R E F E R A T
asupra lucrării
Pr. Prof. Dr. Ioan M. Bota:

PATROLOGIE - Sfinţii Părinţi ai Bisericii
şi continuatorii lor

Din examinarea acestei lucrări am constatat că ea expune în linii generale viaţa, operele şi doctrina Sfinţilor Părinţi. aducând astfel un apreciabil serviciu în cunoaşterea Tradiţiei Bisericii. Acum când se înfruntă chiar şi în Biserică curente şi idei, este bine să revenim la doctrina genuină a Sfinţilor Părinţi, bazată pe Scriptură.

Un alt merit al lucrării este grija ce o are autorul de a interpreta cât mai bine doctrina Sfinţilor Părinţi în conformitate cu dreapta credinţă, scoţând în relief şi falsitatea ereziilor care au produs multă daună Bisericii lui Cristos.

Autorul expune pe larg şi temeinic doctrina principalilor autori şi Părinţi, precum şi repercursiunile învăţăturii lor în epocile ce au urmat. Aşa bunăoară, procedează cu Origen, arătând care au fost pro-origeniştii şi cei care l-au combătut. Faţă de acest martor însemnat al tradiţiei, el are atitudinea binevoitoare a teologilor şi istoricilor din zilele noastre. La fel, pentru Sfântul Augustin, îl încredinţează atât între precursori şi contemporani, cât şi între discipolii ce l-au continuat, dovadă a importanţei lui.

Dar aflăm şi o mulţime de nume de care s-a scris mai puţin, de unii nici nu am auzit (ex. Phebad, episcop de Agon, care scrie contra arienilor).

Sunt expuşi magistral atât Sfinţii Părinţi din Răsărit cât şi din Apus, cei mai importanţi mai pe larg. Când vorbeşte de Sf. Ioan Chrisostomul nu scapă amănuntul că Sf. Augustin a găsit la el textul (singurul) care afirmă transmiterea păcatului strămoşesc, punct mai puţin elucidat în Orient.

Opera depăşeşte perioada propriu zisă patristică (sec. IX), mergând cu transmiterea doctrinei tradiţionale până în sec. XVII, terminând cu Sf. Francisc de Sales. Aminteşte în concluzie că printre aceşti autori sunt şi Doctori ai Bisericii continuatori ai Sfinţilor Părinţi.

Conştiinciozitatea cu care s-a făcut această lucrare reiese şi din vasta bibliografie folosită. Autorul semnalează cele două lucrări de bază care l-au ghidat: E. Cayré, Précis de Patrologie (2 volume) şi Ubaldo Mannucci: Institutioni di Patrologia. Desigur, nu are dezvoltarea operei lui Fulbert Cayré, ca să mă mărginesc la ce cunosc mai bine, dar prezintă cu prisosinţă esenţialul şi chiar mai mult.

Dar nu se mărgineşte numai la aceşti autori. Citează şi ultimele opere de Patrologie apărute în Biserica Ortodoxă, precum şi pe istoricii noştri.

Pentru considerentele de mai sus, având în vedere precizia doctrinală şi probitatea istorică, cred că această lucrare este vrednică a fi tipărită. Ea va fi un instrument preţios de lucru pentru pregătirea viitorilor preoţi, dar şi pentru îmbogăţirea vieţii spirituale a credincioşilor ce vor binevoi să o citească.

Poate fi un manual de referinţă, necesar celor ce tratează problemele teologice, morale, biblice, eccleziastice ş.a. Iată pentru ce sugerez ca să i se facă la sfârşit un Index doctrinal şi nominal.

Acum când se doreşte pentru Biserica lui Cristos, cel puţin unitatea care exista în primul mileniu şi când mişcarea ecumenică este în plină dezvoltare pentru a se ajunge la comuniunea dorită, exemplele, atitudinea şi doctrina Sfinţilor Părinţi şi a continuatorilor lor prezentate de P. Ioan Bota în această lucrare, cred că este foarte bine venită.

Blaj, 17 ianuarie 1996,