Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

Capitolul V

C. SCRIITORI POST ORIGENIȘTI MAI IMPORTANȚI

3. TEOGNOST

L-a urmat pe Sf. Dionisie în fruntea școlii Didascaleon din Alexandria. A trăit sub episcopul Maxim, 265-285. Despre viața lui nu găsim nimic nici la Eusebiu, nici la Sf. Ieronim. Sf. Atanasie, în epistolă a IV-a către Serapion, îl numește om vechi. De asemenea, îl amintește și Sf. Grigore Nisenul în Contra lui Eunomiu III, precum și Foție, care, în Biblioteca, cod 106, ne dă un rezumat al celor șapte cărți din Hypotyposes. Această este o opera din șapte cărți, compusă de Teognost, care conținea un adevărat tratat al dogmaticii creștine. Prima carte trata despre Tatăl, a două despre Fiul, a treia despre Sfântul Spirit, a patra despre îngeri și diavoli, a cincea și a șasea despre întrupare și a șaptea despre creare. Foție critică anumite învățături greșite ce sunt cuprinse în această lucrare, cum este subordinaționismul, spunându-ne în capitolul II că Fiul este creatura Tatălui și cel dintâi dintre toate creaturile. Însă tot Foție notează și unele părți bune, cum este combaterea eternității materiale în cărțile I și a III-a și existența personală a Sf. Spirit. Cu privire la Sf. Spirit, de asemenea pare că a fost subordinaționist, iar îngerilor și diavolilor le atribuie un corp, cu toate că acesta ar fi foarte ușor.

Acuzația de subordinaționism nu pare adevărată, fiindcă în alte locuri Teognost afirmă clar perfecta egalitate a Fiului cu Tatăl.

4. PIERIUS

A fost prezbiter alexandrin; a trăit pe vremea episcopului Teonas, urmaș al lui Maxim. Pierius și-a dezvoltat activitatea între 282-300 ca urmaș al lui Teognost în fruntea școlii din Alexandria. Învățător vestit, preot ascet și predicator, noul Origen pentru contemporani, împreună cu fratele sau Izidor au fost mărturisitori ai credinței sub Dioclețian (Mannucci, op. cit. l, p. 195). Pierius a trăit restul vieții la Roma, exilat.

A scris mai multe tratate sau predici, poate pascale, dizertații, discursuri și comentarii, foarte apreciate, care i-au dat titlul meritat de Origenes Iunior (Sf. Ieronim. De viris illustribus, 76), lucrări ce-au fost lăudate și de Foție pentru stilul lor frumos. Foție, în cod 119, a citat o scriere ce cuprindea 12 discursuri, în care-l laudă pentru că apără icoanele. Se pare că a fost subordinaționist cu privire la Sf. Spirit. Cuvântarea sa Despre Mama lui Dumnezeu, amintită și în veacul al VI-lea de Filip Sidete, merita să fie menționată în acea antică epocă.

5. FIRMILIAN DIN CEZAREEA CAPADOCHIEI

A fost episcopul Cezareei din Capadochia între anii 230-269 și un mare admirator al lui Origen, ale cărui lecții le-a ascultat în Palestina, cu toate că era episcop. De la el ne-a rămas o epistolă adresată Sf. Ciprian cu prilejul controversei baptismale, în care apără părerea Sf. Ciprian. Din ea trebuie notate locurile unde vorbește despre unitatea Bisericii, explicând pe Sf. Matei, I, 19, despre succesiunea apostolică și unde deosebește Tradiția divină de cea umană. Celelalte scrieri ale sale ne sunt cunoscute doar cu numele.

6. SFÂNTUL GRIGORE TAUMATURGUL (213-270)

Sf. Grigore Taumaturgul s-a născut în Neo-Cezareea Pontului dintr-o familie bogată. După ce a primit o educație aleasă acasă, voi să meargă la Beryt ca să studieze dreptul, însă o împrejurare providențială îl duse la Cezareea Palestinei, unde, timp de cinci ani, urmă cursurile lui Origen, care îl botează și îi îndreaptă pasiunea de a studia spre Filosofie și Teologie. După cinci ani de studii sacre, se întoarse acasă, adresându-i lui Origen o scrisoare de mulțumire pentru că Dumnezeu i-a dat un atât de mare maestru care l-a inițiat în știința sacră. Întors acasă, a fost consacrat repede episcop al orașului său natal, care nu număra decât câțiva credincioși, fiind primul episcop al Neo-Cezareei Pontului. Cariera sa episcopală s-a deosebit nu numai prin numărul mare de convertiri (se spune că la moartea să a lăsat numai 17 păgâni, în timp ce el găsise acolo numai 17 creștini), dar mai ales prin minunile multe pe care le-a săvârșit, pentru care a meritat numele de Taumaturg (făcător de minuni). În timpul persecuției lui Decius, a scăpat cu viată numai ascunzându-se în munți. În 264 a luat parte la Conciliul din Antiochia contra lui Paul de Samosata. A murit pe timpul lui Aurelian (270-275). Nu mult timp după moarte, a fost cinstit ca un mare sfânt. Sf. Grigore Nisenul i-a scris pe larg biografia. Din scrierile Sf. Grigore Taumaturgul ne-au rămas următoarele:

1. Cuvântare panegirică în cinstea lui Origen (Logos prosforiticos eis Origenen), în 19 capitole, pe care a ținut-o în Cezareea în prezența lui Origen, mulțumindu-i pentru grija ce-a purtat-o față de el, înainte de a părăsi orașul. Cuvântarea este însemnată pentru informațiile pe care le dă despre viața sa proprie, despre metoda de învățământ a lui Origen și despre programul său.

2. Aproape în același timp a compus tratatul Theopompum (Despre impasibilitatea și pasibilitatea lui Dumnezeu), păstrat într-o traducere siriacă din secolul al VI-lea. În această scriere, autorul arată că Dumnezeu este impasibil în sine, cu toate că nu este indiferent față de lucrările omenești, căci El l-a creat pe om (El fiind pasibil prin întrupare, dar deveni impasibil învingând moartea prin înviere. Numai în ultimul capitol face o mica aluzie la patima de bună voie a lui Cristos pentru răscumpărarea omenirii).

3. Epistolă canonică; este unul dintre cele mai vechi documente cu privire la disciplina practică, în care răspunde la întrebările unui episcop privitor la niște creștini care, în timpul năvălirii goților în Pont (Asia mica), în 254, luaseră parte la delictele barbarilor. Trebuie iertați aceia care au fost mai multe victime: prizonierii, femeile violate ș. a. Trebuie însă, să facă o pocăință aspră aceia care au luat parte la delicte. Această epistolă a fost primită în colecțiile canonice grecești. Sf. Grigore distinge patru categorii de penitent: l) cei care să-și plângă păcatele în afara porților Bisericii; 2) alții să asculte în vestibul explicarea Sf. Evanghelii și să plece odată cu catehumenii; 3) alții, să se proștearnă în biserică alături de catehumeni; 4) alții să fie admiși să asculte serviciile divine și numai după ce vor face împăcarea finală cu Biserică să se poată împărtăși. Aceste reguli au fost acceptate mai târziu și de Sf. Vasile, însă în Occident și în Orient nu peste tot au fost primite, ci s-au mulțumit să se asimileze penitenții cu catehumenii până la împăcarea lor definitivă.

4. Ektesis tis pisteos - un Simbol al credinței, conține o scurtă mărturisire a credinței și i-ar fi fost inspirat de Sf. Ioan Evanghelistul. Este de cea mai mare importantă pentru istoria dogmei Sfintei Treimi, fiindcă este o afirmare solemnă a deosebirii celor trei persoane și a identității substanței sau a perfecțiunilor, Cuvântul e un mic Dumnezeu din Dumnezeu, Fiu al adevăratului Tată, iar Sf. Spirit, chip al Fiului având din Dumnezeu substanță Despre Sf. Treime spune: Treime perfectă, neîmpărtiță și neînstrăinată. Nimic nu este creat în Sf. Treime sau ceva servind, nici ceva supra-adaos ca și cum înainte nu ar fi fost și după aceea ar fi supra-venit. Și nici Fiul n-a lipsit vreodată Tatălui, nici Fiul Sf. Spirit, ci nemișcată și neschimbată totdeauna stă aceeași Treime. Acest Simbol a fost transcris de Sf. Grigore Nisenul din autograful Sf. Grigore Taumaturgul.

5. În afara de acestea, știm de la Sf. Vasile că Sf. Grigore Taumaturgul a mai compus un dialog împotriva lui Aelianus, în care sabelianii pretindeau că ar fi zis că Tatăl și Fiul sunt doi în aparență și unul în substanță. Sf. Ieronim amintește și despre unele epistole, care însă nu ni s-au păstrat. Să reținem că apolinariștii i-au atribuit, tendențios și fals, multe scrieri de ale lor, pentru a-și justifica erezia lor. Sunt apocrife.

7. PAMFIL DIN CEZAREEA PALESTINEI

S-a născut în Fenicia, poate în Beryt; după ce a studiat Teologia în Școala Alexandriei sub direcția lui Pierius, după moartea lui Origen s-a așezat în Cezareea Palestinei, unde a fost hirotonit preot. Aici deschide o școală, voind fără îndoială să continue în ea opera lui Origen, învățând Exegeza și Teologia, adunând și copiind nu numai scrierile lui Origen (Hexaplele, corectând greșelile din ele), dar și manuscrise de ale Sf. Scripturi și, astfel, a întemeiat și o bibliotecă vestită unde a putut să învețe și Sf. Ieronim. În anul 307 a fost ucis pentru Cristos pe timpul lui Maximim Daia, după ce persecutorii I-au aruncat mai întâi în închisoare. Eusebiu, marele istoric, prietenul și marele lui colaborator, îl descrie ca pe un om desăvârșit, împodobit cu toate virtuțiile creștinești, în deosebi preotești. În timpul celor doi ani de închisoare, ajutat fiind și de Eusebiu, a compus Apologia pentru Origen, dedicată mărturisitorilor de credință condamnați ad metalla, între care se iviseră neînțelegeri cu privire la Origen. După moartea sa, Eusebiu i-a mai adăugat încă o carte, în care îl apără

pe Origen contra lui Metodiu din Olimp. Din această opera nu se păstrează decât prima carte, tradusă de Rufin și fragmente siriace. Nici scrisorile sale nu ni s-au păstrat. O grijă de căpetenie a lui Pamfil a fost aceea de a revedea și corecta numeroasele copii ale Sf. Scripturi, însă nu pare exactă afirmația că el ar fi făcut o revizuire a textului Sf. Scripturi.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact