Sâmbata, 27 aprilie 2011  
S Simeon, rudenia Domnului, ep, m (+ 107)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

Capitolul V

B. SCRIITORI POST-ORIGENIȘTI

Scriitorii care i-au urmat lui Origen, stând sub influența lui directă, sunt foarte mulți și se pot împărți în prieteni și dușmani ai lui. Cei mai mulți sunt admiratori, numai Petru din Alexandria și Metodiu din Olimp îi sunt dușmani. Dintre aceștia, pe mulți nu-i cunoaștem decât cu numele, iar scrierile lor nu le cunoaștem decât după titlu, căci nu ni s-au păstrat. Astfel, este foarte problematică părerea dacă Demetrius, episcop de Alexandria și Alexandru din Ierusalim au scris ceva. Îi amintim pe ceilalți.

1. AMBROSIE, discipolul lui Origen și al episcopului Demetrius, care i-a fost adversar și lui Ambrosie, a scris câteva scrisori. Ambrosie i-a fost prieten lui Origen și adversar al măsurilor episcopului Demetrius contra lui Origen.

2. AMMONIUS, presbiter în Alexandria, a scris mai multe tratate biblice, între care despre concordanța dintre Moise și Cristos, o sinopsă evanghelică bazată pe Matei.

3. TRIFON, discipolul lui Origen, a scris mai multe opuscule, spune Sf. Ieronim.

4. PHILEAS, episcop de Thmuis, în Egiptul de Jos, mort martir în 306, ne-a lăsat câteva scrisori.

5. ANATOLIU, filosof și matematician alexandrin, apoi episcop de Laodiceea (către 268), a scris zece cărți despre matematică și o carte Despre Paști.

6. ESICHIE, a făcut o revizuire a traducerii LXX, care se găsește în codicele B, fiind criticată viu de Sf. Ieronim.

7. HIERAKAS, a fost șeful unei comunități de călugări de ambele sexe la Leontopolis, în Delta Nilului și cunoștea, pe la anul 300, pe dinafară Vechiul și Noul Testament. A scris mulți psalmi, multe comentarii, mai ales în Hexameron, atât în grecește cât și în limba coptă, apoi Despre Sfântul Spirit, Despre Căsătorie, în care spune că este condamnabilă căsătoria și că toți trebuie să trăiască în abstinentă. Este primul scriitor în limba coptă. Hierakas a fost un mare învățat al timpului său. Între scriitorii siro-palestinieni, trebuie amintiți BERIL, episcop în Bostra, și ANTIM, episcop de Nicomedia, martir în 302, care a scris un tratat Despre Biserică. Amintim și pe MALCHION, care a avut disputa cu PAUL DE SAMOSATA în Sinodul din Antiochia, anul 269.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact