23 august 1992
Dragi credincioşi,

În această duminică vă voi vorbi despre modul în care putem atrage spre Dumnezeu pe cei apropiaţi din jurul nostru. Sunt trei mijloace prin care noi putem face apostolat în societate: sfatul sau învăţătura, rugăciunea şi exemplul bun. Isus Cristos vorbeşte ucenicilor despre Judecata din urmă şi arată cum vor fi despărţiţi cei buni de cei răi.

Criteriile după care vor fi judecaţi sunt faptele de milostenie trupească şi sufletească, despre care am vorbit în altă meditaţie. În cadrul faptelor de milostenie sufletească se află şi rugăciunea, pe care trebuie s-o facem pentru cei vii şi pentru cei morţi. De multe ori se întâmplă că avem în jurul nostru persoane care nu se roagă. Degeaba îi îndemnăm la rugăciune, că ei râd şi ne privesc ca pe nişte ignoranţi sau bigoţi. Există o explicaţie a acestei situaţii. Pe noi, cei bătrâni, ne desparte o generaţie de cei tineri, iar această generaţie a avut nefericirea de a trăi un ateism forţat, fără să vrea sau fără să ştie. Noi trebuie să-i învăţăm cu răbdare, chiar suportând ironii, să aducem vorba când ne stă în faţă un exemplu, cu umilinţă să abordăm subiectele potrivite. Sfântul Pavel se adresează lui Tit: "Noi trebuie să predicăm cuvântul lui Dumnezeu cu vreme şi fără vreme", adică totdeauna. Dar trebuie să fim atenţi să nu ne enervăm, altfel rezultatul este nul.

Isus spune: "Eu sunt viţa, voi mlădiţele". Precum seva pătrunde prin mlădiţe, tot aşa trebuie să lucreze harul în sufletele care primesc învăţătura lui Cristos. Este foarte important ca după ce mergem de la biserică, unde l-am primit pe Isus prin Împărtăşanie, să căutăm cu pace şi bucurie să vorbim despre ce-am auzit la predică, o învăţătură care poate ajuta celor din jur.

Sfântul Petru ne spune: "Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumină".

Deci, toţi creştinii au misiunea preoţiei, de a predica pe Cristos, căci prin botez am devenit fiii Celui Preaînalt.

Sfânta Domitila a trăit în sec. II. Era foarte bogată, avea 1000 de sclavi. Ea se ocupa numai de distracţii, podoabe scumpe, stătea timp îndelungat în faţa oglinzii. Era plimbată într-o lectică atunci când mergea la forum şi la alte întâlniri ale nobililor romani. Odată, o sclavă de-a ei, Nerea, i-a spus: "Tu petreci atâta timp în faţa oglinzii şi te împodobeşti pentru oameni. Dacă ai folosi timpul pentru a te ruga lui Isus Cristos, ţi-ar folosi cu mult mai mult".

Domitila a rămas pe gânduri. Treptat, Nerea i-a vorbit despre adevărurile credinţei creştine, despre rugăciune şi virtute. Tânăra patriciană a fost atinsă de harul lui Dumnezeu, asculta ceea ce spunea sclava, a luat legătura cu alţi creştini şi cu preoţi care au pregătit-o pentru botez. A început să elibereze dintre sclavi, şi-a depus podoabele. Prietenii ei nu înţelegeau schimbarea care s-a produs în această fată mondenă şi atrăgătoare. Unul a întrebat-o: "Nu cumva ai devenit creştină?". Ea a recunoscut că este creştină. Şi-a vândut averile pentru a-i ajuta pe săraci. Se aştepta să fie ucisă oricând. A fost decapitată împreună cu sclavele ei creştine, pe timpul lui Domiţian. Îndemnurile şi sfaturile sclavei au cucerit pe nobila Domitila, care a acceptat martiriul pentru a ajunge împreună cu Cristos în cer.

Exemplul bun al vieţii noastre trebuie să fie un îndemn pentru cei din jur. Când mergem de la biserică să nu fim morocănoşi, ci bucuroşi, răbdători. Numai aşa se poate constata că ducem o viaţă creştină. Totdeauna să păstrăm răbdarea şi pacea.

Închei prin cuvintele Apostolului Pavel: "Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Cristos, pentru ca toţi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos" (Rom. 15, 5). Amin!