Greco-Catolic.ro

Până acuma am cunoscut acei scriitori care se numesc Părinţi Apostolici. Ei au trăit spre sfârşitul secolului I (după anul 50 d. Cr.) şi până înainte de 160. Intre ei nu i-am introdus pe unii scriitori care au trăit şi au scris până la 160, cum este Quadratus, Aristide, Ariston din Pella şi Sf. Iustin, care, pentru motive didactice, sunt studiaţi între Apologişti. Am inclus însă aici autorul Epistolei către Diognet, care cu greu a scris înainte de 160, pentru că epistola aceasta este pusă de autor între Părinţii Apostolici, deşi în mod greşit.

Scriitorii studiaţi se pot împărţi în mai multe categorii:

a) Câţiva dintre ei se leagă direct cu Apostolii, alţii indirect. Au avut relaţii directe cu Apostolii: Sf. Clemente Romanul, Sf. Ignaţiu de Antiohia, Sf. Policarp, Papias. Ceilalţi au avut relaţii indirecte.

b) După Biserici sunt: din Egipt: Pseudo-Bamaba; din Siria sau Palestina: Didaché şi Sf. Ignaţiu; din Asia Mica: Sf. Policarp, Papias; din Grecia: Sf. Clemente al II-lea; din Orient: Epistola către Diognet: din Roma: Sf. Clemente Romanul şi Hermas.

c) După genul literar: unii au întrebuinţat genul catehetic (Didaché); cei mai mulţi, stilul epistolar (Sf. Clemente, Pseudo-Barnaba, Sf. Ignaţiu, Sf. Clemente Romanul), Papias pe cei exegetic, iar Hermas pe cei apocaliptic.

Conţinutul operelor lor. Scrierile Sf. Părinţi Apostolici sunt, mai întâi de toate, scrieri ocazionale, deci nu pot cuprinde o expunere completă şi perfectă a învăţăturii creştine din acel timp. Iată punctele cele mai însemnate:

Din Epistola către Diognet învăţăm că creştinismul este de origine divină. Izvoarele de la care se adapă învăţătura creştină cuprinsă în Sf. Părinţi Apostolici sunt: Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie orală.

Scriptura este considerată inspiraţie, fiindcă sunt citate cu: spune Scriptura, spune Dumnezeu etc. Canonul nu este încă bine determinat, pentru că sunt citate ca inspirate şi alte scrieri. Tradiţia este stimată foarte mult de Papias şi este legată de apostoli. Depozitarii ei sunt episcopii. Dumnezeu este unul, creatorul universului din nimic. El a creat lumea pentru om, pentru Biserică şi pentru numele Său.

Sf. Treime este indicată clar de forma Botezului şi de Doxologie. Singur Hermas este confuz. De asemenea, este clară dumnezeirea lui Isus Cristos, care era Tatăl, înainte de lume; e LOGOS întrupat din Maria, coborâtor din rădăcina lui Avraam şi David pentru ca să ne răscumpere pe noi. Biserica are trei înţelesuri: sau e adunarea credincioşilor, sau totalitatea credincioşilor dintr-un loc, sau a tuturor credincioşilor. Ea este corpul mistic, cu Cristos cap, iar credincioşii membre. În ea exista o ierarhie: episcopi, presbiteri, diaconi. Deasupra tuturor Bisericilor stă cea din Roma.

Tainele sunt amintite: Botezul, Pocăinţa, Euharistia, Căsătoria. Botezul se dă, după o pregătire mai îndepărtată şi una mai apropiată, prin scufundare sau prin vărsare (infuziune) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Spirit, Amin. Botezul iartă păcatele şi restituie viata sufletului. Euharistia este jertfa proprie a credincioşilor, este carnea şi sângele Domnului, este zălogul nemuririi. Se oferă în ziua Domnului de către episcop sau preotul autorizat de ei. Se apropie de ea cei botezaţi, după ce s-au împăcat cu duşmanii şi şi-au mărturisit păcatele (Didaché). Despre Pocăinţa vorbeşte Didaché, Pseudo-Barnaba şi Hermas.

Căsătoria se face cu aprobarea episcopului (Sf. Ignaţiu) şi este indisolubilă (Hermas).

La Eshatologie este de notat că unii Părinţi Apostolici cred că sfârşitul lumii se apropie şi că învierea celor drepţi şi judecata celor rai va fi un period de o mie de ani, în care Cristos va domni cu cei drepţi pe pământ (Milenarismul).