17 martie
Sfântul Alexie (sec. V)

Vizitatorul care strabate orasul Roma si ajunge pe colina Arentino este numaidecât condus sa vada bazilica veche a Sfintei Sabina, si în apropiere biserica Sfântului Alexie, preferata de tinerii logodnici pentru a-si celebra acolo cununia religioasa. Aceasta biserica a fost la început închinata Sfântului Bonifaciu, dar în anul 1217 Papa Onoriu al III-lea a dedicat-o Sfântului Alexie. În urma lucrarilor de renovare efectuate în veacul al XVIII-lea, din prima cladire nu a mai ramas decât foarte putin si scara de lemn pe care o adapostea de multe sute de ani; acum, scara se afla într-o capela secundara, în care un ucenic al marelui sculptor Bernini a daltuit în marmura chipul sfântului; turistii si oamenii credinciosi contempla cu emotie venerabila relicva. O traditie foarte veche afirma ca sub acea scara îsi petrecea noptile în rugaciune si chinuita odihna tânarul patrician roman Alexie, transformat în cersetor din dragoste fata de Cristos Mântuitorul.

Viata Sfântului Alexie, prelucrata adesea în poezie si teatru si transfigurata de legenda, este povestita în doua versiuni: o versiune siriana, aflata într-un manuscris din secolul al V-lea, acorda orasului Edessa, astazi localitatea Urfa din Turcia, cinstea de a fi descoperit misterul cersetorului strain de pe treptele bisericii Sfânta Maria. O alta versiune, cea greco-romana, atribuie orasului Roma aceasta cinste, precum si favorul de a-i pastra ramasitele pamântesti si scara sfintita de rugaciunile si suferintele lui. Cu toate adaugirile ei legendare, Viata Sfântului Alexie ramâne un omagiu viu adus iubirii nemarginite a lui Cristos fata de neamul omenesc.

Alexie era fiul unic al senatorului roman Eufemian, care împreuna cu sotia sa Aglaia duceau o viata aleasa de credinta si dragoste crestineasca ce s-a transmis si în sufletul copilului lor. Acesta, ajuns la vârsta casatoriei, urmând obligatiile starii sociale din care facea parte precum si sfaturile parintilor, accepta sa se cunune cu o tânara însufletita ca si el de dorinta desavârsirii propusa de Sfânta Evanghelie. În ziua nuntii, dupa o convorbire îndelungata, în care tinerii si-au deschis inimile unul altuia si au hotarât sa traiasca amândoi în feciorie, tânarul sot daruieste sotiei sale inelul de aur si pe ascuns paraseste sala ospatului de nunta. Cu prima corabie ce pleca din port se îndreapta spre Siria si aici, pe jos, se duce în marele oras Edessa, atunci renumit prin bisericile sale si viata crestina a credinciosilor. Aici, timp de 17 ani traieste necunoscut, amestecat în rândul de cersetori de la poarta bisericii Sfânta Maria, pâna când un slujitor al lacasului sfânt descopera cine se ascunde sub hainele rupte ale strainului Alexie. Pentru a evita manifestarile de lauda din partea credinciosilor, care de multa vreme vedeau în el pe "Omul lui Dumnezeu", alearga la cel mai apropiat port si se urca, într-o corabie cu destinatia Tars, locul de nastere a Sfântului Pavel. Un vânt potrivnic însa îndreapta corabia spre Italia. Alexie se întoarce la Roma, unde parintii lui mai traiau înca si logodnica îsi pastra legamântul de credinta fata de Cristos si fata de el.

Cei saptesprezece ani petrecuti la Edessa, viata aspra pe care a dus-o el precum si clima diferita de a Romei l-au schimbat atât de mult pe fiul lui Eufemian si al Aglaiei încât nimeni nu l-a recunoscut; aceasta i-a dat curaj sa se adreseze chiar tatalui sau, cerându-i permisiunea sa se adaposteasca o noapte sub o scara de lemn care ducea la intrarea servitorilor. Batrânul senator îi permite, cu o conditie: "Îti îngadui, spune el, cu conditia ca tu sa te rogi lui Dumnezeu sa ni-l aduca acasa pe fiul nostru". Au mai trecut saptesprezece ani petrecuti în rugaciuni fierbinti prin multele biserici ale Romei, hranindu-se cu ceea ce-i dadeau crestinii milostivi si odihnindu-se sub scara servitorilor, care adesea l-au insultat si chiar au aruncat peste el apa murdara; credinta si dragostea lui fata de Cristos, precum si taina pe care o purta în inima i-au dat putere sa ramâna totdeauna senin si iubitor de oameni. În acest timp, pe scaunul Sf. Petru se afla Papa Inocentiu I (401-417); orasul Roma trecea prin mari greutati. Într-o zi pe când Papa se ruga, aude un glas ceresc: "Cautati pe omul lui Dumnezeu; el se va ruga si Domnul va avea mila de voi; se afla în casa lui Eufemian". Ajuns în graba la casa prietenului sau, Papa Inocentiu îl gaseste pe batrânul senator si pe buna Aglaia îngenunchiati la capul cersetorului din camera de sub scara de lemn, pe al carui trup neînsufletit au descoperit semnul neîndoielnic al identitatii fiului lor Alexie. Durerea mare de a-l fi recunoscut atât de târziu a facut loc recunostintei fata de Dumnezeu ca i-a învrednicit sa adaposteasca în casa lor, în familia lor, un fericit al cerului si un sfânt al Bisericii lui Cristos.

* * *

Raspândirea istoriei vietii Sfântului Alexie, precum si faptul ca mai multi martiri din primele veacuri au purtat acest nume au determinat o mare popularizare a prenumelui Alexie, sub diferite forme. La noi se folosesc: Alexe, Alexa, Alexie, Alexina, si mai nou Alex; în alte limbi: Aleksei, Alexis, Alexius, Alessio. Toate au legatura cu verbul din limba greaca: alexo - a respinge pentru a apara, a proteja; folosit ca prenume, desemneaza pe omul care respinge un atac, o tentatie, o propunere pentru a-si mentine demnitatea, integritatea, proprietatea. Ca nume de botez, pastreaza în amintirea crestinului actul eroic al Sf. Alexie care respinge chiar si satisfactiile legitime ale vietii, renuntând la ele pentru a-si asigura bucuriile unei trairi ceresti.

Pornind de la împrejurarea ca Sfântul Alexie a locuit multa vreme în încaperea de sub scari, desigur un fel de magazie prin care uneori se strecoara soareci, serpi, insecte, calendarul popular românesc pastreaza o sarbatoare numita "Alexiile" în ziua de 17 martie, când Sf. Alexie este comemorat în calendarul rasaritean. În aceasta zi se recomanda ca crestinul nici macar sa nu se gândeasca la astfel de jivine, sa nu le pronunte numele, ca sa fie ferit de ele tot anul. Cu acest prilej se practica si unele ritualuri magice, ramase probabil din perioada precrestina. Ridicarea nivelului cultural si efortul de purificare a credintei trebuie sa duca la disparitia acestor practici care îndreapta atentia spre aspectele minore ale vietii, lasând în uitare elementele fundamentale specific umane. Sfântul Alexie a avut de suferit nu din cauza soarecilor sau a insectelor, ci din cauza rautatii si micimii sufletesti a multor oameni; crestinul este dator sa ia masurile necesare pentru apararea sanatatii si a conditiilor de viata, dar în acelasi timp sa se preocupe intens de puritatea si sanatatea sufleteasca. Sfântul Alexie ne repeta cuvântul Sfintei Carti: "asa cum fugi de vipera, la fel sa fugi de pacat, ca de te vei apropia de el, te va musca; dinti de leu sunt dintii lui, care omoara sufletele oamenilor" (Eclesiastic 21, 2-3).

adaptare dupa "Vietile Sfintilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti