Duminica, 22 septembrie 2011  
S Foca, ep, m (+ sec II)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SCRIPTURA
Start :: Scriptura :: Anexe

          PASCAL: EPISTOLA CĂTRE EFESENI

          Scrisoarea către Efeseni face parte dion scrisorile de captivitate ale lui Paul: Coloseni, Efeseni, Filipeni, Filimon.

          Întrebarea care se pune din capul locului este: cine este destinatarul ei? În unele din cele mai de seamă manuscrise vechi acest destinatar, numele orașului Efes, lipsește. Când ne gândim că Paul a locuit trei ani la Efes (F 20,31) și că ori de câte ori se adresa comunităților creștine pe care le-a cunoscut îndeaprope le chema pe nume în scrisorile sale, această lipsă ne pare de neexplicat.
          Faptul că în C 4,16 Paul le cere Colosenilor să trimită scrisoarea lor și creștinilor din Laodicea, iar ei la rându-le să o citească pe aceea trimisă lor, atunci când nu avem nici o scrisoare care să fie adresată Laodicenilor, a dus unii critici că scrisoarea «către Efeseni» era adresată la început Bisericii din Laodicea.
          Pe de altă parte scrisorile lui Paul ne erată în conținut motivul și scopul lor, pe când scrisoarea către Efeseni nu ne dă nimic de înțeles în această privință. Din această omitere unii autori au conchis că scrisoarea a fost adresată uni cerc mai larg de cititori, care se aflau probabil sub conducerea lui Epafra: Colosi, Laodicea, Hierapoli (C 4,13).
          Enigma e departe de a fi dezlegată, dar în orice caz rămâne pe al doile plan față de conținutul scrisorii.

          Destinatarii scrisorii sunt creștini proveniți din păgânism (2,1-3.11u), iar Paul face elogiul credinței și dragostei lor (1,15).
          Tema primei părți a scrisorii (cap. 1-3) este misterul unirii noastre cu Isus Hristos. În Hristos am fost din veșnicie binecuvântați de Dumnezeu (1,3), aleși de el (1,4), spre a deveni copiii lui adoptivi (1,5). Planul binevoitor al lui Dumnezeu privitor la univers și cer este adunarea acestora sub un singur cap, Isus Hristos (1,9u).
          Misterul unirii noastre cu Isus Hristos se înfăptuiește înlăuntrul Bisericii (1,15-2,22). Înțelegerea acestei făpturi cere înțelepciune, lumină și har din partea lui Dumnezeu (1,15-18), ca omul să pătrundă ce îi datorează lui Hristos, înălțat mai presus de orice creatură (1,19-21) și cap al Bisericii (1,22u).
          Mântuirea, scăparea de moartea păcatului (2,1-10), obținută prin harul lui Dumnezeu, este oferită fiecărui om, iar Isus Hristos aduce împăcarea și unirea omenirii dezbinate prin păcat (2,11-22).
          Paul a cunoscut în adâncime misterul lui Dumnezeu (3,2-4), faptul că păgânii sunt și ei moștenitori ai făgăduințelor făcute de Dumnezeu, prin credința în Evanghelie (3,6). De aceea, cu toată nevrednicia lui, are misiunea de a vesti acest mister lumii (3,7-9). Conștiința acestei misiuni se transformă în rugăciune pentru comunitatea căreia îi este adresată scrisoarea (3,14-19) și un imn de preamărire a lui Dumnezeu (3,20-21).

          A doua parte a scrisorii (cap. 4-6) este alcătuită dintr-o serie de îndemnuri la o viață corespunzătoare cu chemarea primită. Îndemnul la unitate, la pace și înțelegere, este întemeiat pe însăși elementele fundamentale ale credinței efesenilor (4,36). Darurile diferite, datorate mărinimiei lui Hristos (4,7) nu pot fi în dauna acestei unități ci contribuie la creșterea corpului întreg (4,11u), ca fiii adoptivi ai lui Dumnezeu să devină adulți, fiecare pe măsura lui (4,13-16).
          Toate acestea recer o altă orientare a vieții decât aceea a păgânilor neștiutori (4,18), dedați desfrâului (4,19). Înfățătura lui Hristos cere renunțarea la purtarea din trecut, dezbrăcarea de «omul cel vechi» (4,20-22), transformarea felului de a gândi și îmbrăcare «omului nou» (4,23u). În această perspectivă nouă nu mai are loc minciuna (4,25), mânia (4,26u), furtul (4,28), vorba urâtă (4,29), căci toate acestea sunt potrivnice Spiritului Sfânt (4,30). Ele trebuie să facă loc bunătății și iertării față de aproapele (4,31).
          Copiii lui Dumnezeu trebuie să-l imite pe el (5,1); această imitare are ca exemplu de bază dragostea lui Hristos pentru noi (5,2). Toate pornirile rele se opun sfințeniei și moștenirii împărăției lui Hristos (5,3-5). Creștinii au trecut de la întuneric la lumină și trebuie să se poarte ca fii ai luminii (5,6-12). Viața luminată de Hristos este condusă de o adevărată înțelepciune (5,15) care o orientează just și îi arată voința lui Dumnezeu (5,16u).
          Toți, soți și soții (5,21-33), copii și părinți (6,1-4), sclavi și liberi (6,5-9), au de acum înainte unii față de alții îndatoriri noi de dragoste și supunere, ascultare și bunătare, respect și îndurare.
          Adevărul, dreptatea, avântul pentru Evanghelie, credința, nădejdea mântuirii și Cuvântul lui Dumnezeu, sunt armele creștinilor (6,13-17) în lupta împotriva răului. Toate acestea trebuie să fie însoțite de rugăciune și veghe statornică (6,18) atât în folosul tuturor membrilor comunității, cât și al apostolului, ca acesta să-și poată continua cu curaj misiunea de vestitor al Evangheliei (6,19).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact