Duminica, 22 septembrie 2011  
S Foca, ep, m (+ sec II)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EPISTOLA LUI IACOB

          Scrisoarea lui Iacob prezintă câteva trăsături ce o deosebesc de celelalte scrisori ale apostolilor și care ridică o serie de probleme.
          Conținutul scrisorii nu este alcătuit din expunerea marilor adevăruri de credință, ci este aproape în întregine moral, o morală înrudită de altfel cu morala greacă.
          Pe de altă parte, greșelile ce le combate scrisoarea au un caracter iudaic: tendința de a învăța pe alții (3,1), jurământul la orice împrejurare (5,4), pe când păcatele lumii păgâne, îndeosebi idolatria și desfrâul, nu sunt nici măcar pomenite.
          Numele lui Isus Hristos îl întâlnim numai de două ori (1,1; 2,1), pe când Avram e chemat «părintele nostru» (2,21), iar Dumnezu este «Domnul Sabaot» (5,4).
          Toate acestea ne arată fără îndoială că scrisoarea păstrează o strânsă legătură cu Iudaismul. Ne putem deci întreba care este categoria de cititori cărora le este adresată și cine este autorul ei.
          Tradiția primitivă creștină a fost rezervată cu privire la scrisoarea lui Iacob. În Biserica orientală ea nu a fost admisă între scrierile Noului Testament decât pe la începutul secolului al treilea și doar un secol mai târziu în Biserica din apus.
          E drept că adresa scrisorii ni-l dă ca autor pe un oarecare Iacob, despre care Eusebiu din Cezarea (265-340) spune că este același cu «fratele Domnului» (V. indice IACOB 5), capul Bisericii din Ierusalim și al creștinilor proveniți din Iudaism, același care la conciliul apostolilor (F 5,13-21) a înțeles situația deosebită a convertiților ieșiți din lumea păgână.
          Împotriva lui Iacob ca autor al scrisorii se aduc însă obiecții ce nu pot fi trecute cu vederea. Limba scrierii este o greacă din cele mai curate ala Noului Testament pe care doar cu greutate ne-o putem închipui ieșind de sub pana paznicului vechilor legiuiri iudaice, care în cercul lui de credincioși vorbea doar aramaica. O explicație nu ne-o poate da decât presupunerea că Iacob a folosit un redactor, care a lucrat textul după ideile prezentate de el.
          Altă greutate este însuși fondul scrisorii; nu întâlnim în ea nici una din marile idei tratate de Paul: credința, păcatul, dreptatea suprafirească. Răspunsul apărătorilor lui Iacob este că învățătura lui se situează înaintea celei a lui Paul, e mai apropiată de învățătura Evangheliilor sinoptice decât de marile dezbateri apărute mai târziu, odată cu dezvoltarea vieții Bisericii.
          Un mare număr de critici moderni susțin că autorul scrisorii este o persoană de mai târziu, care a prelucrat un material provenit de la Iacob. Altfel nu se poate explica rezerva pe care a avut-o Biserica din primele două secole față de această scriere. Însuși conținutul ei pare să aibă ca scop îndreptarea unei situații morale într-o lume care s-a îndepărtat de fervoarea primelor timpuri.
          Ca urmare a celor de mai sus, timpul în care scrisoarea lui Iacob a fost redactată oscilează între anul 40 și 150.
          Ceea ce este surprinzător e faptul că multe pasaje din Iacob pot fi apropiate de texte din 1P (1P 1,6u și Ia 1,2u; 1P 2,11 și Ia 4,1; 1P 5,5-9 și Ia 4,6-10; 1P 4,8 și Ia 5,20). Din comparația textelor reiese că 1P s-a folosit de Ia și nu invers. Dacă autorul este Iacob, datarea scrisorii nu poate depăși anul 62, în care, după Eusebiu, «fratele Domnului» a fost ucis de Iudei.
          Între ceilalți critici părerile sunt împărțite între anul 70 și 150.

          Cu privire la locul redactării scrisorii nelămurirea este totală. Italia (Roma), Siria și Palestina au fost propuse rând pe rând, dar fără nici o dovadă convingătoare.

          Scrisoarea lui iacob exprimă cu severitate cerințele vieții morale. Temelia vieții religioase creștine este dragostea față de aproapele, traduse în fatpte de ajutorare a celor nevoiași (2,14-17), îndreptarea celor căzuți (5,19u). Bogăția este o necontenită primejdie de pierzare (4,13-5,6), iar limba fără frâu deasemenea (3,1-12). Creștinul să fie nepărtinitor (2,1-13), stăpân asupra patimilor (4,1-12), cu adevărat înțelept (3,14-18).
          Aceasta este legea desăvârșirii. Ca și învățătura lui Isus, aceea a lui Iacob este întrețesută de comparații și imagini din viața de toate zilele, nu spre a înfrumuseța calitatea literară a textului, ci pentru a sublinia trecerea de la cuvânt la faptă.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact