Sâmbata, 23 septembrie 2011  
Zamislirea S Ioan Botezatorul  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

INTRODUCERE

PATROLOGIA

IV. Originea și dezvoltarea Patrologiei

Ca precursori ai Patrologiei pot fi considerați: Sf. lustin, Sf. Ireneu și Sf. Hippolyt și, mai ales, Eusebiu din Cezareea Palestinei care, în a sa Istorie bisericească, tratează, de multe ori, despre scriitori bisericești, adunând date biografice și bibliografice despre mulți dintre ei, foarte importante, pentru că, de multe ori, sunt singurele pe care le avem. Cu toate că termenul de Patrologie este relativ recent (1637), studiile patrologice sunt foarte vechi, căci încă în anul 393 Sf. Ieronim, la rugămintea prietenului său Dexter, scrise De viris illustribus, cuprinzând într-o singură lucrare de scriitori creștini în ordine cronologică (după pilda lui Suetoniu ce scrisese, cu două sute de ani mai devreme, despre scriitori profani, păgâni), pentru a demonstra că și în sânul creștinismului sunt scriitori de înaltă doctrină filosofică și teologică, contra calomniilor lui Celsus, Porfiriu și Iulian Apostatul.

Între scriitorii bisericești sunt citați și Seneca, Philo, Iosif Flaviu și Iustin din Tiberiada, precum și unii eretici și schismatici (Hieronimus, De viris illustribus, Lipsiae, 1879). Opera, scrisă în graba mare, nu este lipsită cu totul de greșeli. Este însă foarte importantă, fiind prima de acest fel, dar și pentru faptul că ne dă multe informații despre scriitorii bisericești pe care Eusebiu nu i-a citat. Opera Sf. Ieronim a fost continuată de Gennadius din Marsilia, preot semipelagian, în opera De scriptoribus ecclesiasticis, anul 480, în care prezintă 97 de autori din sec. IV și V. Este importantă nu atât pentru informațiile biografice, cât, mai ales, pentru cele bibliografice, deoarece autorul face deosebirea între ceea ce cunoaște el și ceea ce a auzit de la alții. Gennadius a fost continuat de Sf. Izidor de Sevilla (+ 636), care a tratat mai mult autorii spanioli (sec. V până în sec. VII). Sf. Ildefons de Toledo (+ 667) I-a continuat pe Gennadius dându-ne informații despre 14 scriitori bisericești, majoritatea din Spania.

În Evul Mediu, dintre scriitorii orientali care s-au ocupat cu Patrologia amintim pe Photius (Foție), mort în 891, ajuns patriarh al Constantinopolului, care, în Myriobiblon (~ Biblioteca), ne dă atât date biografice, cât și analiza conținutului rezumativ al operelor acestora, cca. 280. În Biserica siriacă, cel mai însemnat autor pentru Patrologie este Ebed Jesu, mitropolit nestorian de Nisibis, autorul acelui Catalog al scriitorilor sirieni scris în 1298.

În Biserica latină, din secolul al VII-lea până în al XII-lea, nu avem decât transcriitori și transcrieri de-ale operelor patristice, sau lanțuri (catenae) și florilegii. Din secolul al XII-lea până la sfârșitul Evului Mediu avem 5 Nomenclatures veteres, care s-au ocupat cu Patrologia și anume: Sigebertus de Gembloux (+ 1112), benedictin din Belgia care a scris și el o carte cu titlul De viris illustribus; Onorius de Agustodunum (Autun, Franța - Regensburg, Austria, + 1125), autorul De luminarius Ecclesiae; Autorul anonim de Meick, Austria, autorul lui Liber de viris illustribus; alt autor anonim al altei cărți De viris illustribus tot din această epocă, și Ioan de Trithemius (+ 1516), abate, care ne-a lăsat opera Catalogus scriptorum ecclesiasticorum în 970 de capitole, tratând 963 de autori după Sf. Ieronim și Gennadius, mulți dintre ei posteriori epocii patristice. (F. Cayré; A. A, op. cit. p. 15 și Ubaido Mannucci, Istituzioni di Patrologia, P. l., Roma, 1931, p. 8).

Dintre protestanți, studiul lui Iohannes Gerhard (+ 1637) Patrologia, sive de primitivae ecclesiae christianae vita ae lucubrationibus, publicată postum, în 1653, a impus termenul acestei științe.

În Epoca Modernă s-au ocupat cu studiile patrologice Tillemont, Mémoire pour servir à l'histoire eccl. des six premiers siècles, 1693/1712; Bardenhewer, Patrologia, 1910 și Geschichte der altkirchlichen Literatur, 1913; Batiffol, Ancienne littérature chrétienne , Tixeront, Mannucci, Cayré A. A., Bertoldo Altaner ș. a.

Colecțiuni Patrologice. Cea dintâi mare colecție a scriitorilor bisericești vechi este a lui Marguerin de la Bigne (+ 1589), canonic de Bayeux, care cuprinde operele a peste 200 de autori vechi (din Evul Mediu) trecuți în a sa Bibliotheca Sanctorum Patrum (8 vol., Paris, 1575). Această colecție a crescut cu încă 100 noi autori în Magna Bibliotheca Veterum Patrum Colonia, 1618, reeditată la Lyon cu încă 100 de scriitori în plus, în 27 de volume, sub titlul Maxima Bibliotheca Vet. Patrum et antic. scriptorum ecclesiaticorum, 1677. Cea mai răspândită colecție este cea a abatelui J. Paul Migne (+ 1865), Patrologiae cursus completus, în care a fost ajutat în parte și de cardinalul Pitra, cuprinzând: Patrologia latină până la Papa Inocențiu III (+ 1216) în 217 volume și 4 volume de hărți și Patrologia greacă, cu text grec și traducere latină, în 161 volume (al 162 volum n-a mai fost imprimat din cauza unui incendiu care a distrus toate clișeele). Au fost reeditate latină în 1855, greacă în 1857, până la Conciliul de la Florența, 1439.

Pentru scriitorii creștini sirieni, J. S. Assemani (+ 1768) a elaborat Bibliotheca orientalis , la Roma, în 4 volume, cu studiul autorilor, operelor și lungi citări din ele.

Numărul autorilor și operelor patrologice studiate este mult mai mare, lucrarea noastră consemnând doar unele din cele mai importante.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact