Pastorala de Paşti, 1992
Cristos a înviat!
Dragi credincioşi,

Da, aceasta e minunea cea mai mare şi cea mai contestată a omenirii. Dacă cineva ar întreba: "Care este cel mai important adevăr din toată învăţătura creştină?", putem să răspundem: "Învierea lui Cristos". Evenimentul este atât de măreţ, încât nici ucenicii nu l-au înţeles când Mântuitorul le-a spus: "Fiul Omului trebuie să pătimească, să fie urgisit de preoţi şi cărturari, să fie omorât, dar după trei zile va învia" (Mc. 8, 31).

Isus a mai anunţat moartea şi învierea Sa prin două asemănări: "Precum Iona a stat în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, tot aşa Fiului Omului va sta în inima pământului trei zile şi trei nopţi" (Mt. 12, 40), şi "Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Iar El vorbea de templul trupului Său" (Ioan 2, 21).

Să ne întoarcem în timp şi să trăim câteva clipe în atmosfera din Vinerea Mare, la picioarele crucii, pe dealul Golgotei. "Iar de la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea" (ceasul 6 era ora 3 p. m.). "Şi iată, catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis (...)" (Mt. 27, 54). Ce panică s-a produs în cetate! Numai o mică eclipsă de soare răceşte şi întunecă cerul, dar trei ore, în plină zi?! Cutremurul de pământ a despicat stâncile, poate a dărâmat şi case, lumea alerga îngrozită, cutremurul şi întunericul a speriat şi animalele... Chiar şi sutaşul roman s-a înspăimântat, zicând: "Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!".

Oare cărturarii şi preoţii nu s-au speriat? Era atât de împietrită inima lor încât nu au înţeles aceste semne? Astfel de oameni au existat şi vor exista întotdeauna. Ei nu se gândesc decât la interese personale: "Nu cumva să fie furat mortul, să se spună că a înviat!". Nu cumva să-şi piardă influenţa sau câştigurile.

Dar să privim spre cruce. Isus murise cu adevărat. O dovadă clară a morţii o dă Sfântul Ioan, care stătea la picioarele crucii: "Venind ostaşii la Isus, văzând că a murit, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui, şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut, a mărturisit şi mărturia lui este adevărată" (In. 19, 33). Savanţii de la Sorbona constată că rana din coasta şi inima lui Isus este cea mai reală dovadă de moarte adevărată, căci a curs sânge şi ser, care avea aspect de apă. Dacă Isus n-ar fi fost mort, plămânul se contracta şi nu permitea sângelui să curgă afară, până nu se umplea cavitatea pleurală. Viaţa pământească a lui Isus s-a sfârşit pe cruce, dar Isus nu a murit, aşa cum doreau duşmanii lui. El trăieşte şi ne vorbeşte mereu de la înălţimea crucii. "Măsura patimilor nu va fi plină decât la sfârşitul lumii", zice Sfântul Augustin. Prin jertfa lui Isus, suferinţa a primit un nou sens, a fost înnobilată, primind o luminozitate cerească.

Oricare ar fi motivul suferinţei: răutatea proprie sau a altora (păcatul), dureri fizice sau morale, nedreptate, dispreţ sau trădare, boală sau moarte, ea serveşte la ridicarea fiinţei noastre. Crucea de fiecare zi este o întâlnire cu Isus pe Golgota. Curaj, nu suntem singuri, Isus este mereu alături de noi.

Dar, privind crucea, nu putem să nu ne gândim la moarte. Nu este moartea o trecere din timp spre eternitate? Isus pe cruce, înainte de moarte, rosteşte cuvintele: "Tată, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu!" (Lc. 23, 46). Până la Cristos, omenirea trăia într-un întuneric de neînchipuit. Sclavii erau vânduţi ca animalele, omorâţi după placul stăpânului, gladiatorii se luptau în arene până la moarte, pentru a distra spectatorii, jertfe umane aduse diferitelor zeităţi, copii aruncaţi de vii în cuptoare aprinse, orgii, promiscuitate, nedreptate, asuprirea celor slabi pe care nu-i apăra nimeni, ura şi crima domneau peste tot.

Odată cu venirea lui Isus pe pământ, omenirea intră într-o epocă nouă, o epocă de ridicare spirituală, de înnobilare a tot ce este bun, frumos, adevăr, dreptate, virtute, dragoste. Cât de minunat este efectul dragostei creştine, care nu poate fi egalat de nici o altă filozofie! Blaise Pascal spunea: "Două legi ar fi suficiente pentru a conduce lumea: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele!". Cine ar putea descrie toate jertfele aduse la umbra crucii de sufletele eroice în cei aproape 2000 de ani de creştinism? Câtă pace dă sufletului iertarea, iubirea duşmanului în numele lui Isus.

Dar culmea iubirii lui Isus faţă de oameni este Sfânta Euharistie. A voit să rămână cu noi permanent, până la sfârşitul veacurilor. Nu numai într-un singur loc, ci oriunde este un preot care poate sluji Sfânta Liturghie. La fiecare Sfântă Liturghie se repetă întreaga dramă a Calvarului, în mod nevăzut. Mântuitorul a zis: "Eu sunt pâinea vieţii, cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată" (In. 6, 35). Isus ne invită să ne apropiem de El, să nu-L lăsăm singur, căci El e Dumnezeu, iar noi fiinţe limitate, care avem nevoie de ajutorul Lui.

Să ne revizuim conştiinţa la umbra crucii, să nu fie nimeni care de Paşti să nu se împace cu Dumnezeu prin spovedanie şi împărtăşanie. Numai astfel, sufletul nostru va deveni liber şi se va bucura cu adevărat de sărbătoarea Învierii lui Cristos, căci Isus este: Învierea, Viaţa şi Lumina lumii. Să credem cu adevărat că Isus Cristos a înviat, căci zice Apostolul Pavel: "Dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este predicarea noastră şi zadarnică credinţa voastră, dar Cristos a înviat". Este marea sărbătoare a Paştilor, să ne ridicăm sufleteşte peste grijile vieţii, peste necazurile şi lupta de fiecare zi, să ne iertăm unii pe alţii, să ne dăm îmbrăţişarea frăţească a dragostei, pentru a putea cânta cu bucurie: "Cristos a înviat, a învins moartea şi ne-a redat viaţa adevărată".

Fără Cristos, viaţa este întuneric, teamă, neîncredere, ură. Alături de Cristos, viaţa este lumină, pace, bucurie, fericire. Cristos a înviat! Amin.