Viflaime, Viflaime,
Cum de n-ai primit în tine,
Pe Fecioara Maria
Să nască pe Mesia?
N-ai primit tu Viflaime
În casele tale bune,
Să-i dai un pic de sălaș
Celui mai sfânt copilaș.
N-ai știut tu Viflaime
Cu câtă dragoste vine,
Cea mai sfântă-ntre fecioare
A Domnului Născătoare.
Pat moale și scutece
I-au dăruit vitele,
Lumină i-a oferit
O stea de la răsărit.
Peștera întunecoasă
A fost a Domnului casă,
La venirea Sa în lume
Din vina ta Viflaime.
|