INTRODUCERE

PATROLOGIA

IV. Originea şi dezvoltarea Patrologiei

Ca precursori ai Patrologiei pot fi consideraţi: Sf. lustin, Sf. Ireneu şi Sf. Hippolyt şi, mai ales, Eusebiu din Cezareea Palestinei care, în a sa Istorie bisericească, tratează, de multe ori, despre scriitori bisericeşti, adunând date biografice şi bibliografice despre mulţi dintre ei, foarte importante, pentru că, de multe ori, sunt singurele pe care le avem. Cu toate că termenul de Patrologie este relativ recent (1637), studiile patrologice sunt foarte vechi, căci încă în anul 393 Sf. Ieronim, la rugămintea prietenului său Dexter, scrise De viris illustribus, cuprinzând într-o singură lucrare de scriitori creştini în ordine cronologică (după pilda lui Suetoniu ce scrisese, cu două sute de ani mai devreme, despre scriitori profani, păgâni), pentru a demonstra că şi în sânul creştinismului sunt scriitori de înaltă doctrină filosofică şi teologică, contra calomniilor lui Celsus, Porfiriu şi Iulian Apostatul.

Între scriitorii bisericeşti sunt citaţi şi Seneca, Philo, Iosif Flaviu şi Iustin din Tiberiada, precum şi unii eretici şi schismatici (Hieronimus, De viris illustribus, Lipsiae, 1879). Opera, scrisă în graba mare, nu este lipsită cu totul de greşeli. Este însă foarte importantă, fiind prima de acest fel, dar şi pentru faptul că ne dă multe informaţii despre scriitorii bisericeşti pe care Eusebiu nu i-a citat. Opera Sf. Ieronim a fost continuată de Gennadius din Marsilia, preot semipelagian, în opera De scriptoribus ecclesiasticis, anul 480, în care prezintă 97 de autori din sec. IV şi V. Este importantă nu atât pentru informaţiile biografice, cât, mai ales, pentru cele bibliografice, deoarece autorul face deosebirea între ceea ce cunoaşte el şi ceea ce a auzit de la alţii. Gennadius a fost continuat de Sf. Izidor de Sevilla (+ 636), care a tratat mai mult autorii spanioli (sec. V până în sec. VII). Sf. Ildefons de Toledo (+ 667) I-a continuat pe Gennadius dându-ne informaţii despre 14 scriitori bisericeşti, majoritatea din Spania.

În Evul Mediu, dintre scriitorii orientali care s-au ocupat cu Patrologia amintim pe Photius (Foţie), mort în 891, ajuns patriarh al Constantinopolului, care, în Myriobiblon (~ Biblioteca), ne dă atât date biografice, cât şi analiza conţinutului rezumativ al operelor acestora, cca. 280. În Biserica siriacă, cel mai însemnat autor pentru Patrologie este Ebed Jesu, mitropolit nestorian de Nisibis, autorul acelui Catalog al scriitorilor sirieni scris în 1298.

În Biserica latină, din secolul al VII-lea până în al XII-lea, nu avem decât transcriitori şi transcrieri de-ale operelor patristice, sau lanţuri (catenae) şi florilegii. Din secolul al XII-lea până la sfârşitul Evului Mediu avem 5 Nomenclatures veteres, care s-au ocupat cu Patrologia şi anume: Sigebertus de Gembloux (+ 1112), benedictin din Belgia care a scris şi el o carte cu titlul De viris illustribus; Onorius de Agustodunum (Autun, Franţa - Regensburg, Austria, + 1125), autorul De luminarius Ecclesiae; Autorul anonim de Meick, Austria, autorul lui Liber de viris illustribus; alt autor anonim al altei cărţi De viris illustribus tot din această epocă, şi Ioan de Trithemius (+ 1516), abate, care ne-a lăsat opera Catalogus scriptorum ecclesiasticorum în 970 de capitole, tratând 963 de autori după Sf. Ieronim şi Gennadius, mulţi dintre ei posteriori epocii patristice. (F. Cayré; A. A, op. cit. p. 15 şi Ubaido Mannucci, Istituzioni di Patrologia, P. l., Roma, 1931, p. 8).

Dintre protestanţi, studiul lui Iohannes Gerhard (+ 1637) Patrologia, sive de primitivae ecclesiae christianae vita ae lucubrationibus, publicată postum, în 1653, a impus termenul acestei ştiinţe.

În Epoca Modernă s-au ocupat cu studiile patrologice Tillemont, Mémoire pour servir à l'histoire eccl. des six premiers siècles, 1693/1712; Bardenhewer, Patrologia, 1910 şi Geschichte der altkirchlichen Literatur, 1913; Batiffol, Ancienne littérature chrétienne , Tixeront, Mannucci, Cayré A. A., Bertoldo Altaner ş. a.

Colecţiuni Patrologice. Cea dintâi mare colecţie a scriitorilor bisericeşti vechi este a lui Marguerin de la Bigne (+ 1589), canonic de Bayeux, care cuprinde operele a peste 200 de autori vechi (din Evul Mediu) trecuţi în a sa Bibliotheca Sanctorum Patrum (8 vol., Paris, 1575). Această colecţie a crescut cu încă 100 noi autori în Magna Bibliotheca Veterum Patrum Colonia, 1618, reeditată la Lyon cu încă 100 de scriitori în plus, în 27 de volume, sub titlul Maxima Bibliotheca Vet. Patrum et antic. scriptorum ecclesiaticorum, 1677. Cea mai răspândită colecţie este cea a abatelui J. Paul Migne (+ 1865), Patrologiae cursus completus, în care a fost ajutat în parte şi de cardinalul Pitra, cuprinzând: Patrologia latină până la Papa Inocenţiu III (+ 1216) în 217 volume şi 4 volume de hărţi şi Patrologia greacă, cu text grec şi traducere latină, în 161 volume (al 162 volum n-a mai fost imprimat din cauza unui incendiu care a distrus toate clişeele). Au fost reeditate latină în 1855, greacă în 1857, până la Conciliul de la Florenţa, 1439.

Pentru scriitorii creştini sirieni, J. S. Assemani (+ 1768) a elaborat Bibliotheca orientalis , la Roma, în 4 volume, cu studiul autorilor, operelor şi lungi citări din ele.

Numărul autorilor şi operelor patrologice studiate este mult mai mare, lucrarea noastră consemnând doar unele din cele mai importante.