12 iulie 1990
Dragi credincioşi,

Până acum am vorbit despre cele trei mari argumente sau dovezi ale existenţei lui Dumnezeu: cauzalitatea, finalitatea şi argumentul istoric. Poate cineva îşi pune întrebarea: "Dumnezeu s-a arătat oamenilor?". La aceasta vă răspund: Deşi nimeni nu L-a văzut şi nici nu-L poate vedea, aşa cum apa mării nu încape într-un pahar, totuşi Dumnezeu a vorbit oamenilor. De acum vom vorbi despre izvoarele credinţei. Să vedem de unde îşi scoate credinţa noastră cunoştinţele. Le scoate din două rădăcini mari: Sfânta Scriptură şi Tradiţia.

Sfânta Scriptură sau Biblia cuprinde 72 de cărţi. Vechiul Testament cuprinde 46 de cărţi, împărţite după conţinut astfel: Pentateucul sau Cărţile lui Moise, Profeţii - cărţile istorice şi Cărţile Înţelepciunii. Noul Testament cuprinde: cele 4 Evanghelii; cartea istorică - Faptele Apostolilor; 14 epistole adresate unor comunităţi de către Sfântul Apostol Pavel sau ucenicii acestuia; 7 epistole catolice (universale, adresate tuturor comunităţilor) atribuite una Apostolului Iacob, 2 Apostolului Petru, 3 Apostolului Ioan, 1 Apostolului Iuda şi cartea profetică - Apocalipsa Sfântului Ioan.

Cărţile scrise după moartea apostolilor, de ucenicii acestora şi apoi de urmaşii lor, formează Tradiţia. Dintre aceşti scriitori amintim: Sfântul Irineu, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur şi alţii, care au scris ce au învăţat de la urmaşii apostolilor şi, după inspiraţia primită de la Dumnezeu, dogmele credinţei.

Primele 5 cărţi ale Vechiului Testament sunt atribuite ca fiind scrise de Moise. Dar nu toate sunt scrise de Moise, pentru că în ultima carte, Deuteronomul, scrie cum a murit Moise. Ori, el nu putea să scrie, a fost altcineva care a scris.

Pentateucul conţine Legea, în ebraică Torah. La început a fost o singură carte; apoi, din cauza lungimii sulului, a fost împărţită în 5 părţi egale; sunt primele cinci cărţi ale Bibliei:

- Facerea - cum a făcut Dumnezeu cerul, pământul şi pe om.

- Ieşirea - descrie eliberarea evreilor din robia egipteană.

- Leviticul - cuprinde legile preoţeşti şi obligaţiile poporului.

- Numeri - cuprinde numărătoarea israeliţilor pe triburi.

- Deuteronomul - cuprinde pribegia prin pustiu, tablele legii.

Învăţaţii care le-au studiat, au descoperit 4 izvoare:

- Iahvist - Dumnezeu este numit Iahve sau Iehova în limba ebraică.

- Elohist - Dumnezeu este numit Elohim. Acest cuvânt are sens de plural, dumnezei - cum ar fi mai mulţi. Unii spun că ar fi o indicaţie a Sfintei Treimi. Isus pe cruce a spus: "Eloi, Eloi, lama sabahtani!" (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit!). Isus foloseşte cuvântul Eloi, nu Iahve. Aşa se cântă heruvimi, serafimi; când se foloseşte "imi", înseamnă în limba ebraică mai mulţi, pluralul.

- Sacerdotal - codul sacerdotal cuprinde o serie de legi pentru preoţi şi pentru popor.

- Deuteronist - unde sunt scrise legile în completare, sărbători, jertfe etc.

Cartea Facerii începe cu cuvintele: "La început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul". Aici se găsesc aşa numitele "dublete", o repetiţie a celor spuse. La început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol...Spiritul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor.

Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină". Şi a fost lumină, ziua întâi. Dumnezeu a creat totul prin cuvânt.

În ziua a doua a despărţit apele de jos de apele de sus. În ziua a treia a despărţit uscatul de ape şi a făcut verdeaţa de pe pământ. În ziua a patra, Dumnezeu a făcut soarele, luna şi stelele. În ziua a cincia a făcut vieţuitoarele din apă şi păsările zburătoare. În ziua a şasea Dumnezeu a făcut animalele de pe pământ, apoi l-a făcut pe om şi l-a pus stăpân peste cele create.

Primul capitol din Cartea Facerii este după codul Iahvist.

Cu cap. II, verset 7, începe descrierea după codul Elohist. "Şi Elohim a luat în mâini ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie". Deci, Dumnezeu a făcut omul cu suflet nemuritor.

Vă dau un exemplu: un copil a fost bătut şi plângea fiindcă îl durea; un om a primit o scrisoare în care era anunţat că i-a murit mama şi a început să plângă. Prima este o durere fizică pe care o poate simţi şi un căţel, a doua este o durere sufletească pe care numai omul o poate percepe, animalele niciodată.

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa. Ştim că Dumnezeu este spirit, deci numai după spirit ne asemănăm cu Dumnezeu. În trup ne asemănăm mai curând cu o maimuţă. În trei lucruri ne asemănăm cu Dumnezeu:

- Omul are suflet spiritual aşa cum este Dumnezeu. Apostolul Petru, în prima epistolă, scrie: "Mari şi minunate lucruri ne-a făcut nouă Dumnezeu, ca să fim părtaşi dumnezeieştii firi", adică să fim spirit ca şi Dumnezeu.

- Omul are raţiune, are minte, poate înţelege lucrurile aşa cum le înţelege Dumnezeu, doar în măsură mai mică.

- Sufletul omului este nemuritor, va exista ca Dumnezeu în veci, fie în fericire cu Dumnezeu, fie nefericit cu diavolul.

Citim, în primul capitol din Facere, că Dumnezeu a făcut totul în şase zile. Dar noi nu ştim precis cât de lungi au fost acele şase zile, înainte de a fi apărut soarele şi chiar după aceea.

Interpretările pe care le dă ştiinţa sunt multe, dar noi ne oprim aici. Important este să ştim că Dumnezeu ne-a creat cu suflet nemuritor şi trebuie să lucrăm permanent pentru a putea ajunge la fericirea veşnică şi să fim liniştiţi când ne vom apropia de ultimele clipe ale vieţii. Să nu fie talantul nostru ca al celui care l-a îngropat, ci să putem arăta cum i-am mărit valoarea şi să auzim pe Marele Stăpân, spunându-ne: "Peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune, intră în bucuria Domnului tău". Amin!