Duminică, 4 iulie 1993
Dragi credincioşi,

Astăzi s-a citit evanghelia cu Sutaşul din Capernaum. Pe timpul acela Iudeea era ocupată de romani, iar aceştia au pus în fiecare oraş mare o garnizoană de soldaţi romani, având o căpetenie numită sutaş, adică peste 100 de soldaţi.

Aşa era şi în Capernaum, oraş mare, o garnizoană cu un sutaş roman. Acest sutaş avea un servitor. La romani, aceştia erau sclavi, care erau legaţi de stăpân pe viaţă. Servitorul lucrează cu plată, sclavul nu. Sclavii erau prinşi în războaie sau vânduţi pentru datoriile ce nu le puteau plăti. Viaţa sclavilor era mai grea decât a animalelor. Ei erau la dispoziţia stăpânului, care putea să-i omoare oricând. Dacă sclavul era căsătorit, atunci şi copiii erau sclavi ai proprietarului, aşa cum viţeii de la o vacă sunt ai stăpânului vacii. Sclavul sau robul era uneori mutilat, i se tăiau buzele, nasul, degetele de la mâini; acestea erau semne după care erau recunoscuţi. Ei nu puteau pleca sau fugi, căci pedeapsa era moartea. Când îmbătrâneau, erau lăsaţi să moară de foame afară la moşii. Un patrician roman a voit să aibă un tablou după imaginaţia sa. Când patricianul şi-a privit tabloul, n-a fost mulţumit şi a chemat un sclav căruia i-a tăiat capul pe loc, zicând pictorului: "Uite, aşa să arate tabloul unui om decapitat".

Deci, viaţa sclavilor era foarte grea. Aşa s-a produs revolta sclavilor condusă de Spartacus, care a durat 3 ani.

Sutaşul din evanghelie se pare că era ataşat de sclavul său, poate că i-a fost învăţător în tinereţe, căci pe vremea aceea numai sclavii ştiau să scrie, nobilii nu se ocupau de învăţătură, ci numai de distracţii. Fiindcă s-a îmbolnăvit sclavul, sutaşul a venit la Mântuitorul şi i-a zis: "Doamne, sluga mea este pe moarte". Isus a zis: "Voi veni să-l vindec". Atunci, sutaşul a zis: "Doamne, nu sunt vrednic să intri în casa mea [iudeii nu intrau în casele păgânilor], ci zi numai cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea!". Isus Cristos a răspuns: "Nici în Israel nu am găsit atâta credinţă". Poate a voit să spună că sunt păgâni care au mai multă credinţă decât poporul ales. Şi Isus continuă: "Vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isac şi Iacov, în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor". Apoi, a zis sutaşului: "Du-te şi fie ţie după credinţa ta". Şi sclavul s-a vindecat chiar în acel ceas.

Să urmărim virtuţile sutaşului, care era păgân. El avea virtuţi naturale de credinţă şi umilinţă. Sutaşul a crezut că Isus, poate să-i vindece sluga. Mulţi dintre evrei nu credeau în minunile lui Isus, dar un păgân a fost capabil să creadă în Isus. De câte ori, şi astăzi, credincioşi care merg regulat la biserică se îndoiesc de puterea mântuitoare a lui Isus, însă vine un necredincios, care nu merge la biserică regulat, dar este pătruns de harul lui Dumnezeu şi se converteşte, crezând că Isus este dătător de mântuire şi ajutor peste puterile oamenilor. Isus spune că nicăieri nu este preţuit mai puţin un profet, decât în patria sa.

Isus se referă la iudeii de la sinagoga din Nazaret, care se mirau şi ziceau: "Oare nu este el fiul tâmplarului, de unde are el înţelepciune?" (Mt. 13, 53); găseau în El pricină de poticnire.

Un alt caz este al femeii canaanence, de alt neam decât al iudeilor, care striga după Isus: "Ai milă de mine, Doamne, fiica mea este muncită rău de un diavol". Isus vrea s-o încerce, zicând: "Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel". Dar, femeia a avut încredere în Isus Cristos, iar când Isus i-a zis: "Nu este bine să iei pâinea de pe masa copiilor şi s-o arunci câinilor", a pus-o la grea încercare. Totuşi, femeia a înţeles şi a răspuns: "Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor". Atunci, Isus a zis: "O, femeie, mare este credinţa ta, facă-se ţie cum voieşti". Şi s-a vindecat fiica ei chiar în acel ceas.

Pe lângă credinţă, mai observăm la sutaşul din evanghelie şi o mare umilinţă, căci zice: "Nu sunt vrednic să intri în casa mea (...)". El recunoştea diferenţa de morală şi precepte de viaţă dintre iudei şi păgâni, de aceea insistă să nu vină Isus la el acasă, ci cu multă umilinţă şi credinţă apelează la Mântuitorul, care apreciază atitudinea sutaşului şi-i vindecă sluga. Biserica a considerat că această mărturisire de umilinţă a sutaşului poate fi exemplu pentru mulţi creştini şi pune acest citat înaintea cuminecării la credincioşii din Biserica Romano-Catolică: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu!"

Prin umilinţa şi încrederea sa în ajutorul lui Isus Cristos, a rămas un exemplu de urmat pentru toţi creştinii. Să cerem şi noi credinţă nestrămutată şi umilinţă sinceră, două virtuţi care ne asigură mântuirea veşnică. Amin!