt, care se răspândi foarte repede. Ca o completare, a publicat și trei epistole care privesc mai ales moartea sfântului, iar pentru a pune în evidență și mai clar spiritul său, în comparație mai ales cu viața Sf. Antonie și a altor călugări din Răsărit, scrise în anul 400 două dialoguri.

În afară de acestea, Sulpitiu Sever a mai scris o cronică în două cărți (Chronicorum libri duo) în 403, ce conține un mic rezumat al istoriei evreiești și creștine de la Facere până la Consulatul lui Stylicon, lăsând la o parte, din respect, întreg cuprinsul Noului Testament. În general, scrierea nu este prea originală, în afară de istoria priscilianismului, însă este foarte frumoasă ca formă; de aceea, autorul este numit Salustiu creștin Spre sfârșitul vieții își impuse totală liniște, ca penitență pentru o perioadă în care aderase la pelagianism. Tot în legătură cu Sf. Ieronim poate fi amintită lucrarea Peregrinatio ad Luca Saneta, scrisă către 404, pe care Sf. Ieronim, în epistola 108, spune că a fost compusă de Etoria, stareță, probabil spaniolă, într-o familie nobilă. Aceasta descrie drumul său în Palestina, Egipt și Edessa, pe care l-a făcut la sfârșitul veacului al IV-lea, 395, notând cu mare grijă tot ce a văzut. Scrierea este de cea mai mare importanță pentru a cunoaște Liturghia din Ierusalim pe acel timp. Până în ultima vreme, scrierea era cunoscută sub numele de Peregrinatio Silviae. Aceasta scriere a fost trimisă surorilor ei din Galia; astfel, s-a păstrat și a ajuns la noi.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact