De ce frate?

De ce frate mă urăşti aşa de mult? Tu nu ştii că tot român ca tine sunt? Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate, Şi-n noi doi un suflet bate de român, Iar în cer avem acelaşi Sfânt Stăpân. De ce oare nu mai vrei ca să mă ştii? Căci din veci am fost aceiaşi buni creştini. Toţi românii la-olaltă, N-am avut decât un Tată sus în cer, Iar pe lume am avut un singur ţel. Şi-am avut şi-o mamă bună pe pământ; Biserica Sfântă a Romei orişicând; Şi la bine şi la rău, Ne-a ţinut la sânul său şi ne-a iubit, Ca şi întemeietorul ei cel sfânt. Când necazurile ne-au înconjurat, Laolaltă în Biserici ne-am rugat; Astăzi când e libertate, Ne urâm frate pe frate, fraţi români; Oare cum vom fi iertaţi de Tatăl Sfânt? Ştii tu frate că duşmanii-s bucuroşi, Atunci când fraţii-ntre ei sunt mânioşi; Tu române ce-ai cu mine, Că şi eu sunt român ca tine, ori nu ştii Că duşmanii nu vor pace între fii? În numele dragostei de Dumnezeu, Oare cum se poate face-atâta rău? Pentru puţină credinţă E atâta suferinţă dragii mei Dezbinare între fraţi de până ieri. Fraţi români din marea Românie, Ascultaţi strigarea celor de sub glie; Vai de cei care destramă Prunci de tată şi de mamă, soţi, soţii. Şi pe noi ce ne-am iubit o fraţi creştini. Înfrăţiţi românilor de acelaşi dor, Să fim iarăşi toţi o turmă şi-un păstor. Dă-ne Sfinte şi-ndurare, Pune iarăşi unitate cum a fost De când ne-am ştiut creştini după Cristos.