Vineri, 26 aprilie 2011  
S Vasile, ep, m (+ 322)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 PREDICI
Start :: Predici :: IPS Ploscaru

Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului 1996

IOAN

Din mila lui Dumnezeu și bunăvoința Sfântului Scaun Apostolic, Episcop de Lugoj

Dragi credincioși,

Nașterea lui Isus este începutul mântuirii neamului omenesc. Am putea defini acest mare eveniment într-o singură frază: Lumina veșnică, ce întrece toate luminile văzute, s-a coborât printre noi, a luat trup muritor, făcându-se asemenea nouă. De ce s-a coborât Fiul lui Dumnezeu pe pământ, devenind om al durerilor? O știm prea bine, dar nu ne gândim suficient la acest mister. El a voit să ia asupra Sa ispășirea păcatului săvârșit de strămoșii noștri Adam și Eva.

Măreția evenimentului trebuie să ne copleșească! Dar unde vom afla gloria Celui veșnic, coborât printre noi? Ea este acoperită de umilința și simplitatea unei fecioare, de modestia și sărăcia unui dulgher, precum și de întunericul mizer al unui grajd. O, Adâncule al Înțelepciunii, cine ar îndrăzni să te numească Dumnezeu în aceste împrejurări de umilință și nimicnicie? Sfântul Augustin spune: "Cel care ține Universul este culcat într-o iesle. Cel care este hrana îngerilor este nutrit de o fecioară, Atotputernicia s-a făcut slăbiciune, ca slăbiciunea să devină putere. Un mare doctor s-a coborât din cer, pentru că pe pământ sunt infirmi grav bolnavi (...)".

Nașterea Mântuitorului s-a împlinit întocmai după profețiile Vechiului Testament. Astfel:

- Timpul - "La 70 de săptămâni de ani, după hotărârea regelui Cirus, pentru reconstruirea Ierusalimului dărâmat de Nabucodonosor" (Dan. 9).

- Locul - "Și tu Betleem Efrata (...), din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia lui este din început, din zilele veșniciei" (Micheia 5).

- Se va naște din fecioară - "Iată, fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel, cu noi este Dumnezeu" (Is. 7, 14).

- Va fi o pace generală - arată atât profetul David, cât și Isaia.

Toate aceste profeții s-au împlinit pe vremea împăratului Octavian August, numit și pacifistul. În anul 42 al domniei sale, fiind pace în imperiu de 12 ani, a dat edictul de recensământ al populației. În această împrejurare, Maria și Iosif se îndreaptă spre Betleem, orașul lor de origine. Nașterea lui Isus a fost cel mai mare eveniment din viața omenirii, care va schimba măsura timpului și va stabili epoca modernă a istoriei.

Din grajdul întunecat și lipsit de orice confort, vor țâșni oceane de lumină și de dragoste, transformând lumea antichității păgâne. Mesajul Nașterii Mântuitorului este un mesaj de dragoste și de eliberare, ridicând la loc de cinste tot ceea ce lumea păgână disprețuia: sărăcia, umilința, răbdarea, iertarea, mila, dar mai presus de toate caritatea. Această virtute izvorâtă din Dumnezeu, căci zice Sfântul Ioan: "Dumnezeu este iubire", va face pe sclav asemenea patricianului. Ce transformare se va produce într-o lume în care bătrânii, femeile și copiii erau obiecte inutile la dispoziția stăpânului! Știm ce a însemnat sclavagismul antic. Pe vremea împăratului Claudius, în Roma 70% din populație erau sclavi, tratați ca animalele.

Învățătura pe care o va aduce Cristos și care ne este arătată chiar din clipa nașterii Sale, este adevărata lumină în întunericul lumii păgâne, speranța pentru cei nefericiți, mângâierea celor săraci și oropsiți, este tăria milioanelor de martiri care de-a lungul secolelor vor uda cu sângele lor arenele, temnițele și treptele bisericilor, până la sfârșitul lumii.

La Nașterea Domnului, îngerii cântă: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună învoire" (Lc. 2, 14). Pruncul Isus aduce bucuria păcii adevărate. "Pacea mea o dau vouă, nu cum o dă lumea (...)". Pacea lui Cristos este pacea conștiinței curate, care nu se tulbură în suferință, ci se bucură în libertatea spirituală a fiilor lui Dumnezeu.

Isus a venit pe lume în sărăcie, căci este prietenul săracilor. Este un necunoscut, pentru a ne cere ca faptele bune să le facem în secret, "să nu știe stânga ta, ce face dreapta ta". El a fost așezat în ieslea de lemn, pentru că va fi răstignit pe crucea de lemn și va rămâne în chivotul altarelor noastre. S-a născut iarna, fiindcă inimile oamenilor erau reci și lipsite de iubirea de Dumnezeu și de aproapele, iar la căldura inimii Sale și cele mai împietrite inimi se vor încălzi.

Mesajul Nașterii Mântuitorului este un mesaj de bucurie și speranță pentru toți. Să alergăm la ieslea în care Pruncul ne așteaptă cu mânuțele întinse, dorind să vină în inimile noastre, să le aprindă de iubire, să le dea curaj pentru lupta vieții.

Isus ne așteaptă în taina altarului, în Sfânta Cuminecătură, ne așteaptă mereu, iar dacă noi nu avem curajul să-L primim în inimile noastre printr-o bună spovedanie și cuminecare, atunci pentru noi Cristos s-a născut în zadar, nu vom putea simți adevărata bucurie de Crăciun.

Vă doresc tuturor o adevărată pace și bucurie de ziua mărețului Praznic al Nașterii Mântuitorului. Darul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Spirit, să fie cu voi cu toți. Amin!




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact