Mar?i, 10 decembrie 2011  
Ss Menas, Ermogen si Eugraf, m (+ 235)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EPISTOLA CĂTRE FILIPENI

          Biserica din Filipi este cea dintâi fundație creștină a lui Paul din Europa. Apostolul a întemeiat-o în decursul celei de-a doua călătorii misionare, prin anul 49 sau 50.
          Dușmănia unui grup de păgâni a împiedicat o rămânere mai îndelungată a lui Paul la Filipi (F 16,19-40; 1T 2,1). Cu toate acestea predica lui a dat roade și la plecarea lui din oraș Paul a lăsat o comunitate creștină bine înfiripată, alcătuită din păgâni convertiți.
          Noii creștini au rămas în strânsă legătură cu apostoliul și în două rânduri i-au venit în ajutor cu cele materiale (F 4,16; 2C 11,9). Opt ani după trecerea lui dintâi, Paul îi vizitează de două ori în decurs de trei luni (F20,1u.6).
          Între 61 și 63 Paul se află în detenție la Roma. Epafrodit este însărcinat de Filipeni să-i ducă ajutoare și să rămână la dispoziția lui pentru a-l servi la nevoie. Dar abia sosit cade grav bolnav și nu se poate înapoia la Filipi decât după însănătoșire. Apostolul trimite prin el o scrisoare de mulțumire. În același timp însă scrisoarea exprimă grija lui pentru propășirea spirituală a comunității creștine din Filipi.
          Bucuria lui este legătura strânsă care a rămas între această comunitate și el (1,3-8), faptul că Evanghelia înaintează în lumea păgână (1,12-14), în pofida intențiilor interesat ale unor predicatori (1,15-18).
          Singura țintă a apostolului este mărirea lui Hristos (1,19-21), munca penrtu el (1,22-24), la dispoziția celor care trebuie să crească în har și desăvârșire (1,25u). Condiția acestei creșteri este viața vrednică de Evaghelie (1,27), chiar și în mijlocul primejdiilor, căci suferința pentru Hristos este ea însăși un har (1,28-30).

          În cuprinsul acestor revărsări de părintească afecțiune și grijă pentru comunitatea creștină preferată de el, Paul ne dă una din cele mai luminoase expuneri cu privire la Isus Hristos (2,5-11). Mântuitorul ne este înfățișat în existența lui din veșnicie, înainte de a se fi făcut om, ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi în condiția lui omenească în umilirea și în ridicarea lui în slavă de către Tatăl.

          După această expunere apostolul se întoarce la îndemnulrile către Filipeni începute în 1,27. Ascultarea de învățătura ce ne-a lăsat-o, înfăptuirea mântuirii lor cu frică și încredere (2,12u) le sunt cu atât mai trebuincioase cu cât el se află departe. Ei trebuie să fie fără pată, lumină în mijlocul lumii (2,15) ca să-i fie spre cinste de ziua venirii lui Hristos (2,16).
          Trimiterea lui Epafrodit, a lui Timotei mai târziu și venirea probabil a lui Paul însuși la Filipi au drept scop ca bucuria Filipenilor să fie deplină (2,19-30). Dar între timp Filipenii să fie atenți să nu fie duși la rătăcire de cei care ar voi să-i întoarcă de la Evanghelie (3,2).
          Cu o tărie rar întâlnită, Paul dă mărturia că întreaga lui viață este orientată spre Hristos, pentru care a părăsit tot ce era în trecut. Faptul că este Iudeu din naștere, tăiat împrejur, din Tagma Fariseilor, toate acestea le-a socoti ca nimic în comparație cu Hristos (3,4-8) în care află adevărata dreptate suprafirească (3,9), cunoașterea lui și învierea (3,10). La acestea tinde din răsputeri și cu statornicie iar Filipenii să-l imite în mersul lui spre Dumnezeu (3,12-17). Atenție deci la dușmanii crucii lui Hristos, sortiți pieirii (3,18u)! Cetatea și patria adevărată a discipolilor lui este cerul și mărirea (3,20-21).
          Ultimele îndemnuri revin la înțelegerea și bucuria spirituală care trebuie să domnească în sânul comunității (4,1-5), la încrederea (4,6) și pacea de care trebuie să fie pătrunși (4,7) și la trăirea după îndreptarul de viață primit de la apostol (4,8u).

          Recunoștința pentru ajutoarele primite încheie scrisoarea într-o ultimă revărsare de simțăminte pline de gingășie, delicatețe, modestie și umilință (4,10-18). Mulțumita pentru toate îi revine lui Dumnezeu (4,20).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact