Duminica, 22 septembrie 2011  
S Foca, ep, m (+ sec II)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EPISTOLA CĂTRE GALATENI

          Scrisoare adresată Galatenilor a fost redactată la Efes, probabil în iarna anilor 56-57.
          Biserica din Galatia trecea printr-o criză gravă. Primejdia este mult mai mare decât aceea care amenința comunitarea creștină din Corint, căci aici este în joc însăși temelia credinței.
          În misiunea sa de apostol în mijlocul păgânilor, Paul s-a lovit în repetate rânduri de opoziția Iudeilor. După plecarea lui din Galatia, vin pe urma apostolului misionari Iudei, care încearcă să schimbe orientarea religioasă a noilor convertiți de la păgânism. Predica lor proclamă legea lui Moise ca o condiție neapărată pentru mântuire (F 15,1). Din contextul scrisorii pare evident că o bună parte din Galateni erau dispuși să primească noua învățătură.
          Acestei situații, care pune în pericol Evangheli și mântuirea adusă de Hristos, Paul îi opune una din cele mai riguroase apărări a libertății creștine împotriva apărării legii vechi, a harului gratuit al lui Dumnezeu, independent de faptele omului.
          În centrul dezbaterii se află, ca și în scrisoarea către Romani, două noțiuni fundamentale: legea și credința, care pretind amândouă să ducă omul la dreptatea suprafirească.
          Care este însă înțelesul și conținutul aceastei dreptăți?
          Pentru Irineu, dreptatea este observarea strictă și integrală a legii, ca expresie a voinței lui Dumnzeu. După învățătura lui Paul, dreptatea nu poate fi ajunsă prin observarea legii; înainte de orice, se recere credința în Isus Hristos și toate cele ce decurg din această credință. Parte din Iudei au ajuns la această convingere și au crezut în el. Mârturie stă însuși Paul, apostolii și ceilalți crești de origine iudaică (2,15). Neputința faptelor omenești este proclamată chiar de Vechiul Testament (2,16).
          Dreptatea la care ajunge omul prin credință este un dar gratuit al lui Dumnzeu. Această dreptate nu este însă numai un fel de formalitate juridică, ci o realitate profundă, care cuprinde și pătrunde întreaga fire a omului. Este o adevărată renaștere, o reânnoire a Spiritului Sfânt și un început de viață nouă, viața suprafirească, viața harului. Dreptatea nu poate fi despărțită de sfințenie.
          Dovada că dreptatea suprafirească izvorăște din credința o constituie Galatenii înșiși, care, întrucât sunt ieșiți din păgânism, nu au ținut niciodată legea lui Moise, ci prin botez și darul Spiritului Sfânt au trecut direct la starea desăvârșită aducătoare de mântuire (3,1-5). Tot astfel și Avram a obținut dreptatea înainte de existența legii și independent de ea (3,7-14). Urmașii lui sunt așadar toți moștenitorii făgăduințelor făcute lui prin credința în Isus Hristos, fie Iudei, fie păgâni (3,15-18).
          Legea, în ea însăși, este sfântă (R 7,12-14), iar scopul ei era să dea viață (R 7,10). În realitate însă ea s-a arătat neputincioasă cu privire la viața suprifirească. Prin faptul că a deschis ochii omului, ca acesta să vadă întinderea păcatului său (R 3,20), legea a devenit instrumentul mâniei divine (R 4,15) și al blestemului ce apasă asupra tuturor care cred că prin îndeplinirea ei pot obține dreptatea (G 3,10).
          Rolul legii vechi este binefăcător doar în măsura în care trezește conștiința omului, îl convinge de neputința lui, îl cheamă la umilință și ca atare îi deschide inima să facă apel la ajutorul lui Dumnzeu. Într-un cuvânt, legea conduce omul la Hristos așa cum un servitor conduce un copil la învățătorul lui (G 4,1-5).
          În Isus Hristos și prin el omul atinge o adevărată libertate, aceea de fiu adoptiv al lui Dumnezeu (4,6u). Primejdia de față este recăderea Galatenilor într-o sclavie asemănătoare aceleia în care se aflau cănd erau supuși zeităților păgâne (4,8-11), de care Isus Hristos i-a eliberat în mod definitv și total (5,1u). Binențels, această libertate nu este orientată spre dezlănțuirea egoismului, ci spre dregostea de aproapele și stăpânirea pornirilor trupului cu ajutorul Spiritului Sfânt (5,13-25). Astfel legea libertății devine legea dragostei, care este legea lui Hristos (6,1-10).

          Scrisoarea către Galateni, pornită de la o situație concretă, îmbină într-o expunere unitară adevăruri fundamentale de credință și practicarea acestora în viața creștină. Prin această trăsătură ea rămâne ca o normă, un exemplu de educare al credinței în Biserica din toate timpurile și locurile.
          În perspectiva scrisorii către Galateni lumina permanentă a Evangheliei, valorile neschimbate al mântuirii aduse de Isus Hristos și acțiunea mereu aceeași a Spiritului Sfânt îi dau Bisericii adevărata ei dimensiune universală. Această dimensiune rămâne adând înrădăcinată în istoria oricărui veac și depășește totodată vremurile ce trec.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact