23 iulie 1990
Dragi credincioşi,

Un mare scriitor francez, Pr. Garrigou Lagrange, în cartea sa, "Trei etape ale vieţii spirituale", a făcut un desen: cum se prezintă sufletul în faţa lui Dumnezeu. Sufletul, în statul harului, care nu are păcate de moarte, este ca o casă: temelia este credinţa, pereţii sunt speranţa, acoperişul este iubirea de Dumnezeu. Sfântul Pavel spune că aceste virtuţi: credinţa, speranţa şi iubirea, sunt toate mari, dar cea mai mare este iubirea.

Cum s-ar prezenta o casă fără acoperiş, fără iubire? Este o ruină. Dacă nu are speranţă, atunci nu are nici pereţi, are numai temelia. Dacă nu are nici credinţă, atunci nu mai este nimic. La edificiul acesta înalt, pe care-l face în cartea lui, pune patru ferestre; acestea sunt virtuţile cardinale: prudenţa, dreptatea, cumpătarea şi tăria. Acestea se pun să lumineze sufletul, căci o casă nu poate fi luminată fără geamuri.

Vorbim în continuare despre speranţa pe care trebuie s-o avem în Dumnezeu. Un suflet care are speranţă, aşteaptă de la Dumnezeu fericirea eternă. El nu trăieşte pentru lucrurile pământeşti; acestea sunt lucruri secundare, principalul este Dumnezeu. Cel care are speranţă este un om liniştit.

Sfântul Martin din Tours a fost atacat de tâlhari, dar el a rămas foarte liniştit. Tâlharii l-au întrebat: "Cum eşti aşa de liniştit, nu ţi-e frică?". Dar el a răspuns: "Vouă ar trebui să vă fie teamă, căci cu mine este Dumnezeu, orice se va întâmpla. Fie viu, fie mort, eu aparţin lui Dumnezeu".

Sfânta Cecilia, o fată creştină din Roma, făcea parte din familia Ceciliilor; a fost martirizată în anul 232. Era dintr-o familie aristocrată, a fost cerută în căsătorie de un tânăr bogat, păgân, pe nume Valerian. Când tatăl i-a propus să se căsătorească cu un păgân, ea s-a spăimântat şi s-a rugat Domnului. Dumnezeu a trimis un înger care i-a spus: "Nu te teme pentru că şi Valerian se va creştina". Ea s-a întărit şi a acceptat. Au făcut cununia şi, după sărbătorirea cununiei, i-a spus soţului său să nu se atingă de ea, pentru că Dumnezeu o păzeşte printr-un înger. El a răspuns: "Vreau să-l văd şi eu, poate tu te gândeşti la un alt om". Ea a zis: "Dacă te vei curăţi, vei putea să-l vezi!". "Cum să mă curăţesc?", a întrebat Valerian. Cecilia l-a trimis la Papa Urban, Episcopul Romei, care atunci locuia în catacombe. Era timpul persecuţiilor, când creştinii trăiau credinţa în ascuns (catacombele s-au format în urma săpăturilor pentru înmormântarea martirilor şi a altor creştini în cimitire subterane, apoi s-au format multe galerii şi spaţii libere în jurul mormintelor martirilor mai importanţi).

Ducându-se la Papa Urban, acesta i-a vorbit despre religia creştină. El s-a luminat, a acceptat botezul şi, în timp ce venea înapoi la Cecilia, a văzut pe îngerul ei. Ajungând acasă, îngerul le-a dat două coroane din flori. A hotărât şi el să trăiască viaţa în curăţie. Isus a spus că numai acela care va trăi curăţia va primi cununile de flori. Apoi l-a întrebat pe Valerian: "Ce doreşti de la Mine?". Valerian a spus că singura dorinţă este ca fratele său Tiburţiu să devină creştin. Când a venit la el Tiburţiu, a văzut cele două coroane şi l-a întrebat: "De unde aveţi flori în timpul acesta?". Nu era timpul florilor. Ei s-au bucurat că observase florile, însemna că avea şi el curăţia sufletească. L-au trimis şi pe el la Papa Urban. Acesta l-a învăţat credinţa creştină şi l-a botezat.

A început o nouă persecuţie dură împotriva creştinilor. Valerian şi Tiburţiu au fost decapitaţi. Apoi au chemat-o pe Cecilia să predea averea lor, fiind foarte bogaţi. Atunci, când cineva se încreştina, trebuia să îndeplinească anumite condiţii: să-şi elibereze sclavii, apoi, dacă erau oameni omorâţi şi aveau copii, trebuiau să crească copiii rămaşi, să-i susţină. Ei şi-au vândut toate averile pe care le-au avut. Judecătorii au întrebat-o pe Cecilia unde le sunt averile. Ea a răspuns că toate au fost date la săraci. Atunci, guvernatorul Marcus s-a mâniat şi a poruncit să o închidă într-o baie, să facă tot timpul foc până se va înăbuşi acolo şi va muri. Au făcut foc trei zile dar ea nu a murit. Atunci a poruncit unui călău să-i taie capul. Acesta a dat de trei ori cu securea dar nu i-a putut tăia capul, fie că a fost emoţionat, fie că a fost o putere străină care a intervenit, iar ea a mai trăit trei zile. Fiindcă ea a cântat foarte frumos, este considerată patroana muzicii sacre.

Avea o mare speranţă în Dumnezeu, în fericirea eternă. Nu o interesa altceva. Ea era îmbrăcată foarte frumos, cum se îmbrăcau nobilii, dar sub hainele frumoase purta o haină aspră din păr de cămilă. A murit dându-şi viaţa pentru Cristos. Omul care are speranţă în Dumnezeu, are totdeauna pace sufletească, blândeţe şi iubire faţă de aproapele; aceasta o dă speranţa.

Am citit cum un ţăran din Africa de Nord a găsit un izvor cu apă minerală, o apă foarte bună la gust, şi s-a hotărât s-o ducă regelui. A umplut un ulcior, l-a înfăşurat în cârpe, apoi trei zile a călătorit printr-o căldură foarte mare şi a dus apa suveranului său. Regele a primit apa, a gustat-o, iar după aceea toţi cei care erau în jurul regelui au cerut să guste şi ei apa. Însă regele nu a voit. L-a răsplătit pe om, iar după ce acesta a plecat, a spus: "Iată de ce nu v-am dat să gustaţi apa. Omul a venit pe căldură trei zile şi apa s-a stricat. Dacă vă dădeam să gustaţi, unul poate scuipa apa sau făcea un gest de neplăcere şi omul ar fi fost foarte întristat, pentru că el a călătorit mult să aducă apa aceasta şi până la urmă s-a stricat. Ca el să rămână cu bucuria şi cu răsplata, eu nu v-am dat să gustaţi apa".

Dacă noi vom avea speranţă în Dumnezeu, în fericirea eternă, Dumnezeu ne va împlini toate rugăciunile pe care facem către El.

Dacă nu vom avea speranţă numai în bunurile trecătoare, atunci numai pe acestea le vom avea şi nu vom avea fericirea veşnică. Vă repet cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Chiar dacă prorociile se vor sfârşi, limbile vor înceta şi ştiinţa va dispare, rămân aceste trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare între ele este iubirea" (1 Cor. 13). Amin!