19 iulie 1990
Dragi credincioşi,

Ieri v-am vorbit despre credinţă şi unele dovezi ale atotputerniciei lui Dumnezeu. Credinţa noastră trebuie să fie întreagă. Nu poţi alege din ea ceea ce îţi convine, cum fac unele religii. Noi trebuie să acceptăm tot ce ne-a descoperit Dumnezeu. Dacă există o fisură, aceasta nu este credinţa cea adevărată, ea depinde de voinţa noastră.

Sfântul Iustin, filozof şi martir (+145), face parte dintre Părinţii Apostolici. Când era tânăr şi studia filozofia (atunci nu erau universităţi, un maestru aduna pe cei dornici de cunoaştere), Iustin s-a dus la diferite sisteme filozofice. Odată se plimba pe malul mării la Ostia, lângă Roma; a venit la el un bătrân şi l-a întrebat: "Pentru ce ai venit aici?". Iustin a voit să-şi arate oratoria învăţată şi a început să ţină un discurs: "Am venit aici să contemplu nemărginirea mării, ca să ajung să mă cunosc pe mine însumi". Bătrânul îl întrerupse: "Tinere, toate acestea sunt nimic; văd că eşti filolog [folosea cuvinte înalte, era iubitor de cuvinte, astăzi înseamnă studiul literelor], dar să ştii că nu aceasta este important, ci important este să cunoşti pe Dumnezeu şi să ajungi la fericirea veşnică". Tânărul a rămas uimit şi a întrebat cum poate ajunge la aceasta. Bătrânul l-a îndemnat să citească Sfânta Scriptură.

Iustin a studiat serios Scriptura şi a devenit un mare apărător al credinţei creştine împotriva păgânilor. În acea perioadă de persecuţie a Bisericii, se formau păreri greşite despre credinţa creştină. Păgânii au răspândit zvonul că creştinii ucid copii şi consumă carnea lor; aceasta o spuneau din cele auzite: că creştinii se hrănesc cu trupul şi sângele Domnului. Creştinii ţineau în secret credinţa lor. Iustin a luat apărarea creştinilor împotriva acuzaţiilor aduse, chiar în faţa împăratului.

Credinţa este un har de la Dumnezeu, dar se cere şi dispoziţia noastră de a conlucra cu harul. Pentru mântuire, două lucruri sunt absolut necesare, care, fie nu le avem din vina noastră, fie din vina altora. Acestea sunt: a crede că Dumnezeu există şi că Dumnezeu răsplăteşte binele şi pedepseşte răul. Dumnezeu este răsplătitor. Dacă aceste două lucruri le şti şi le respecţi, atunci te poţi mântui chiar dacă eşti păgân.

Dumnezeu a folosit multe minuni pentru dovedirea existenţei sale şi pentru a-l ajuta pe om să se întoarcă de la păcat. Astfel, când s-a născut Isus, îngerii au vestit acest eveniment păstorilor. Dar, oare de ce au fost anunţaţi păstorii şi nu marii preoţi sau mai marii lumii? Au fost anunţaţi păstorii pentru că în simplitatea lor credeau şi s-au dus să-l vadă pe Prunc în iesle, au crezut că este Mesia. Dumnezeu a anunţat printr-o stea pe magi, marii învăţaţi ai timpului, care erau păgâni. Ei se aşteptau să găsească un rege vestit, după steaua apărută, care i-a condus la Ierusalim. Aici l-au anunţat pe Irod, dar acesta, în loc să se bucure, s-a întristat. Magii, prin umilinţă, recunosc pe marele rege.

Dumnezeu a trimis la templu pe dreptul Simeon, să-L întâlnească pe Pruncul Isus şi să-L anunţe că este Mântuitorul, spunând: "Acum eliberează, Doamne, pe robul tău în pace, că ochii mei au văzut mântuirea promisă tuturor neamurilor". Învăţaţii Legii şi preoţii nu au crezut că s-a născut Mesia. Dumnezeu se descoperă celor simplii, lasă pe marii lumii, din cauza trufiei lor, să fie orbi şi surzi la adevărurile descoperite.

Omul trebuie să-şi mărturisească credinţa cu orice risc. Dacă mă întreabă cineva fără autoritate, nu este obligatoriu să spun ce credinţă am. Dacă sunt întrebat de o autoritate, trebuie să mărturisesc cu modestie credinţa mea, cu orice risc. Dacă nu o fac, sunt vinovat de păcat împotriva credinţei, care este o virtute teologală. Pe vremea Sfântului Augustin, trăia în Africa de Nord un mare avocat numit Marcus Victorinus. Într-o zi se întâlneşte cu Episcopul Simplicianus, căruia îi spune că el este creştin. Episcopul îi spuse: "Tu nu eşti creştin, pentru că nu te-am văzut niciodată la adunările creştinilor". "Dar ce, zidurile unei case mă fac pe mine creştin?", îi spuse sfidător avocatul. Atunci episcopul îi spuse: "Nu, nu pietrele îl fac pe om creştin, ci mărturisirea credinţei te face creştin". Victorinus a rămas pe gânduri şi a hotărât să meargă la biserică. Însuşi Isus spune că credinţa fără fapte este moartă.

Închei cu cuvintele Sfântului Apostol Iacob: "Dacă va întoarce cineva un păcătos de la păcatele sale, îşi va mântui sufletul de moarte şi va acoperi mulţime de păcate". Aşadar, Isus doreşte să transmitem şi altora cuvintele ce le auzim în biserică, pentru ca şi alte suflete să găsească pace şi bucurie în dragostea lui Isus, care întrece toate bucuriile pământului. Amin!