Greco-Catolic.ro

L-a urmat pe Sf. Dionisie în fruntea şcolii Didascaleon din Alexandria. A trăit sub episcopul Maxim, 265-285. Despre viaţa lui nu găsim nimic nici la Eusebiu, nici la Sf. Ieronim. Sf. Atanasie, în epistolă a IV-a către Serapion, îl numeşte om vechi. De asemenea, îl aminteşte şi Sf. Grigore Nisenul în Contra lui Eunomiu III, precum şi Foţie, care, în Biblioteca, cod 106, ne dă un rezumat al celor şapte cărţi din Hypotyposes. Această este o opera din şapte cărţi, compusă de Teognost, care conţinea un adevărat tratat al dogmaticii creştine. Prima carte trata despre Tatăl, a două despre Fiul, a treia despre Sfântul Spirit, a patra despre îngeri şi diavoli, a cincea şi a şasea despre întrupare şi a şaptea despre creare. Foţie critică anumite învăţături greşite ce sunt cuprinse în această lucrare, cum este subordinaţionismul, spunându-ne în capitolul II că Fiul este creatura Tatălui şi cel dintâi dintre toate creaturile. Însă tot Foţie notează şi unele părţi bune, cum este combaterea eternităţii materiale în cărţile I şi a III-a şi existenţa personală a Sf. Spirit. Cu privire la Sf. Spirit, de asemenea pare că a fost subordinaţionist, iar îngerilor şi diavolilor le atribuie un corp, cu toate că acesta ar fi foarte uşor.

Acuzaţia de subordinaţionism nu pare adevărată, fiindcă în alte locuri Teognost afirmă clar perfecta egalitate a Fiului cu Tatăl.

4. PIERIUS

A fost prezbiter alexandrin; a trăit pe vremea episcopului Teonas, urmaş al lui Maxim. Pierius şi-a dezvoltat activitatea între 282-300 ca urmaş al lui Teognost în fruntea şcolii din Alexandria. Învăţător vestit, preot ascet şi predicator, noul Origen pentru contemporani, împreună cu fratele sau Izidor au fost mărturisitori ai credinţei sub Diocleţian (Mannucci, op. cit. l, p. 195). Pierius a trăit restul vieţii la Roma, exilat.

A scris mai multe tratate sau predici, poate pascale, dizertaţii, discursuri şi comentarii, foarte apreciate, care i-au dat titlul meritat de Origenes Iunior (Sf. Ieronim. De viris illustribus, 76), lucrări ce-au fost lăudate şi de Foţie pentru stilul lor frumos. Foţie, în cod 119, a citat o scriere ce cuprindea 12 discursuri, în care-l laudă pentru că apără icoanele. Se pare că a fost subordinaţionist cu privire la Sf. Spirit. Cuvântarea sa Despre Mama lui Dumnezeu, amintită şi în veacul al VI-lea de Filip Sidete, merita să fie menţionată în acea antică epocă.

5. FIRMILIAN DIN CEZAREEA CAPADOCHIEI

A fost episcopul Cezareei din Capadochia între anii 230-269 şi un mare admirator al lui Origen, ale cărui lecţii le-a ascultat în Palestina, cu toate că era episcop. De la el ne-a rămas o epistolă adresată Sf. Ciprian cu prilejul controversei baptismale, în care apără părerea Sf. Ciprian. Din ea trebuie notate locurile unde vorbeşte despre unitatea Bisericii, explicând pe Sf. Matei, I, 19, despre succesiunea apostolică şi unde deosebeşte Tradiţia divină de cea umană. Celelalte scrieri ale sale ne sunt cunoscute doar cu numele.

6. SFÂNTUL GRIGORE TAUMATURGUL (213-270)

Sf. Grigore Taumaturgul s-a născut în Neo-Cezareea Pontului dintr-o familie bogată. După ce a primit o educaţie aleasă acasă, voi să meargă la Beryt ca să studieze dreptul, însă o împrejurare providenţială îl duse la Cezareea Palestinei, unde, timp de cinci ani, urmă cursurile lui Origen, care îl botează şi îi îndreaptă pasiunea de a studia spre Filosofie şi Teologie. După cinci ani de studii sacre, se întoarse acasă, adresându-i lui Origen o scrisoare de mulţumire pentru că Dumnezeu i-a dat un atât de mare maestru care l-a iniţiat în ştiinţa sacră. Întors acasă, a fost consacrat repede episcop al oraşului său natal, care nu număra decât câţiva credincioşi, fiind primul episcop al Neo-Cezareei Pontului. Cariera sa episcopală s-a deosebit nu numai prin numărul mare de convertiri (se spune că la moartea să a lăsat numai 17 păgâni, în timp ce el găsise acolo numai 17 creştini), dar mai ales prin minunile multe pe care le-a săvârşit, pentru care a meritat numele de Taumaturg (făcător de minuni). În timpul persecuţiei lui Decius, a scăpat cu viată numai ascunzându-se în munţi. În 264 a luat parte la Conciliul din Antiochia contra lui Paul de Samosata. A murit pe timpul lui Aurelian (270-275). Nu mult timp după moarte, a fost cinstit ca un mare sfânt. Sf. Grigore Nisenul i-a scris pe larg biografia. Din scrierile Sf. Grigore Taumaturgul ne-au rămas următoarele:

1. Cuvântare panegirică în cinstea lui Origen (Logos prosforiticos eis Origenen), în 19 capitole, pe care a ţinut-o în Cezareea în prezenţa lui Origen, mulţumindu-i pentru grija ce-a purtat-o faţă de el, înainte de a părăsi oraşul. Cuvântarea este însemnată pentru informaţiile pe care le dă despre viaţa sa proprie, despre metoda de învăţământ a lui Origen şi despre programul său.

2. Aproape în acelaşi timp a compus tratatul Theopompum (Despre impasibilitatea şi pasibilitatea lui Dumnezeu), păstrat într-o traducere siriacă din secolul al VI-lea. În această scriere, autorul arată că Dumnezeu este impasibil în sine, cu toate că nu este indiferent faţă de lucrările omeneşti, căci El l-a creat pe om (El fiind pasibil prin întrupare, dar deveni impasibil învingând moartea prin înviere. Numai în ultimul capitol face o mica aluzie la patima de bună voie a lui Cristos pentru răscumpărarea omenirii).

3. Epistolă canonică; este unul dintre cele mai vechi documente cu privire la disciplina practică, în care răspunde la întrebările unui episcop privitor la nişte creştini care, în timpul năvălirii goţilor în Pont (Asia mica), în 254, luaseră parte la delictele barbarilor. Trebuie iertaţi aceia care au fost mai multe victime: prizonierii, femeile violate ş. a. Trebuie însă, să facă o pocăinţă aspră aceia care au luat parte la delicte. Această epistolă a fost primită în colecţiile canonice greceşti. Sf. Grigore distinge patru categorii de penitent: l) cei care să-şi plângă păcatele în afara porţilor Bisericii; 2) alţii să asculte în vestibul explicarea Sf. Evanghelii şi să plece odată cu catehumenii; 3) alţii, să se proştearnă în biserică alături de catehumeni; 4) alţii să fie admişi să asculte serviciile divine şi numai după ce vor face împăcarea finală cu Biserică să se poată împărtăşi. Aceste reguli au fost acceptate mai târziu şi de Sf. Vasile, însă în Occident şi în Orient nu peste tot au fost primite, ci s-au mulţumit să se asimileze penitenţii cu catehumenii până la împăcarea lor definitivă.

4. Ektesis tis pisteos - un Simbol al credinţei, conţine o scurtă mărturisire a credinţei şi i-ar fi fost inspirat de Sf. Ioan Evanghelistul. Este de cea mai mare importantă pentru istoria dogmei Sfintei Treimi, fiindcă este o afirmare solemnă a deosebirii celor trei persoane şi a identităţii substanţei sau a perfecţiunilor, Cuvântul e un mic Dumnezeu din Dumnezeu, Fiu al adevăratului Tată, iar Sf. Spirit, chip al Fiului având din Dumnezeu substanţă Despre Sf. Treime spune: Treime perfectă, neîmpărtiţă şi neînstrăinată. Nimic nu este creat în Sf. Treime sau ceva servind, nici ceva supra-adaos ca şi cum înainte nu ar fi fost şi după aceea ar fi supra-venit. Şi nici Fiul n-a lipsit vreodată Tatălui, nici Fiul Sf. Spirit, ci nemişcată şi neschimbată totdeauna stă aceeaşi Treime. Acest Simbol a fost transcris de Sf. Grigore Nisenul din autograful Sf. Grigore Taumaturgul.

5. În afara de acestea, ştim de la Sf. Vasile că Sf. Grigore Taumaturgul a mai compus un dialog împotriva lui Aelianus, în care sabelianii pretindeau că ar fi zis că Tatăl şi Fiul sunt doi în aparenţă şi unul în substanţă. Sf. Ieronim aminteşte şi despre unele epistole, care însă nu ni s-au păstrat. Să reţinem că apolinariştii i-au atribuit, tendenţios şi fals, multe scrieri de ale lor, pentru a-şi justifica erezia lor. Sunt apocrife.

7. PAMFIL DIN CEZAREEA PALESTINEI

S-a născut în Fenicia, poate în Beryt; după ce a studiat Teologia în Şcoala Alexandriei sub direcţia lui Pierius, după moartea lui Origen s-a aşezat în Cezareea Palestinei, unde a fost hirotonit preot. Aici deschide o şcoală, voind fără îndoială să continue în ea opera lui Origen, învăţând Exegeza şi Teologia, adunând şi copiind nu numai scrierile lui Origen (Hexaplele, corectând greşelile din ele), dar şi manuscrise de ale Sf. Scripturi şi, astfel, a întemeiat şi o bibliotecă vestită unde a putut să înveţe şi Sf. Ieronim. În anul 307 a fost ucis pentru Cristos pe timpul lui Maximim Daia, după ce persecutorii I-au aruncat mai întâi în închisoare. Eusebiu, marele istoric, prietenul şi marele lui colaborator, îl descrie ca pe un om desăvârşit, împodobit cu toate virtuţiile creştineşti, în deosebi preoteşti. În timpul celor doi ani de închisoare, ajutat fiind şi de Eusebiu, a compus Apologia pentru Origen, dedicată mărturisitorilor de credinţă condamnaţi ad metalla, între care se iviseră neînţelegeri cu privire la Origen. După moartea sa, Eusebiu i-a mai adăugat încă o carte, în care îl apără

pe Origen contra lui Metodiu din Olimp. Din această opera nu se păstrează decât prima carte, tradusă de Rufin şi fragmente siriace. Nici scrisorile sale nu ni s-au păstrat. O grijă de căpetenie a lui Pamfil a fost aceea de a revedea şi corecta numeroasele copii ale Sf. Scripturi, însă nu pare exactă afirmaţia că el ar fi făcut o revizuire a textului Sf. Scripturi.