Coborârea Spiritului Sfânt (Rusaliile sau Cincizecimea)

Despre sărbătoarea Rusaliilor
Liturgica generală,
pr. prof. dr. Ene Branişte

Duminica Cincizecimii (Dominica Pentecostes, Piatidesiatniţa) sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor (2,1-4) şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade totdeauna la 10 zile după înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii. Este totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dinţii comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Nu încape îndoială că Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. Despre ea amintesc şi Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16,8) şi Sf. Luca (Fapte 20,16). E numărată şi în Constituţiile Apostolice printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberaţi de muncile obişnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu (+ 202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie ş.a. Marii predicatori din secolele IV şi V ne-au lăsat o mulţime de panegirice în cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumătate a secolului IV pelerina apuseană Egeria ne descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh, aşa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am arătat la sărbătoarea înălţării, aceasta a fost fixată, de pe la 400 înainte, în ziua a 40-a după Paşti, cum este până astăzi, Cincizecimea rămânând numai ca sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

Nu numai ca vechime, ci şi ca importanţă, sărbătoarea Rusaliilor vine îndată după Paşti. În timpul privegherii din ajun, se făcea odinioară botezul catehumenilor. Ca şi la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri şi palestre, spectacolele păgâne de teatru etc. Se împodobeau casele, în semn de bucurie, cu flori şi ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei, aşa cum se face până azi, obicei moştenit de la evrei, la care Cincizecimea era şi sărbătoarea premiţiilor din flori şi fructe. În biserici se aduc şi azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.

De sărbătoarea Rusaliilor aparţin o sumedenie de datini, credinţe şi rituri religioase populare, legate de pomenirea generală a morţilor din sâmbăta precedentă (Sâmbăta morţilor sau Moşii de vară).

Liturgica teoretică,
pr. prof. dr. Ene Branişte

Una dintre cele mai vechi şi însemnate sărbători creştine este şi Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sau ziua «Cincizecimii», întrucât serbarea are loc la 50 de zile după învierea Domnului (Duminica a opta după Paşti). Sărbătoarea se mai numeşte şi «Ziua Sfântului Duh» sau sărbătoarea Sfintei Treimi, iar la noi e numită şi Duminica Rusaliilor, de la cuvântul rosa (trandafir), pentru că ea cade în timpul înfloririi trandafirilor, când romanii tocmai serbau Rosalia. Originea acestei sărbători este descrisă în Fapte 2,1-5 şi la Sf. Evanghelist Ioan 16,12-13.

Înainte de a Se înălţa la cer, Mântuitorul le-a spus Sfinţilor Apostoli: «Multe am să vă grăiesc vouă, dar acum nu puteţi să le purtaţi; iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va învăţa pe voi tot adevărul» (Ioan 16,12-13). Făgăduinţa aceasta s-a împlinit, precum se spune în Fapte: «Iar sosind ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii cu un cuget la un loc (adică într-o casă din Ierusalim). Şi fără veste s-a făcut vuiet din cer, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut casa unde şedeau Apostolii. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare din ei. Şi s-au umplut toţi Apostolii de Duhul Sfânt, şi au început a grăi în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi» (Fapte II, 1-4).

Sărbătoarea aceasta datează din timpul Sfinţilor Apostoli, însă mărturii mai multe despre serbarea ei avem începând cu sec. al II-lea. Astfel, Sf. Irineu (+ 202) zice că "în ziua Pentecostei nu se îngenunche la rugăciune». Tertulian, în legătură cu această sărbătoare, spune: «Ziua potrivită pentru botez este a Paştilor şi apoi a Pentecostei». Constituţiile Apostolice recomandă această sărbătoare, spunând credincioşilor: «Cincizecimea s-o serbaţi din cauza Pogorârii Sfântului Duh asupra celor ce au crezut în Hristos». Sf. Ioan Gură de Aur o numeşte «Duminica mântuirii». În noaptea acestui praznic se făcea botezul catehumenilor. Legiuirile împărăteşti opreau petrecerile. În această zi, îndată după Sfânta Liturghie, se oficiază slujba Vecerniei zilei următoare, la care se citesc şapte rugăciuni, şi se împart în biserici de către preoţi foi de nuc sau de tei, cu care se împodobesc bisericile şi casele creştinilor. Obiceiul acesta este moştenit de la iudei; ramurile acestea însemnează reînnoirea credincioşilor prin puterea Sfântului Duh şi închipuie limbile de foc sub forma cărora Sfântul Duh S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli.

Pentru creştini această sărbătoare are mare însemnătate, întrucât în ea cinstim pe a treia Persoană a Sfintei Treimi, pe Sfântul Duh, Care în chip de limbi de foc S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli; dar mărim şi pe Dumnezeu-Tatăl, din Care Duhul Sfânt purcede din veci, şi pe Dumnezeu-Fiul, prin Care Duhul Sfânt se trimite Bisericii.