Luni, 20 noiembrie 2011  
S Grigore Decapolitul, c (+ 842). S Proclu, aep (+...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA l
EPOCA I SAU A PERSECUȚIILOR
De la începutul literaturii creștine până la anul 325,
Conciliul I ecumenic din Niceea

PERIOADA A II-A

DE LA SFÂRȘITUL SECOLULUI II PÂNĂ LA CONCILIUL DE LA NICEEA - 325

Capitolul IV

B. SCRIITORII LATINI

3. NOVAȚIAN

S-a născut în Roma sau undeva în Italia la începutul secolului al III-lea și a fost botezat clinic în decursul unei boli grave, fără să primească Sf. Mir, ceea ce l-a făcut iregular, însă Papa Fabian l-a sfințit preot pentru calitățile lui intelectuale. În 250, la moartea acestui Papă, ocupă un loc de frunte în clerul roman, scriind în numele acestui cler epistolele 30,36, adresate Sf. Ciprian cu privire la lapsi, fiind rigorist în aceasta privință și negând validitatea Botezului ereticilor. Fiind lovit în ambiție că nu a fost ales Papa, ci a fost ales Corneliu, făcu schismă, după ce s-a consacrat și a întemeiat o biserică separată, a catharilor (rigoriștii, curații), biserică ce s-a păstrat în Răsărit până în secolul al V-lea. Istoricul Socrate (H. E. IV, 28) spune că Novațian a murit în timpul persecuției lui Valerian (257-258).

Sf. Ieronim (De viris illustribus. II) spune că a scris mai multe opere, între care De Trinitate în trei capitole, fiind prima scriere de acest fel redactată în Roma în limba latină. În ea, fiind încă catolic, apără, cu Sf. Scriptură, adevărata omenire și dumnezeire a lui Cristos și deosebirea Sa de Tatăl, contra gnosticilor și sabelianilor, apoi vorbește despre Sf. Spirit și insista asupra faptului că Tatăl și Fiul sunt același Dumnezeu. Opera a fost scrisă în limba latină la Roma într-un stil foarte clar, care reflectă clasicismul celor mai clasici juriști romani.

În afară de aceasta lucrare, a mai scris De cibis judaicis Epistola (despre mâncările evreilor) în care explică alegoric deosebirea între mâncările curate și necurate ale evreilor. În De spectaculis, oprește frecventarea spectacolelor păgâne, iar în De bono pudicitiae laudă castitatea conjugală și cea feciorească. Catharii lui Novațian negau posibilitatea iertării păcatelor comise după botez, în deosebi a celor trei păcate capitale: apostazia, adulterul și omuciderea. Era sever cu lapsii, în timp ce Novat, șeful grupei schismatice a laxiștilor africani, excomunicat de Sf. Ciprian, se alătură schismei lui Novațian, după ce sosi din Africa la Roma și, astfel, curentul rigorist al catharilor dăinui în sânul Bisericii atât în Occident cât și în Orient până în sec. V-lea, fiind combătut puternic de Sf. Pacien, episcopul Barcelonei, Sf. Augustin ș. a.

4. ARNOBIU CEL VECHI

S-a născut în Africa, fiind retor la Sicca Veneria pe timpul lui Dioclețian, avându-l ca învățăcel pe Lactanțiu. Păgân convins, practicant, a fost dușman al creștinilor. În urma unei vedenii, cum spune el, s-a convertit la creștinism către 295 și, pentru ca să dea dovadă de sinceritatea convertirii sale episcopului din Sicca (Numidia), scrise primele două cărți din lucrarea lui de 17 capitole Adversus Nationes, în care tânărul neofit a combătut ironic păgânismul, apărând creștinismul împotriva acelora ce afirmau că creștinii ar fi cauza atâtor rele ce se abat asupra imperiului. Din această scriere rezultă că el nu avea o concepție clară despre creștinism, necunoscând bine Sf. Scriptură. Convertit sincer, lucrarea lui are și părți frumoase sub aspect teologic, cum este probarea divinității lui Cristos din minuni, a religiei Sale din eficacitatea ei morală. A murit în 327.

5. LACTANȚIU

Lucius Caecilius Firmianus, supranumit Lactantius, Ciceron creștinul pentru calitățile literare ale scrierilor lui, s-a născut în jurul Cirtei din Numidia, spre anul 260 și a fost învățăcelul lui Arnobiu în Cirta. Diocletian, prețuind talentul său, îl cheamă în Nicomedia în 290 pentru a preda retorica. Pe drum, a scris poemul Hodoeporicum, care s-a pierdut. Dar cursurile sale în latină atrăgeau prea puțini tineri din Nicomedia, capitală imperială atunci, locuită de greci, fapt pentru care se dedică mult scrisului. Convertirea lui aici la creștinism, prin 300, nu-l lipsi de titlul de retor, însă, după abdicarea lui Dioclețian în 303, fu constrâns să părăsească orașul, rămânând foarte sărac, adeseori lipsindu-i strictul necesar. După publicarea edictului de toleranță al lui Galeriu în 311, se reîntoarce în Nicomedia. Își petrecu ultimii ani ai vieți la curtea împăratului Constantin cel Mare, care l-a chemat ca instructor al fiului său Crispus. A murit la puțin timp după moartea lui Crispus (326) la Treves, în Franța (azi Trier, Germania). Natură calma și împăciuitoare, creștin sincer, Lactanțiu a fost un retor care și-a dat silința să imite pe marii oratori ai antichității. S-a îngrijit mai mult de fond decât de forma. Forma îi este aleasă, însă, ca filosof, este mediocru; la fel, ca teolog. Este destul să amintim că are expresii subordinațiene și exagerează mult milenarismul. Scrieri importante are: De opificio Dei (302-305, în 20 capitole) în care probează existența lui Dumnezeu din minunata alcătuire a corpului omenesc, respingând afirmațiile epicurienilor că omul ar fi o creatură nedemnă de Dumnezeu. Dacă-i lipsesc unele calități, rațiunea omului le suplinește, organele lui fizice sunt perfect adaptate scopului lor, iar sufletul său spiritual îl are autor pe Dumnezeu. Divinae Institutiones, scriere principală în cinci cărți terminale după 310, este o apologie m care arată că este mai folositor să aperi creștinismul nu combătând calomniile și sistemele filosofice adverse, ci expunând însuși adevărul lui. Opera se împarte în două părți: în primele 3 cărți critică politeismul, care-i absurd, și combate sistemele filosofice care-l susțin, pentru că sunt incapabile să dezlege enigmele lumii. În partea a două, formată din celelalte cărți, Lactanțiu expune doctrina creștină (dogmele despre credinta în Dumnezeu, Cristos, minuni, întrupare, ereziile, Biserică, morală creștină, scopurile ultime), în care se vădește milenarist. În 315 el a rezumat această opera în ediția Epitome, de 67 capitole, existentă și azi.

De mortibus persecutorum, scrisă prin 320, este o istorie a persecuțiilor (sub Nero, Domițian, Decius, Valerian, Aurelian) arătând pedepsele date de Dumnezeu acestor cruzi persecutori până la Maximian Daia (313): Severus și-a deschis venele, Maximian s-a spânzurat, Galerius a fost mâncat, de viu, de viermi, Dioclețian moare părăsit și în mizerie, Maximian Daia se otrăvește. El a fost martorul ocular al acestor evenimente, scrie Sf. Ieronim.

De ira Dei (mânia lui Dumnezeu), 24 de capitule, este o completare a precedentei scrieri, în care dovedește că Dumnezeu se ocupă de evenimentele omenești și răzbună ofensele ce I se fac, așa încât se poate spune că se mânie. I se mai atribuie De ave Phoenice (Despre pasărea Phoenix) care conține legenda acestei păsări în care se află ascunsă învățătura învierii morților. Alte scrieri ale sale s-au pierdut: Ad Asclipiadem (2 cărți); Ad Probum Epistolarum (4 cărți); Ad Sevenim epistolarum, libri II. Sf. Ieronim spune că acestea conțineau greșeli cu privire la Sf. Spirit. Doctrina sa nu conține nimic nou.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact