Greco-Catolic.ro

A fost un filosof creştin din Atena, care a scris o apologie către Marcu Aureliu şi Commodus despre învierea morţilor. Alte notiţe biografice sigure despre el nu sunt. Pare că a murit după 180.

Legatio pro christianis (Suplică pentru creştini, 37 capitole) este adresată lui Marcu Aureliu şi Commodus pentru ca să înceteze de a fi molestaţi creştinii de către denunţători. În ea combate cele trei acuze principale împotriva creştinilor. Creştinii nu sunt atei, pentru că adora un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt. Cine să se mire - exclama el - auzind cum sunt numiţi atei aceia care recunosc pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt şi demonstrează puterea acelora în uniune, şi deosebirea de relaţie, în ordine (c. 10). El este printre primii care demonstrează raţional unitatea lui Dumnezeu în Sfânta Treime, distingându-se numai nominal persoanele divine, care sunt perfect egale între ele. Este drept că creştinii nu aduc jertfe materiale şi nu cinstesc zeii păgânilor, însă Dumnezeu nu are lipsă de aceste jertfe, ci de jertfe spirituale. Zeii păgânilor nu sunt adevăraţi, ci oamenii i-au ridicat la astfel de cinstire. Creştinii nu sunt imorali, pentru că ei cred în pedepsele infernului şi condamna până şi gândul păcatului, fiind curaţi în viaţa lor (31, 34). Păgânii sunt cei care fac păcate. Nu sunt nici antropofagi (35-36), fiindcă ei urăsc omicidul şi cred în învierea morţilor. În încheiere, face apel la împăraţi să fie mai drepţi şi îndurători cu creştinii. Această suplică a fost scrisă între 176-180, într-o perioadă de pace, probabil înainte de 179, în Grecia. Despre învierea morţilor (25 capitole) se împarte în două părţi: În partea I (1-10), arată posibilitatea învierii, spunând că nu este nimic să întreacă puterile lui Dumnezeu sau care să fie în contrazicere cu atributele Sale. În partea a II-a (11-25) arată realitatea, convenienţa şi necesitatea învierii trupurilor, atât din partea cauzei, cât şi a subiectului, a dreptăţii şi scopului lui Dumnezeu, care l-a creat pe om pentru Sine ca să-L poată contempla, ceea ce n-ar putea face dacă corpul n-ar învia. Omul este compus din trup şi suflet, însă are un singur scop pentru amândouă, deci trebuie să aibă perpetuitate sau veşnicie pentru amândouă, ceea ce ar fi imposibil fără înviere. Învierea este necesară pentru ca şi trupul să fie pedepsit sau răsplătit pentru faptele sale. În sfârşit, scopul omului este fericirea sufletului împreună cu trupul, care nu poate fi decât dincolo, în viata de veci. Această opera a fost scrisă după Legatio pro christianis, adică după anii 176-180. Acolo, Atenagora are o mărturisire clasică despre Sfânta Treime, citată mai sus. Apoi aduce pentru prima dată în favoarea Monoteismului un argument din raţiune, arătând că este absurd Politeismul. El afirmă că creştinii trebuie să se mulţumească cu o singură căsătorie, pentru că cea de a două este decorum adulterium (adulter împodobit). Atenagora este un adevărat filosof, ordonat în stil, cu o judecată riguroasă, un adevărat dialectician, în timp ce Taţian este un polemist, iar Sf. Iustin un apostol.