Dragi credincioşi,

Apropiindu-ne de evenimentele dureroase ale Patimilor Mântuitorului, astăzi vă voi vorbi despre suferinţă. Isus Cristos ne-a spus: "Cel ce vrea să vină după Mine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie!". Adică, cel ce vrea să fie mântuit să primească suferinţa, crucea. Mântuitorul însuşi a luat de bună voie crucea. A spus înainte apostolilor că va fi batjocorit, răstignit şi va muri pentru noi oamenii.

Dreptul Simeon a prezis Fecioarei Maria: "Iar prin sufletul tău va trece sabie!". De fapt, a trecut, fiind de faţă la patimile şi moartea Fiului Său pe lemnul crucii. Toţi apostolii au suferit moarte de martir: răstigniţi, decapitaţi, jupuiaţi de vii, aruncaţi în ulei clocotit, chinuri de care nu a fost lumea vrednică. Sfântul Bernard, pe bună dreptate zice: "Ar fi o pagubă să fii membru fericit (petrecăreţ) sub un cap încoronat cu spini". Nici un om nu poate scăpa de suferinţă. Ea copleşeşte sufletul omenesc, fiind o consecinţă a păcatului strămoşesc, a jignirii aduse maiestăţii divine de către om, făptură slabă şi mizerabilă.

Prin suferinţă ne purificăm şi ne sfinţim. Însuşi Isus a venit în lume să ne arate preţul suferinţei, necesitatea şi măreţia ei. Fiecare om, cu voie sau fără voie, trebuie să-şi poarte crucea. Am fost creaţi de Dumnezeu pentru a moşteni fericirea eternă, însă pentru a ajunge la aceasta trebuie să avem iubire faţă de Creator, iar iubirea se purifică prin suferinţă. Chiar şi iubirea omenească cere sacrificii şi prin ea nu se dobândeşte fericirea eternă.

Episcopul Keppler spunea: "Dumnezeu conduce pe fiecare pe drumul suferinţei. Cu cât este mai mare dragostea Lui faţă de noi, cu atât este mai mare suferinţa noastră". Necazurile şi bolile pe care ni le trimite Dumnezeu, în realitate sunt binefaceri, pe care primindu-le cu răbdare, câştigăm merite pentru veşnicie. Fiecare suferinţă suportată pentru Dumnezeu, este o piatră preţioasă la coroana pregătită în cer.

Sfântul Ignaţiu de Loyola spunea: "Când Dumnezeu îţi oferă un pahar plin de dureri, este semn că te iubeşte şi te cheamă la o mare sfinţenie". Iar Sfântul Ioan Vianney zicea: "Dacă cineva te-ar întreba: «Ce să fac să devin bogat?», ar trebui să răspunzi: «Să munceşti, să faci economii». Iar dacă te-ar întreba: «Ce să fac să ajung în cer?», răspunsul este: «Să suferi!»".

Vestitul predicator Spirago face o comparaţie: "Să presupunem că pe vârful muntelui din faţă s-ar afla o mulţime de cruci de lemn. Dacă v-aş propune ca fiecare dintre voi să-şi aleagă o cruce, pe care o poate duce acasă, cred că nici unul dintre voi nu s-ar grăbi. Dar să presupunem că aceste cruci ar fi pe dinăuntru pline cu aur. Atunci ar fi altceva. Ar fi ceartă, cine s-o ia pe cea mai grea şi cea mai mare, osteneala nu ar mai conta. Suferinţele sunt astfel de cruci. Cei care nu au credinţă şi nici preţul suferinţei, nu cunosc răsplata veşnică, se plâng mereu şi se feresc de suferinţă; dar sfinţii, care cunosc răsplata suferinţei, iubesc crucea şi se bucură de ea oricât ar fi de mare".

Sfânta Tereza de Avila spunea: "Doamne, ori sufăr, ori să mor". Dreptul Iov laudă pe Dumnezeu în suferinţă, zicând: "Mi s-a întâmplat cum a plăcut Domnului, fie numele Lui binecuvântat!". Arhanghelul Rafael spune lui Tobia: "Pentru că ai fost plăcut lui Dumnezeu, a trebuit să suferi încercarea".

Când un tată vede că fiul său se poartă rău, deşi îl iubeşte, îl pedepseşte, ca să-l dezveţe de obiceiul rău. Dacă vede aceleaşi defecte la un copil străin, nu-l pedepseşte, pentru că acest copil nu este al său. Aşa face Dumnezeu care este Tatăl nostru. El încearcă pe cei pe care îi iubeşte, trimiţându-le suferinţa, fie ca să-i dezveţe de un obicei rău, fie să-i ferească de altul, sau pentru a-i apropia de sfinţenie. Când un medic vede că-şi poate salva pacientul, îi dă medicamente amare, îl pune la regim alimentar, îi face operaţii. Dar, dacă vede că boala este incurabilă, îl lasă să mănânce ce vrea. Aşa face Dumnezeu cu cei care caută mântuirea, sfinţenia. Le lasă boli care îi dezlipesc de ataşamentele lumii, căci suferinţa îi face amare bucuriile păcătoase şi plăcerile senzuale, iar pe păcătoşii împietriţi îi lasă în poftele lor. Despre aceştia, Sfântul Augustin zice: "Nu există mai mare nenorocire decât fericirea păcătoşilor", sau: "Cea mai mare cruce este a nu avea nici o cruce". Auzim pe unii că întreabă: "Oare ce-am păcătuit ca să-mi dea Dumnezeu durerea, sau infirmitatea aceasta?". Suferinţa nu este o pedeapsă, ci o purificare, o chemare la sfinţenie. Ori de câte ori vedem pe stradă un infirm, să-i mulţumim lui Dumnezeu că nouă nu ne-a dat o astfel de infirmitate, deşi o merităm. Să ne rugăm pentru cel încercat să-şi poată duce crucea cu răbdare.

De încheiere, vă amintesc cuvintele Sfântul Ioan al Crucii: "A accepta suferinţa din iubire faţă de Domnul, este mai mult decât a face minuni". Să-L rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze, ca să putem înţelege misterul suferinţei şi să-L urmăm totdeauna pe Isus pe drumul Calvarului. Amin!