5 iulie 1990
Dragi credincioşi,

Ieri am început să vă vorbesc despre credinţă. Credinţa într-un singur Dumnezeu. În scrisoarea către Evrei este scris: "Toată casa este zidită de cineva iar Cel ce le-a făcut pe toate este Dumnezeu". Când cineva vă întreabă de unde şti că există Dumnezeu, să răspundeţi simplu: "Ştiu că există, după urme!".

Dacă ne uităm la organismul uman, vedem ce funcţiuni complicate au organele, mişcări nenumărate se produc în fiecare secundă la toate nivelele organismului. Cum s-au făcut acestea? Am putea crede că s-au făcut prin evoluţie sau adaptare? Adică de la o mică ameobă s-a făcut o insectă, apoi o pasăre, o reptilă, un animal şi apoi a apărut omul? Acestea sunt cuvinte goale.

Toată creaţia este o capodoperă a unei minţi de o mare excepţie şi extraordinară prin inteligenţă, care a avut un plan bine determinat. Întâmplarea nu poate face ordine, căci ea însăşi este haos. Ceea ce nu ai, nu poţi da altuia. Citim şi auzim de multe ori expresia: "Foarte înţeleptele brevete ale naturii". Adică, se vrea să se înlocuiască cuvântul Dumnezeu cu natura, dar aceasta nu este posibil. Omul cunoaşte existenţa lui Dumnezeu urmărind cauzele.

În antichitate, filozoful grec Aristotel, profesorul lui Alexandru Macedon (300 î. Cr), numeşte pe Dumnezeu "primul mişcător nemişcat", adică această fiinţă supremă a făcut să pornească şi să se mişte toate.

Filozoful roman Cicero (+ 43 î. Cr) numeşte pe Dumnezeu "causa causarum", cel care a cauzat toate lucrurile. Omul când vede lucruri inexplicabile imediat îşi pune întrebarea: "Cine le-a făcut?". De exemplu, în Anglia, la Stonehage, există nişte pietre foarte mari, unele cât biserica. Aceste pietre au fost aduse sau făcute în epoca paleoliticului târziu. Oamenii se întreabă: "Dar de unde s-au adus pietrele acestea aşa de mari şi cum s-au adus, căci sunt într-o câmpie? De ce natură sunt aceste pietre?". Oamenii de ştiinţă au stabilit că au fost aduse de la o distanţă de 40 km, iar cele de culoare albăstruie de la 120 km. Omul se întreabă pentru ce le-au adus până aici. Nu se ştie nici până astăzi, dar oamenii de ştiinţă presupun că acolo ar fi existat un templu închinat fiinţei superioare căreia ei se închinau. Ce idee au avut ei despre Dumnezeu, noi nu ştim.

Tot aşa, în Franţa există aşa-numitele "dolmene". Acestea sunt tot pietre mari, iar deasupra este una orizontală. Dar cum au putut căra aceste pietre, căci atunci nu existau macarale, cum le-au ridicat şi transportat? În Insula Paştelui din Oceanul Atlantic, pe marginea insulei sunt nişte coloşi foarte înalţi, unii de 20 metri, având figură omenească. De ce au fost făcute aceste statui uriaşe?

Omul îşi pune mereu întrebarea, dovadă că oamenii de ştiinţă cercetează mereu: Cum s-au făcut insectele, florile, animalele? Din întâmplare, prin evoluţie, prin adaptare?

La securitatea din Lugoj a fost adus un preot şi condus la comandant, care era un evreu pe nume Kling. Acesta, voind să demonstreze că el este ateu, cum stătea la masă a prins-o de ambele capete şi privind-o a zis: "Eu sunt ateu, mie nu-mi pasă cine a făcut acest birou, eu îl folosesc şi atât".

Preotul i-a răspuns simplu: "Scuzaţi, domnule comandant, acesta nu-i ateism, ci agnosticism (agnosco - a ignora, a nu cunoaşte). Ateismul spune astfel: biroul acesta există, dar nu l-a făcut nimeni, ci s-a făcut singur". Comandantul s-a uitat la biroul frumos sculptat cu flori de iasmină şi n-a mai zis nimic.

Cine are sufletul curat, îl poate găsi, şi-l găseşte pe Dumnezeu totdeauna. Atanasie Kirscher, astronom german, credincios, care a stat mai mult la Roma, a făcut un planetariu care arăta rotaţia pământului în jurul soarelui şi a lunii în jurul pământului, lucru rar în sec. XVII. Într-o zi, vizitându-l un prieten ateu, a admirat planetariul şi l-a întrebat: "Cine l-a făcut?". "Nimeni, a răspuns astronomul, s-a făcut singur". Prietenul a izbucnit în râs de această absurditate. "Oare nu e mai uşor să crezi că acest planetariu s-a făcut singur, decât să afirmi că toate galaxiile şi imensitatea sistemului solar s-au făcut de la sine?".

Vă recomand ca, atunci când cineva vă întreabă dacă credeţi în Dumnezeu să afirmaţi cu toată convingerea: "Da, cred!". "Dar de ce crezi?". "Cred pentru că Dumnezeu a lăsat urmele existenţei sale. O insectă cât de mică, arată inteligenţa superioară a Creatorului şi cauzalitatea ne dovedeşte că toate lucrurile au o cauză, un creator şi acesta este Dumnezeu".

"Cine este credincios, e ca un pom sădit lângă izvoarele apelor şi dă rod la vremea sa" (Ps. 1). Eu vă spun astfel, dacă sufletul dumneavoastră este credincios, se aseamănă cu un pom răsădit lângă izvoarele apelor şi dă rod la vremea sa. Amin!