Duminică, 10 ianuarie 1993
Dragi credincioşi,

În această primă duminică după Botezul Domnului se citeşte o evanghelie care cuprinde profeţii despre Isus. Profetul Isaia, care a trăit cu 740 de ani înainte de Cristos, spune:

"Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor, poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit" (Mt. 4,15). Aceasta era o profeţie cu privire la venirea Mântuitorului. Cristos a început să predice. După ce Isus a auzit că Ioan Botezătorul a fost închis, a plecat în Nord, aproape de Nazaret, şi a locuit în Capernaum, numit de evanghelişti oraşul lui Isus. Aceasta o făcuse mai mult să nu stea în calea lui Irod, căci încă nu venise vremea Lui.

Pentru că pericopa evanghelică de astăzi vesteşte această profeţie, vă voi vorbi acum despre profeţi. Profeţia este o prezicere clară şi determinată despre un lucru din viitor, care nu se poate cunoaşte de cei de faţă, pe care o cunoaşte numai Dumnezeu. Isus spune: "Unul este care seamănă şi altul care seceră", voind să arate timpul trecător al acestei lumi, iar la apostoli se adresează astfel: "Şi voi sunteţi care nu aţi muncit şi aţi recoltat lucrarea altora", adică până acum au muncit profeţii care au murit. Mântuitorul plânge asupra Ierusalimului, zicând: "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe profeţi şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine, de câte ori am căutat să adun pe fiii tăi aşa cum îşi strânge cloşca puii sub aripi, dar tu nu ai voit (...)". Toţi profeţii au murit în Ierusalim şi acolo va muri şi Isus Cristos.

Am spus că profeţia este o prezicere clară şi determinată, care nu se poate cunoaşte înainte. De exemplu, acum se spune cum va fi timpul mâine. Pentru a spune aceasta, meteorologii studiază norii şi vântul; aceasta nu este o profeţie, pentru că se cunoaşte din cercetare. Dacă se spune că va fi o eclipsă de lună, la ora şi minutul exact, nu este o profeţie, căci se calculează cât timp se învârte pământul, soarele, luna şi atunci se află când umbra pământului va fi orientată către soare, deci se ştie. Acestea nu sunt profeţii.

Profeţia este un lucru pe care numai Dumnezeu îl poate face. Isus îi spune lui Petru: "Voi toţi veţi fugi şi Mă veţi lăsa singur". Petru a zis: "Doamne, chiar dacă toţi te vor părăsi, eu şi în temniţă şi la moarte voi merge cu Tine!". Isus îi spune: "Simone, chiar în noaptea aceasta, nu va cânta cocoşul de două ori şi tu te vei fi lepădat de Mine de trei ori!". Aceasta este o profeţie, pentru că nimeni nu putea şti aceasta decât Isus.

Cei care au vestit venirea lui Isus Cristos în lume au fost profeţii. Profetul Isaia, cel mai mare dintre profeţi şi a cărui profeţie am auzit-o în evanghelia de azi, descrie în cap. 6 cum a fost chemat de Dumnezeu să devină profet. Primul lucru pe care l-a profeţit Isaia a fost că o fecioară va naşte pe Emanuel. În acel timp, împăraţii Egiptului şi ai Babilonului s-au luptat să-şi împartă ţările mai mici din jur între ei. Israelul era împărţit în două regate: partea de nord Israel şi partea de sud Iudeea. Regele Damascului s-a înţeles cu regele Israelului să vină să ocupe Iudeea. Regele Iudeii, Ahab, a pus soldaţii săi pe frontiere ca să se apere, dar Dumnezeu i-a spus lui Isaia: "Du-te şi spune regelui să-şi retragă armata de pe frontiere, pentru că aceştia sunt ca nişte cărbuni stinşi şi nu vor apăra ţara". Isaia s-a dus la regele Ahab şi i-a spus cuvintele lui Dumnezeu, anume să-şi retragă armata de pe frontiere. Regele a spus: "Eu nu voiesc să ispitesc pe Dumnezeu". Aceasta însemna că Ahab nu voia să ceară lui Dumnezeu un lucru pe care-l putea face el. Şi a zis: "Eu nu pot cere lui Dumnezeu să mă apere, căci eu pot să mă apăr singur". Se pare că este puţină credinţă, dar şi trufie din partea regelui.

Isaia, inspirat de Dumnezeu, zice: "Cere o minune lui Dumnezeu şi El ţi-o va împlini ca să vezi că e mâna lui Dumnezeu aici". Regele a răspuns acelaşi lucru: "Nu vreau să ispitesc pe Dumnezeu".

Atunci, profetul Isaia a spus: "Nu-i mare lucru, casa lui David, pentru că te împotriveşti oamenilor, că tu şi lui Dumnezeu îi stai împotrivă. Dumnezeu ţi-a promis un semn, o minune, şi tu nu vrei, dar Dumnezeu tot îţi va face o minune. Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, Dumnezeu cu noi". De fapt, după 740 de ani, Fecioara Maria a născut pe Isus Cristos.

Profetul Isaia vesteşte şi despre patimile lui Isus: "Spatele mele le-am dat spre bătăi şi obrajii mei nu i-am ferit de ruşinea scuipărilor (...). Ca un vlăstar, ca o rădăcină în pământ uscat, nu avea nici chip, nici frumuseţe (...), dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni, om al durerilor, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa, dispreţuit (...). El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre, s-a supus şi nu şi-a deschis gura, ca un miel la junghiere şi ca o oaie fără glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura sa" (Is. 50, 53).

Profetul Micheia vorbeşte despre venirea lui Isus Cristos. Când regele Irod a auzit că au sosit în Ierusalim nişte magi, care caută pe noul rege, s-a speriat, căci el omorâse deja pe doi dintre fiii săi. A chemat pe învăţaţi să afle unde se va naşte Mesia. Cărturarii i-au spus că în Sfânta Scriptură scrie că se va naşte din casa lui David, în oraşul Betleem, după cum spune profetul Micheia: "Şi tu, Betleeme (...), din tine va ieşi cel ce va paşte pe poporul Meu Israel". Ştim că Irod, după aceea, a dat poruncă să fie ucişi toţi copiii sub doi ani, pentru a scăpa de noul rege.

În proorocia sa, profetul Daniel, arată timpul când va veni Mântuitorul: "După şaptezeci de săptămâni de ani de la ieşirea poruncii de a se clădi din nou Ierusalimul, până Cel Uns va veni" (9, 20). Cum ar fi putut Daniel, care a trăit în timpul robiei babiloniene, în sec. V. î. Cr., să prevadă timpul când se va naşte Mesia? Desigur a fost inspirat de Dumnezeu.

În afară de profeţii Vechiului Testament, au fost persoane care au avut inspiraţii divine şi în Noul Testament. Însuşi Isus Cristos a profeţit patimile şi moartea Sa, precum şi dărâmarea Ierusalimului, fapt care a intrigat pe mulţi iudei, căci Ierusalimul era oraşul sfânt al poporului ales. În timpul celor 2000 de ani, au fost mulţi sfinţi care au făcut profeţii prin inspiraţia Spiritului Sfânt, precum Sfântul Anton de Padova, Padre Pio şi alţii.

În încheiere, rog pe Mântuitorul să ne dea multe haruri în anul început sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria. Amin.