Duminica, 22 septembrie 2011  
S Foca, ep, m (+ sec II)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EVANGHELIA DUPĂ LUCA

          După tradiția primitivă a Bisericii, Luca era din Antiohia, grec de origine, păgân convertit la creștinism, probabil de primii predicatori ai Evangheliei (F 11,19-24).
          Scrierile sale ni-l arată ca un bun cunoscător al limbii grecești, om cultivat, iar Paul ni-l prezintă cu profesiunea de medic.
          În tovărășia lui Paul îl întâlnim pentru prima dată la Troas (F 16,10), în cea de-a doua călătorie misionară a apostolului (aproximativ anii 50-51). În timpul călătoriei rămâne la Filipi, pe când Paul pleacă mai departe (F 16,40). În anul 58 când Paul trece din nou prin Filipi, la întoarcerea din a treia călătorie misionară, Luca pleacă cu el la Ierusalim (F 20,5-21,18). Doi ani mai târziu îl însoțește împreună cu Aristar la Roma, în cea dintâi captivitate (F 27,1-28,16), iar din scrisorile lui Paul din această perioadă de timp reiese că a rămas cu el fără întrerupere (C 4,10-14; Fm 24: aproximativ între anii 61-62). Din nou îl aflăm alături de Paul (2 Tm 4,11) și în a doua captivitate (aproximativ între anii 65-67).
          Aici se opresc informațiile sigure ce le avem cu privire la viața lui Luca. Se pare că după moartea lui Paul a lucrat în Ahaia, unde a scris Evanghelia și Faptele Apostolilor.
          Documentul cel mai vechi în care Luca este prezentat ca autorul celei de-a treia Evanghelii este o listă a cărților Noului Testament compusă pe la anul 200 în sânul Bisericii Romane. Irineu (v. introd. Mc), tot pe aceeași vreme ne spune că Luca a pus în scris Evanghelia predicată de Paul. Tertulian, ceva mai înainte, ne aduce aceeași mărturie.
          De altfel Evanghelia atribuită lui Luca și Faptele Apostolilor apar ca ieșite de sub pana aceluiași autor. Amândouă formează o unitate, iar proloagele amândurora sunt adresate aceluiași personaj cu vază Teofil. Stilul, vocabularul și anumite teme teologice sunt aceleași.

          Un calcul aproximativ fixează data redactării în jurul anului 60. Acest calcul se bazează pe sfârșitul cărții Faptelor Apostolilor.
          Irineu pe la a doua jumătate a secolului al doilea, o pune după moartea lui Paul, pe la anii 65-67. Dar în acest caz este greu de explicat dependența lui Luca de Marcu având în vedere că Evanghelia acestuia din urmă doar cu greu poate fi pusă înainte de anul 65. Pe de altă parte schimbările pe care Luca le-a făcut privitor la împresurarea și distrugerea Ierusalimului (Mc 13,14-20) nu pot fi înțelese decât dacă se admite că Luca a scris în urma acestor evenimente, adică pe la anul 70.
          Nimic însă nu ne face să credem că și Luca și-a scris Evanghelia mult timp după 70, cu atât mai mult că nu se descoperă în Evanghelia lui nici o influență ascrisorilor lui Paul, ceea ce nu ar fi cazul dacă s-ar fi scurs un lung interval între acestea și opera evanghelistului.
          Evanghelia lui Luca este cea mai lungă și mai bogată în material. Ca și ceilalți doi înaintași ai lui, Luca își propune ca scop al scrierii sale redarea vieții, activității și învățăturii lui Isus. Ca și ei lasă în opera sa pecetea personalității lui deosebite. În linii mari Luca a urmat schema lui Marcu, lărgindu-i însă mult orizontul doctrinar prin aportul unui material pe care nu-l avem decât la el.
          Evanghelia începe cu ceea ce am putea numi perioada premergătoare vieții publice a lui Isus: copilăria (cap. 1-2) și pregătirea activității lui (cap. 3,1-4,13). După acestea ne prezită activitatea Mântuitorului în Galilea (cap. 4,14-9,50), dar îmbogățită cu povestiri noi : predica de pe munte, vindecare servitorului unui centurion, învierea tânărului din Nain etc. Din această perioadă de timp nu se poate desprinde o idee conducătoare, ca cea întâlnită la Mc 3,7-6,6, în care Isus, după o primire entuziastă din partea mulțimii se îndepărtează de popor din cauza necredinței acestuia.
          Cap. 9,51-19,27 ne sunt redate sub forma unei călătorii a lui Isus la Ierusalim în vederea patimii sale. Cea mai mare parte a acestor capitole este alcătuită din cuvântări ale lui Isus. Închegarea lor într-o unitate organică de gândire este cu neputință. Conflictul între Isus și potrivnicii săi se actentuează (11,14-54), poporul este chemat la convertire (12,51-13,9), discipolii beneficiază de un învățământ aparte privitor la misiunea lor (9,52-10,20), rugăciunea (11,1-13) și renunțarea (12,22-34) sunt scoase în valoare. Cap. 15 ne redă în trei parabole bucuria Cerului pentru păcătosul convertit, iar cap. 16 ne înfățișează valoarea trecătoare a banului și a averii.
          În ultima parte a Evangheliei sale ne expune împlinirea operei de mântuire a lui Isus Hristos la Ierusalim. Ca și la Matei și Marcu povestirea decurge sub trei subîmpărțiri cărora Luca le întipărește trăsăturile sale proprii. Învățământul în Templu (cap. 20-21) se încheie prin vestirea judecății Ierusalimului. În povestirea patimii, cina de pe urmă se prelungește cu un învățământ dat apostolilor privitor la misiunea lor viitoare (22,24-38). Toate evenimentele ce urmează după învierea Domnului au loc la Ierusalim, pe când Galilea nu este nici măcar amintită. Aparițiile lui Isus Hristos Înviat au în vedere întărirea în credință a discipolilor (24,36-43) și încredințarea misiunii ce o vor avea în lume (24,47-49).

          Pentru redactarea Evangheliei sale, Luca, după cum el însuși ne-o spune, a avut la dispoziție lucrările scrise ale mai multor autori (1,1). Cea mai de seamă printre acestea a fost desigur Evanghelia lui Marcu; aceasta îi servește ca bază de plecare.
          În linii mari Luca a luat materialul aflat la Marcu în ordinea în care l-a aflat dar lăsând afară un mare număr de versete, iar uneori pasaje întregi. Aceste omisiuni se datoresc faptului că Luca socotea textele respective greu de înțeles pentru cititorii săi sau că unele din aceste texte îi erau prezentate de alte izvoare, în alt context, iar folosirea lor în două contexte ar fi adus repetări inutile. Trierea critică a materialului a fost motivată desigur și de cantitatea lui.
          Scopul urmărit de Luca nu a fost însă nici pe departe orânduirea mai exactă a faptelor și cuvintelor lui Isus, căci intenția lui nu era aceea de a scrie o biografie a Mântuitorului.
          În expunerea lui, Luca se lasă condus de criteriul geografic aflat la Marcu: Isus în Galilea, în drum spre Ierusalim, la Ierusalim. Din acest fir conducător căriua Luca îi dă însă alt înțeles decât Marcu, Luca face însăși normă de orânduire a materialului Evangheliei sale, fie că acesta provine de la Marcu, fie că este scos din alte izvoare de informație. În lumina acestui principiu adoptat de Luca se explică eliminarea totală a multor pasaje din Marcu.
          Materialul ce nu se află în Marcu se compune în cea mai mare parte din cuvântări ale lui Isus. O cincime din acest material se află și la Matei, dar într-un context cu totul diferit. Având în vedere că Matei a orânduit materialul potrivit unui sistem teologic propriu, constatăm că Luca ne redă privitor la materialul comun celor doi evangheliști un context mai vechi și mai aproape de original.
          Aproape două cincimi din evanghelia lui Luca îi aparțin evanghelistului în exclusivitate. Izvoarele acestor texte par să fie diferite; printre ele trebuie socotită cu siguranță și tradiția orală, în special în cap. 1-2. Izvoarele proprii lui Luca i-au permis să ne păstreze paisprezece din cele mai frumoase parabole ale lui Isus, precum și alte povestiri de mare importanță.

          Proveniența multiplă a materialelor nu l-a împiedicat pe Luca să ne lase o operă unitară, iar această operă poartă pecetea obiectivității și a unei puternice personalități de scriitor.
          Pentru a aprecia la justa valoare caracteristicile Evangheliei sale trebuie să șinem seama de mai multe împrejurări. Cea dintâi este că Luca nu a fost martor al evenimentelor ce le povestește. Informațiile lui provin în întregime din izvoarele de care a dispus. În al doile rând, alegerea materialului oferit de izvoare a fost influențată intrucâtva de cei ce aveau să fie primii cititori ai lui Luca, destinatarii Evangheliei lui, fără ca acest fapt să fi schimbat structura generală a scrierii.
          Limba folosită de Luca este în mod voit influențată de stilui Vechiului Testament grecesc, dar pe lângă acestea, desigur, nu trebuie trecută cu vederea personalitatea deosebită a autorului.
          Procedeele de scriitor ale lui Luca se pot observa în pasajele luate de el de la Marcu. Trecute prin filtrul de cultură și cunoaștere al limbii grecești, acestea ies purificate de semitisme, latinisme, expresii populare, șchiopătări de stil; sunt îmbogățite cu un vocabular proaspăt adaptat subiectului cu un stil curgător și limpede.
          Dar Luca a folosit aceste mijloace de îmbunătățire cu măsură și chibzuială; în nici un caz el nu vroia să schimbe natura izvoarelor, fie și numai în forma lor exterioară. Tocmai pentru a păstra Evangheliei sale caracteristica de scriere sacră, aceasta este scrisă într-un stil mai puțin cizelat decât Faptele Apostolilor.

          În cursul expunerii preocuparea de căpetenie a lui Luca este precizia faptelor și exprimarea lor exactă. Măsura și prudența îl fac să adauge deseori la cifrele citate calificativul de aproximativ (1,56; 3,23; 9,14; 22,41; 23,44). «Marea Galileii» este la Luca «lacul Ghenizaret» (5,1u; 8,22u.33), «regele» Irod devine «tetrarh» (9,7). Povestirile lui Marcu sunt mai restrânse la Luca, iar textele înșirate de el fără o legătură internă între ele sunt închegate de Luca în povestiri continue (5,33; 8,11; 8,16; 8,40; 9,22; 9,28; 9,37).
          În opoziție cu această grijă de exactitate, Luca nu a pus mare preț nici pe situarea în timp și spațiu a evenimentelor, nici pe succesiunea lor cronologică. Multe indicații geografice întâlnite la Marcu lipsesc la Luca deoarece cititorilor lui necunoscători ai geografiei Palestinei nu le-ar fi fost de folos. Unele precizări, neapărat trebuincioase în acest domeniu, sunt însoțite de explicațiii, ceea ce arată că Luca scrie pentru oameni care nu cunosc Palestina (1,26; 4,31; 7,11; 8,26; 9,10).
          Talentul de istoric al lui Luca în înțelesul de pe atunci al cuvântului, reiese din situarea evenimentelor privitoare la Isus Hristos în cadrul istoriei unuversale (3,1u) și a expunerii copilăriei Domnului ca etapă premergătoare a activității sale publice.
          Din unele trăsături proprii celei de-a treia Evanghelii întrezărim personalitatea plină de delicatețe a autorului ei. Luca modelează sau elimină cu totul unele trăsături aspre ale povestirilor și unele scene care ar fi putut lăsa loc la neînțelegere din partea cititorului. Îngăduința cu care sunt tratați discipolii lui Isus este mai accentuată decât la oricare dintre evangheliși.
          Isus Hristos este prezentat de Luca drept Mântuitorul celor nenorociți și păcătoși, prietenul săracilor, cel ce le rezervă lor comoara sa de bunătate și de har. Această latură a lui Isus deosebit de atrăgătoare, este în același timp întrucâtva reflectarea inimii îndurătoare a lui Luca însuși. Mila față de cei lipsiți este prezentată de el ca o datorie și o cale spre mântuire (11,41; 12,33), iar bogăția ca o neasemuită primejdie (6,24u; 12,13-21; 14,33; 16,9.11.19-33). Mântuirea păcătoșilor este scopul venirii lui Isus Hristos pe pământ (19,10).
          L este numit evanghelistul Spiritului Sfânt, căci întreaga operă de mântuire a lui Isus Hristos, cât și predica apostolilor sunt puse de el sub înrâurirea lui.
          În urma afirmației lui Irineu și Tertulian, care spun că Evanghelia lui Luca este Evanghelia lui Paul, după cum cea a lui Marcu este Evanghelia lui Petru, unii autori moderni au încercat să arate că această afirmație trebuie luată în înțelesul ei strict. Este indiscutabil că printre izvoarele lui Luca se poate situa și predica lui Paul. Dar pe de o parte nu trebuie trecut cu vederea că Paul însuși nu a fost martor direct al activității lui Isus, iar pe de altă parte «apostolul păgânilor», în afară de moartea și învierea Mântuitorului nu scoate în evidență celelalte evenimente din viața Domnului. Nu se poate descoperi la Luca nici o orientare deosebită înrudită cu cele ale lui Paul.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact