Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA I

SECOLUL I

Capitolul III

C. SCRIITORII ANTIMONTANIȘTI

Montanismul, ca și gnosticismul, a găsit în rândurile clerului adversari înfocați, care l-au combătut cu vorba și cu scrisul, Scrierile acestora însă nu ni s-au păstrat, afară de câteva fragmente despre care am amintit și în paginile anterioare.

a) MILTIADE a arătat într-o carte că nu se cade ca profetul să vorbească în extaz și că montaniștii au scris o carte împotriva lui.

b) CLAUDIU APOLINARIE a scris o epistolă pastorală asupra montanismului, iscălită și de alți episcopi.

c) MELITON DE SARDES a scris De recta vivantis ratione et de profetis (despre felul drept de a trăi și despre profeți) și despre profeție.

d) SERAPION DIN ANTIOCHIA (190) a scris mai multe epistole împotriva montaniștilor, folosindu-se de argumentul Tradiției.

e) APOLONIUS ANTIMONTANISTUL, probabil episcop de Efes, a scris, pe la sfârșitul veacului al II-lea, o carte contra profețiilor false, a vieții și moravurilor primilor montaniști.

f) UN ANONIM ANTIMONTANIST de prin 192, pe timpul Papei Zefirin, scrie contra lui Proclu, în care nu recunoaște epistolă către Evrei și atribuie Apocalipsul lui Cerint. Este importantă această scriere, fiindcă afirmă existența mormintelor Sf. Petru și Pavel la Roma.

g) Dintre Papi ar fi luptat împotriva ereziei montaniste, SOTERIUS (166-174), ELEUTERIU (174-189), VICTOR (189-199).

D. CHESTIUNEA SĂRBĂTORIRII PAȘTILOR

Data sărbătoririi Paștilor a produs multe tulburări în Biserică, chiar și în diversele Biserici, unele dintre ele fondate de Apostoli, fiindcă, deși majoritatea țineau Paștile în prima Duminecă după Nisan (jumătatea lui martie), tradiție practicată de Biserică Romei, Ierusalimului, Cezareei din Palestina, Egiptului, totuși, Bisericile din Asia Mica, Efes, Smirna și alte câteva, țineau Paștile odată cu evreii, la 14 Nisan, în orice zi a săptămânii cădeau. Se știe că Sf. Policarp l-a vizitat pe Papa Anicet la Roma în 155, el fiind quatordeciman (adică sărbătoreau Paștile la 14 Nisan) și au vrut să se pună de acord, dar nu au reușit și s-au despărțit în pace. Dar Papa Victor (189-199) a vrut, în 190, să rezolve uniformizarea prăznuirii Paștilor, după tradiția Romei (prima Duminecă după 14 Nisan), în care scop a cerut Bisericii întregi, prin scrisori trimise, să se tină sinoade în care să se hotărască ținerea Paștilor după tradiția Romei. S-au ținut astfel de sinoade în Palestina, la Ierusalim, Cezareea, Roma, Pont, sub Palmas, în Galia, sub Sf. Ireneu, în Asroiene (probabil la Edessa), la Corint, sub episcopul Bacchyllos; majoritatea au acceptat tradiția Romei. Astfel, s-a păstrat Epistola sinodală a lui Teofil, episcopul Cezareei Palestine care, împreună cu Marcus al Ierusalimului, sub domnia împăratului Alexandru Sever, au scris contra quatordecimanilor. (l. G. Coman, op. cit. p. 376). Numai episcopul Polycrate al Efesului refuză să părăsească tradiția quatordecimană a Bisericii sale de origine apostolică, scriindu-i Papei Victor și în numele altor episcopi quatordecimani că în Asia Mica sunt îngropați Apostolii: Filip - și cele trei fiice ale sale -, la Hierapolis; Sf. Ioan la Efes; alți episcopi martiri la Smirna, Laodiceea, Sardes. Papa Victor, exercitându-și primatul de jurisdicție, i-a excomunicat pe acești episcopi quatordecimani. Considerând această măsură excesivă, Sf. Ireneu a intervenit în favoarea acestora pe lângă Papa Victor care, până la urmă, și-a retras excomunicarea dată, însă Sf. Ireneu nu a contrazis cu nimic dreptul de primat jurisdicțional al Papei, pentru a pune ordine în rândul episcopilor subordonați din întreaga lume. Este sigur că Biserică din Asia, în urmă acestei măsuri papale, a adoptat tradiția romană, pe care a urmat-o cel puțin de la începutul veacului al IV-lea (F. Cayré, op. cit. p. 147).

E. CANONUL LUI MURATORI

Poartă acest nume cel mai vechi canon păstrat despre Noul Testament. Un canon este un catalog oficial al operelor pe care Biserică le recunoaște ca inspirate. Astfel de cataloage pentru Noul Testament n-au fost constituite decât puțin câte puțin, încă de la începutul Bisericii și când Biserică a avut siguranța că au origine apostolică sau aprobarea Apostolilor. Sunt dovezi despre existența unui astfel de catalog în scrierile Sfinților Părinți din acel timp.

L. A. Muratori (mort în 1750), bibliotecar al Ambrosienei, a descoperit și a publicat în 1740, după un manuscris din secolele VI-VII, textul întreg al unui canon al Bisericii Romane de la finele secolului al II-lea, de mare valoare documentară. În el sunt menționate cărțile Noului Testament, dar câteva din ele sunt respinse de criticii competenți ca necanonice.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact