2 iulie 1990
Dragi credincioşi,

Astăzi vom medita asupra unei mari întrebări: Pentru ce suntem noi, oamenii, aici pe pământ? În catehism citim: "Noi, oamenii, suntem pe pământ pentru a-L cunoaşte, sluji şi iubi pe Dumnezeu, şi astfel să dobândim viaţa veşnică".

Noi nu suntem pe pământ nici pentru a aduna averi, nici pentru a face carieră glorioasă, nici pentru a mânca, a bea şi a ne satisface plăcerile, ci suntem creaţi de Dumnezeu pentru a împlini, a respecta voinţa Sa, transmisă prin poruncile sale şi aşa să ajungem la fericirea veşnică a paradisului împreună cu El. Deci, trebuie să respectăm poruncile şi voinţa divină. Cine se opune acestor porunci va avea de suferit, fie aici pe pământ, fie dincolo în infernul veşnic.

În Sfânta Scriptură, în cartea Facerii, citim cum Lot, nepotul lui Avraam, se desparte de acesta şi se aşează în Câmpia Iordanului spre sud, lângă oraşele Sodoma şi Gomora, iar Avraam rămâne în Canaan. Odată au venit la Avram trei îngeri şi i-au prevestit că în anul viitor va avea un fiu. Doi dintre aceşti îngeri s-au îndreptat spre Sodoma şi Gomora şi au intrat în casa lui Lot, care i-a primit cu mare cinste, ca pe oameni de seamă. Dar seara, bărbaţii din Sodoma au venit la Lot să ceară pe cei doi străini, căci în aceste oraşe oamenii trăiau în păcatul sodomiei, adică homosexualitate (acesta e păcat strigător la cer).

Cei doi îngeri l-au îndemnat pe Lot să plece cât mai repede din cetate, căci Dumnezeu va pedepsi fărădelegile lor. Lot a fugit în Ţoar. Atunci, Domnul a turnat asupra Sodomei şi Gomorei o ploaie de pucioasă şi foc, zguduindu-se din temelii, aceste oraşe fiind şterse definitiv de pe faţa pământului. Aceasta a fost pedeapsa păcatelor lor.

Îngerii i-au spus lui Lot înainte de a fugi: "Mântuieşte-ţi sufletul tău, ca să nu pieri!" (Fac. 19). Aşa ne spune şi nouă Dumnezeu în fiecare clipă: "Mântuieşte-ţi sufletul tău, ca să nu pieri!". Omul crede că pe pământ va avea fericire, dar nu este aşa, ci, parcă, cu cât înaintează în viaţă, nenorocirile se înmulţesc.

Am citit o istorioară despre o bobină miraculoasă. Era ca un film, unde un copil îşi putea derula viitorul să vadă cât de fericit va fi în viaţă. La început copilul a văzut necazurile şcolii, certuri cu ceilalţi fraţi, dar şi-a zis: "Când voi fi mare, voi fi fericit". A mai tras puţin de bandă; a văzut că a ajuns mare şi va fi un rege vestit, va avea totul la dispoziţie, va fi fericit. Dar, mai trăgând puţin de bandă, văzu necazurile regilor: conflicte, intrigi, războaie, teama de a nu fi detronat... tot nefericit era. A văzut că se va căsători, va avea necazuri cu copiii, neascultare, boli, supărări de tot felul. Un proverb italian zice: "Copii mici - necazuri mici, copii mari - necazuri mari". A rămas ultima parte a vieţii, bătrâneţea. Îşi spuse: "Sper să fiu fericit atunci". Dar, derulând banda, a văzut suferinţele, boala, neputinţele care l-au dus la pat. Alţii credeau că el este fericit, dar nu era. Atunci copilul a strigat dezamăgit: "Unde este fericirea?".

Dacă cineva dintre noi crede că va ajunge la fericire aici, pe pământ, se înşeală foarte mult. În lume nu există fericire. Pe pământ poate ajunge cineva la o mulţumire sufletească în măsura în care slujeşte şi iubeşte pe Dumnezeu, celelalte toate sunt amăgiri de scurtă durată şi de cele mai multe ori înşelătoare, lăsând în suflet regrete amare şi întristări.

Aici, pe pământ, de multe ori omul crede că este bine să-şi adune averi, dar Isus a spus clar: "Nu vă adunaţi comori pe pământ unde moliile le strică, rugina le roade şi hoţii le fură, ci adunaţi-vă comori veşnice, pe care moliile nu le pot roade, nici rugina nu le strică şi hoţii nu le fură. Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră". Dacă comoara noastră este la Dumnezeu, atunci şi inima este la Dumnezeu. Nimic nu ne poate despărţi de Dumnezeu, nici hoţii, nici boala, nici închisoarea.

Sfântul Ignaţiu de Loyola (1491-1556), ofiţer spaniol, după ce a fost rănit la un picior în luptă, a stat la pat mai mult timp. Din plictiseală a citit Viaţa lui Isus şi Vieţile Sfinţilor. Harul lui Dumnezeu îl converteşte. După vindecare se retrage într-o peşteră şi redactează minunata carte "Exerciţii spirituale". Apoi merge la Paris pentru a-şi completa studiile. Aici întâlneşte un compatriot al său, pe Francisc Xaveriu, cu care se împrieteneşte. Ignaţiu îi spune mereu tânărului său prieten, care era bogat şi cu dorinţă de glorie omenească: "Ce ai câştiga dacă ai avea toate bogăţiile pământului, dar sufletul tău ţi l-ai pierde?". Francisc meditează la aceste cuvinte, renunţă la cariera glorioasă, se converteşte, se apropie de Ignaţiu şi, împreună cu alţi şapte tineri, întemeiază un ordin călugăresc, Societatea lui Isus.

Francisc pleacă misionar în India, Japonia şi alte insule din Orient, unde timp de 10 ani predică şi răspândeşte religia creştină. A fost declarat patron al misionarilor. Istoricii Bisericii se miră cum a putut să boteze sute de mii de oameni. Gândul la fericirea eternă, în comparaţie cu onorurile lumii, l-au făcut să trăiască în lipsuri şi sărăcie pentru preamărirea lui Dumnezeu.

Un ambasador al Franţei a venit la Papa Benedict al XII-lea şi l-a rugat să-i dea dezlegare suveranului său să divorţeze de soţie. Papa i-a răspuns: "Ce a împreunat Dumnezeu, omul nu poate despărţi". Apoi a continuat: "Spune-i suveranului tău că, dacă aş avea două suflete, unul i l-aş da lui, dar eu nu am decât un suflet pe care trebuie să-l mântuiesc, aşa că nu pot face ceea ce mă roagă". Aşa să procedăm şi noi când cineva ne cere un lucru împotriva poruncilor lui Dumnezeu, spunându-i: "Dacă aş avea două suflete, aş face, dar, cum nu am decât unul singur, nu pot face acest lucru".

Isus a spus Martei: "Marta, Marta, spre multe lucruri te sileşti, dar, un singur lucru trebuieşte"

Multe lucruri sunt necesare: a te hrăni, a te odihni, a respira, dar cel mai necesar lucru este mântuirea sufletului. Cei care aveţi copii, să fiţi atenţi, să-i ajutaţi să-şi mântuiască sufletul. Mântuirea este a doua naştere a fiecărui suflet.

În legendele greceşti se spune că în Atena era o lege care prevedea că regele putea domni un singur an, apoi era schimbat. Cel care îşi încheia anul de domnie, era dus pe o insulă pustie unde trebuia să moară. Un rege a fost prevăzător în timpul domniei de un an, şi-a trimis comori şi hrană necesară pe acea insulă pustie, ca să aibă când va ajunge acolo tot ce-i trebuie pentru viaţă.

Cu atât mai mult trebuie să fim noi prevăzători pentru asigurarea vieţii de veci, adunându-ne comori sufleteşti. La Isus a venit un tânăr care l-a întrebat: "Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?". Isus i-a zis: "Păzeşte poruncile!". "Care?". Isus a înşirat câteva din cele zece porunci: să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Tânărul a răspuns: "Toate acestea le-am păzit din copilărie, ce-mi mai lipseşte?". Isus i-a zis: "Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde tot ce ai, dă săracilor, apoi vino după Mine!". Tânărul, auzind aceste cuvinte, s-a întristat şi a plecat, căci avea multe avuţii (Mt. 19, 16).

Să fim atenţi ca nu cumva bogăţiile să ne îndepărteze de Dumnezeu. Închei prin cuvintele pe care le-a rostit îngerul lui Lot: "Mântuieşte-ţi sufletul tău, ca să nu pieri!". Amin!