18 martie
Sfântul Chiril din Ierusalim (315-386)
Episcop si Învatator al Bisericii

Înca din vremea Sfintilor Apostoli, în Biserica crestina au aparut unele erezii, care însa nu au produs rupturi profunde, asa cum avea sa se întâmple în secolele IV si V cu ereziile numite arianismul (având ca initiator pe preotul Arius din Alexandria) si nestorianismul (creatie a Patriarhului din Constantinopol Nestorius). Arius învata ca Isus Cristos este doar un om, cu fire si persoana omeneasca, prin care Dumnezeu a lucrat pentru salvarea neamului omenesc; Nestorius, cu intentia de a combate învatatura lui Arius, sustine ca Isus Cristos este unirea a doua firi si doua persoane; firea si persoana dumnezeiasca unite cu o fire si o persoana omeneasca; în concluzie, Fecioara Maria este mama unui om ales de Dumnezeu, dar nu poate fi numita Maica lui Dumnezeu. Învatatura crestina autentica arata ca Isus Cristos este o persoana unica, persoana dumnezeiasca, având în fiinta doua firi: firea dumnezeiasca si firea omeneasca; pentru acest motiv, Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu, deoarece fiinta nascuta de ea este persoana dumnezeiasca, desi ea, Maria, nu i-a daruit dumnezeirea ci numai omenirea.

Discutiile referitoare la aceste probleme au dus la o încetinire a evanghelizarii pagânilor, dar în acelasi timp au determinat aparitia unor figuri mari de pastori, teologi, predicatori, scriitori, care prin cuvântul si operele lor au reusit sa ajunga la o expunere clara a învataturii crestine si chiar, prin profunzimea si limpezimea învataturii lor, sa patrunda în lumea intelectuala pagâna. Una dintre figurile luminoase ale acestei perioade de aprige lupte teologice este si Episcopul de Ierusalim Sfântul Chiril, care a pastorit Biserica crestina din Orasul Sfânt de la anul 350 pâna la moarte, întâmplata în anul 386.

Chiril era nascut în anul 315, dintr-o familie crestina. În tinerete a simpatizat cu arianii, dar foarte curând s-a despartit de ei si s-a dat de partea semiarianilor; acestia, în intentia de a ajunge la o apropiere a celor doua curente, propuneau expresia: Isus Cristos are o fire "asemanatoare" cu a Tatalui Ceresc, ceea ce în greceste se exprima cu termenii homoi-ousios; credinta autentica afirma însa ca firea, natura, lui Cristos nu este "asemanatoare", ci este "de aceeasi fiinta" cu Tatal; în greceste se spunea homo-ousios; formal, era vorba de adaugarea unui singur i, dar în realitate era în discutie adevarul daca Domnul nostru Isus Cristos este sau nu Dumnezeu adevarat. Chiril a parasit si tabara semiariana si a îmbratisat cu toata sinceritatea adevarul afirmat la Conciliul Ecumenic din Niceea: "Cred în Isus Cristos,... Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat... de o fiinta cu Tatal". Pentru acest motiv a fost exilat de trei ori de catre împaratii Constantin si Valens; 16 ani i-a petrecut în exil. Conciliul Ecumenic I din Constantinopol (381) a recunoscut legitimitatea episcopatului sau. Sovairile si schimbarile de atitudine ale lui Chiril au facut ca sfintenia lui sa nu fie recunoscuta în Occident decât foarte târziu. Sarbatoarea lui a fost instituita abia în anul 1882, iar Papa Leon al XIII-lea l-a declarat învatator al Bisericii. Acest titlu i-a fost acordat pentru cele 24 de Cateheze, predici de învatatura catehetica ce ne-au ramas de la el; probabil au fost tinute la începutul episcopatului sau pentru cei care se pregateau sa primeasca Botezul si celelalte sfinte taine; de aceea, primele 19 cateheze cuprind o expunere larga a învataturii crestine, iar ultimele 5 sunt o explicare a primelor trei sacramente: Botezul, Mirul si Sfânta Euharistie. Catehezele Sfântului Chiril, transcrise probabil dupa notele unui stenograf, ne dezvaluie atmosfera de seriozitate si fervoare cu care crestinii de atunci practicau credinta lor; ele au fost tinute în cele trei sanctuare principale ale Ierusalimului, unde, dupa expresia Sfântului Chiril, învatatura lui Cristos nu este numai ascultata, ci se vede si se pipaie cu mâna.

* * *

Numele Chiril, si toate celelalte nume asemanatoare: Chiriac, Chiru, Chira, Chirita, Chirina, Chiran, Cheralina, si în forma moderna Ciril, au la origine numele grecesc dat Domnului nostru Isus Cristos, Kyrios; toate indica o persoana daruita, încredintata Domnului. Dupa înteles este sinonim cu Dominic=al Domnului. Sfintii care au purtat numele de Chiril ne dovedesc convingator ca atunci când ne lasam stapâniti de Domnul devenim regi ai iubirii de oameni, ai unei vieti demne si luminoase, regi ai pacii si bucuriei adevarate.

adaptare dupa "Vietile Sfintilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti