Start :: Scriptura :: Anexe
PASCAL: EPISTOLA CĂTRE FILIMON
Un sclav a fugit din casa stăpânului său, prieten al lui Paul, și s-a dus la Roma. La plecare a luat o sumă de bani ce nu-i aparținea. La Roma, în împrejurări pe care nu le cunoaștem, face cunoștință cu apostolul, în timpul celei dintâi detenții a acestuia (a. 61-63). Paul îl convertește, apoi, cu tot atașamentul ce-l are pentru noul creștin, hotărăște să-l înapoieze stăpânului său. Pentru a evita însă pedeapsa ce amenința sclavii fugiți, îi dă lui Onesim o scrisoare în care care îndurarea lui Filimon.
Această scrisoare, cea mai scurtă, în întregime scrisă de mâna apostolului, este în același timp cea mai personală mârturie a lui Paul despre sine însuși ca om. Bunătatea și delicatețea lui sunt vădite în acest bilet prilejuit de un fapt cu totul neînsemnat mai mult decât în marile scrisori de învățătură. Legătura lui Paul cu oamenii din vremea lui apare în lumina unei împrejurări de toate zilele.
Dar, pe lângă aceste trăsături, scrisoarea către Filimon ne dezvăluie în profunzime atitudinea Bisericii din primele timpuri față de sclavi. Această atitudine nu atacă aspectul juridic al sclviei, întrebându-se dacă orânduirea este dreaptă sau nedreaptă, ci ea se sprijină doar pe temelia religioasă care trebuie să unească toți oamenii, de orice categorie socială ar fi ei.
Paul în repetate rânduri a vorbit în scrisorile sale de sclavi și a expus îndatoririle și drepturile lor (1C 7,20-24; E 6,5-9; C 3,22-4,1). Înaintea lui dumnezeu toate frontierele și barierele sociale își pierd însemnătatea, căci toți oamenii au demnitatea de copii ai lui.
O astfel de atitudine față de problema grea a sclaviei face dein Creștinism adevăratul eliberator al omului, deși măsurile pe care le propune credința nu sunt totdeauna aceleași cu ale oamenilor. Datorită acestor măsuri și motivări de natură suprafirească, sclavul devine nu numai un egal, ci un frate. Libertatea omului în fața lui Dumnezeu cere mai mult decât libertatea legală, de drept și de fapt, în mijlocul semenilor săi.
