Greco-Catolic.ro

Montanismul, ca şi gnosticismul, a găsit în rândurile clerului adversari înfocaţi, care l-au combătut cu vorba şi cu scrisul, Scrierile acestora însă nu ni s-au păstrat, afară de câteva fragmente despre care am amintit şi în paginile anterioare.

a) MILTIADE a arătat într-o carte că nu se cade ca profetul să vorbească în extaz şi că montaniştii au scris o carte împotriva lui.

b) CLAUDIU APOLINARIE a scris o epistolă pastorală asupra montanismului, iscălită şi de alţi episcopi.

c) MELITON DE SARDES a scris De recta vivantis ratione et de profetis (despre felul drept de a trăi şi despre profeţi) şi despre profeţie.

d) SERAPION DIN ANTIOCHIA (190) a scris mai multe epistole împotriva montaniştilor, folosindu-se de argumentul Tradiţiei.

e) APOLONIUS ANTIMONTANISTUL, probabil episcop de Efes, a scris, pe la sfârşitul veacului al II-lea, o carte contra profeţiilor false, a vieţii şi moravurilor primilor montanişti.

f) UN ANONIM ANTIMONTANIST de prin 192, pe timpul Papei Zefirin, scrie contra lui Proclu, în care nu recunoaşte epistolă către Evrei şi atribuie Apocalipsul lui Cerint. Este importantă această scriere, fiindcă afirmă existenţa mormintelor Sf. Petru şi Pavel la Roma.

g) Dintre Papi ar fi luptat împotriva ereziei montaniste, SOTERIUS (166-174), ELEUTERIU (174-189), VICTOR (189-199).

D. CHESTIUNEA SĂRBĂTORIRII PAŞTILOR

Data sărbătoririi Paştilor a produs multe tulburări în Biserică, chiar şi în diversele Biserici, unele dintre ele fondate de Apostoli, fiindcă, deşi majoritatea ţineau Paştile în prima Duminecă după Nisan (jumătatea lui martie), tradiţie practicată de Biserică Romei, Ierusalimului, Cezareei din Palestina, Egiptului, totuşi, Bisericile din Asia Mica, Efes, Smirna şi alte câteva, ţineau Paştile odată cu evreii, la 14 Nisan, în orice zi a săptămânii cădeau. Se ştie că Sf. Policarp l-a vizitat pe Papa Anicet la Roma în 155, el fiind quatordeciman (adică sărbătoreau Paştile la 14 Nisan) şi au vrut să se pună de acord, dar nu au reuşit şi s-au despărţit în pace. Dar Papa Victor (189-199) a vrut, în 190, să rezolve uniformizarea prăznuirii Paştilor, după tradiţia Romei (prima Duminecă după 14 Nisan), în care scop a cerut Bisericii întregi, prin scrisori trimise, să se tină sinoade în care să se hotărască ţinerea Paştilor după tradiţia Romei. S-au ţinut astfel de sinoade în Palestina, la Ierusalim, Cezareea, Roma, Pont, sub Palmas, în Galia, sub Sf. Ireneu, în Asroiene (probabil la Edessa), la Corint, sub episcopul Bacchyllos; majoritatea au acceptat tradiţia Romei. Astfel, s-a păstrat Epistola sinodală a lui Teofil, episcopul Cezareei Palestine care, împreună cu Marcus al Ierusalimului, sub domnia împăratului Alexandru Sever, au scris contra quatordecimanilor. (l. G. Coman, op. cit. p. 376). Numai episcopul Polycrate al Efesului refuză să părăsească tradiţia quatordecimană a Bisericii sale de origine apostolică, scriindu-i Papei Victor şi în numele altor episcopi quatordecimani că în Asia Mica sunt îngropaţi Apostolii: Filip - şi cele trei fiice ale sale -, la Hierapolis; Sf. Ioan la Efes; alţi episcopi martiri la Smirna, Laodiceea, Sardes. Papa Victor, exercitându-şi primatul de jurisdicţie, i-a excomunicat pe aceşti episcopi quatordecimani. Considerând această măsură excesivă, Sf. Ireneu a intervenit în favoarea acestora pe lângă Papa Victor care, până la urmă, şi-a retras excomunicarea dată, însă Sf. Ireneu nu a contrazis cu nimic dreptul de primat jurisdicţional al Papei, pentru a pune ordine în rândul episcopilor subordonaţi din întreaga lume. Este sigur că Biserică din Asia, în urmă acestei măsuri papale, a adoptat tradiţia romană, pe care a urmat-o cel puţin de la începutul veacului al IV-lea (F. Cayré, op. cit. p. 147).

E. CANONUL LUI MURATORI

Poartă acest nume cel mai vechi canon păstrat despre Noul Testament. Un canon este un catalog oficial al operelor pe care Biserică le recunoaşte ca inspirate. Astfel de cataloage pentru Noul Testament n-au fost constituite decât puţin câte puţin, încă de la începutul Bisericii şi când Biserică a avut siguranţa că au origine apostolică sau aprobarea Apostolilor. Sunt dovezi despre existenţa unui astfel de catalog în scrierile Sfinţilor Părinţi din acel timp.

L. A. Muratori (mort în 1750), bibliotecar al Ambrosienei, a descoperit şi a publicat în 1740, după un manuscris din secolele VI-VII, textul întreg al unui canon al Bisericii Romane de la finele secolului al II-lea, de mare valoare documentară. În el sunt menţionate cărţile Noului Testament, dar câteva din ele sunt respinse de criticii competenţi ca necanonice.