În clipa aceea în care ne pare rău din toată inima de păcatele noastre, ne-am şi hotărât ca acele păcate să nu le mai facem, adică ne-am propus ferm şi din toată inima că ne vom îndrepta. Precum iese apa din izvor aşa izvorăşte propunerea de îndreptare. Aşa izvorăşte propunerea de îndreptare din părerea de rău. Dacă ţin ca mărturisirea mea să fie bună, atunci trebuie să am neapărat această propunere de îndreptare, precum a avut-o şi fiul cel rătăcit, căruia nu numai că i-a părut rău de păcatele sale, ci îndată şi-a şi propus să se îndrepte, şi de fapt s-a şi îndreptat.

Dar e greu să fac această propunere de îndreptare - va zice poate cineva. Într-adevăr, e greu uneori, dar Sfântul Apostol Pavel zice: "Toate le pot în Cristos cel ce mă întăreşte" (Filipeni 4, 13). Propunerea ta de îndreptare trebuie să izvorască din inimă şi nu numai din vorbă. Iată ce propunere fermă de îndreptare a avut prorocul David: "Juratu-m-am şi am ţinut să păzesc judecăţile dreptăţii Tale" (Psalm 118, 106). David s-a jurat, dar şi-a ţinut acest jurământ. Jură-te şi tu că vei păzi judecăţile dreptăţii lui Dumnezeu, dar nu rămâne numai cu jurământul, ci ţine-l.

Mulţi oameni însă spun doar din gură, în inima lor însă nu simt propunerea de îndreptare. Aceştia sunt asemeni copilului pe care-l trimite tatăl său la cumpărături, dar întâlnind în poarta vecinului un câine lătrând, se întoarce. Aşa-şi propun şi ei, să nu mai bea, să nu mai fure, să nu mai facă necurăţie, dar, întâlnindu-se pe stradă cu vreun prieten care-i batjocoreşte pentru propunerea lor de îndreptare, se întorc iar la păcatele lor. Aceştia sunt asemenea văduvei care plânge la moartea bărbatului până leşină, şi se blesteamă că nu se va mai mărita niciodată, dar, îndată ce-i vine cel dintâi peţitor, îşi aruncă năframa de doliu şi se căsătoreşte a doua oară. Aceştia sunt asemenea lupilor care se aruncă asupra turmei de oi şi fug alungaţi de păstori, însă, îndată ce au ocazia, se întorc din nou la turme. Creştinul hotărât la o bună propunerea de îndreptare este asemenea unui cui bine bătut, pe care numai cu cea mai mare greutate îl poţi scoate din scândură sau perete, pe când cel cu o propunere de îndreptare slabă este asemenea unui cui mic şi rău bătut, pe care-l poţi scoate şi cu degetele.

O frumoasă pildă de propunere bună de îndreptare este următoarea: un preot de la oraş obişnuia să meargă cu una şi aceeaşi birjă la gară şi pe unde avea de lucru. Birjarul însă avea obiceiul rău de a tot înjura. Zadarnic l-a făcut atent preotul de atâtea ori, n-avea cu cine vorbi, şi pace bună. Odată zise preotul către el, urcându-se în birjă: "Dacă azi nu înjuri, îţi dau 20 de lei". Birjarul se gândi la bani, şi, deşi cu multă greutate, se abţinu de la înjurături. Când preotul a ajuns la ţintă şi s-a convins că de data aceasta birjarul n-a mai înjurat, îi zise: "Aici ai 20 de lei. Vezi însă banii aceştia? Sunt de la Dumnezeul tău. Pentru această hârtie amărâtă ai făcut mai mult decât din dragoste faţă de Dumnezeu. Pentru bani eşti în stare să faci totul, iar pentru Dumnezeu nimic. Cugetă puţin, unde vei ajunge în forma aceasta". Foarte ruşinat, birjarul şi-a propus atunci ca fapta făcută de astă dată pentru bani, să o facă de aici încolo din dragoste faţă de Dumnezeu. Şi de atunci nimeni nu l-a mai auzit înjurând.

Sunt apoi alţii, care de o seamă de păcate nu vreau să se debaraseze. Chromatius era mai marele cetăţii Roma pe vremea împăratului Diocleţian. Odată s-a îmbolnăvit foarte tare şi a chemat pe toţi medicii ca să-l vindece, dar nu l-a putut ajuta niciunul. Cineva dintre prieteni i-a adus atunci aminte că este în Roma un creştin cu numele Sebastian, care pe foarte mulţi oameni i-a vindecat şi de bolile cele mai grele. Chromatius, care era păgân, l-a chemat pe Sebastian şi l-a întrebat: "Cu ce putere vindeci tu oamenii şi faci atâtea minuni?" "Cu puterea lui Isus Cristos". "Mă fac şi eu creştin dacă mă vindecă acel Isus", îi zise Chromatius. "Te va vindeca cu siguranţă, dar numai dacă nimiceşti toate chipurile cioplite ale zeilor păgâni din casa ta", îi răspunse sfântul. Chromatius avea vreo 200 de astfel de chipuri în casă, care mai de care mai frumoase, cu toate acestea făgăduise că le va nimici. Dar, făcându-i-se lui Chromatius mai rău, îl chemă pe Sebastian şi îi zise: "M-ai înşelat amar. Mi-ai făgăduit vindecare şi iată că acum sunt mai bolnav decât înainte". "Nimicit-ai toate chipurile cioplite? Nu cumva ai cruţat vreunul?" "Toate le-am nimicit, afară de unul care este din aur curat, şi mi-a rămas de la moşi şi strămoşi". "Să fie mai scump decât lumea întreagă şi, dacă vrei să te faci sănătos, nimiceşte-l". Chromatius l-a ascultat pe Sfântul Sebastian şi în clipa aceea s-a însănătoşit pe deplin. Cei mai mulţi păcătoşi sunt asemenea lui Chromatius, totdeauna au câte un păcat pe care nu vreau să-l îndrepte, de aceea rămân veşnic în păcate.

Dar nu e destul numai atât, mai trebuie să ocolim şi prilejurile ce duc la păcat. Beţivul, aşadar, va ocoli cârciuma, cel ce suferă de păcatul necurăţiei - întâlnirea cu femei păcătoase, hoţul - tovărăşia prietenilor de mai înainte, şi aşa mai departe. Cel ce urăşte pe cineva din toată inima sa, nu-l ocoleşte numai pe acela, ci şi pe neam de neamul aceluia. Aşa trebuie să fac şi eu dacă urăsc păcatul: voi ocoli nu numai păcatul ci şi prilejurile ce duc la păcat. Dacă vreau să mă scap de muşte, ascund mierea şi zahărul; aşa trebuie să fac şi dacă vreau să mă scap de beţie, curvie, minciună, hoţie şi celelalte păcate: ocolesc tot ce duce la ele.

Iar dacă vezi că merge greu, roagă-te lui Dumnezeu şi îţi va da harul Său cu ajutorul căruia te vei putea scăpa şi de cele mai grele păcate. Aduceţi-vă aminte de Petru, care "umbla pe apă ca să vină la Isus. Dar, văzând vântul cel tare, s-a temut şi, începând a se scufunda, a strigat: Doamne, mântuieşte-mă! Şi îndată, întinzând Isus mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" (Matei 14, 29-31). Şi ţie îţi va întinde Isus mâna, dar e nevoie să strigi la vreme după ajutor. N-avea nici o frică, puternică este mâna Domnului.

E bine să ne scăpăm pe rând de păcate. Câteodată nici aşa nu putem scăpa de ele. Prin urmare, întâi luptăm împotriva unuia, şi după ce l-am biruit, ne apucăm de luptă împotriva celuilalt, până vom izbuti să le biruim pe toate. Să facem ca un general bun care este înconjurat din toate părţile de duşmani. Ar fi o prostie din partea-i să se lupte deodată, cu aceeaşi putere, pe toate fronturile. Întâi îşi va aduna toate forţele împotriva unui duşman, apoi, biruindu-l, rând pe rând, împotriva celorlalţi, după cum i se va părea că este mai sigur de izbândă desăvârşită. Să ne aducem aminte de frumoasa pildă a tatălui care a poruncit copiilor săi să rupă un mănunchi de nuiele. Atunci a luat tatăl mănunchiul din mână, l-a dezlegat, a luat pe rând câte o nuia până n-a mai rămas nici una neruptă. Aşa să facem şi noi, şi vom ajunge la izbânda desăvârşită. "Dacă ne-am scăpa în fiecare an de cel puţin câte un singur păcat, în câţiva ani am fi oameni desăvârşiţi", zice Toma de Kempis.

înapoi la cuprins