INTRODUCERE

PATROLOGIA

III. Împărţirea Patrologiei

Unii autori împart studiul Patrologiei în următoarele trei epoci:

• Epoca I până la 313, la publicarea Edictului din Milano;
• Epoca II până la moartea Sf. Augustin (430) şi a Sf. Ciril Alexandrinul (444);
• Epoca III până la moartea Sf. lzidor de Sevilla (636) şi a Sf. Ioan Damaschinul (750).

Considerăm că este mai bine să punem ca limita a celor trei epoci patristice datele celor trei Concilii ecumenice: Primul Conciliu ecumenic Niceea, 325; al IV-lea Conc. ec. Calcedon, 451; al VII-lea Conc. ec. din 787 la Niceea (al II-lea). Astfel, Patrologia se va împărţi în următoarele trei epoci:

Epoca I-a, a persecuţiilor - de la începutul literaturii creştine până la anul 325, Conc. I ec. Niceea.

În această epocă vom cunoaşte pe Sf. Părinţi din primele trei veacuri ale creştinismului, care, pe cât de simpli, pe atâta sunt de însemnaţi, deoarece sunt aproape de timpurile Apostolilor şi ne arată mai bine felul cum au înţeles Apostolii pe Isus şi învăţătura Sa.

Pe aceşti Sf. Părinţi îi putem împărţi în trei grupe:

1. Părinţi apostolici care au primit învăţătura direct de la Apostoli (sau de la vreun învăţăcel);
2. Apologeţi, adică aceia care au apărat învăţătura creştină împotriva păgânilor;
3. Polemiştii, care au apărat-o împotriva ereticilor.

Epoca a II-a, sau epoca de aur a Patrologiei, este aceea a ereziilor, a marilor Concilii ecumenice, în care au trăit cei mai mari şi mai însemnaţi Sf. Părinţi ai Bisericii şi în care au fost cele mai mari erezii şi s-au ţinut cele mai importante Concilii ecumenice. Această epoca se cuprinde între Conciliul I ec. de la Niceea, anul 325, şi cei al IV-lea Conciliu ecumenic de la Calcedon, în 451.

Epoca a III-a sau a decadenţei durează de la Conc. IV ec. Calcedon, 451, până la cei al VII-lea din 787, al II-lea ţinut la Niceea. În această epoca, Patrologia decade şi Sf. Părinţi care au trăit în ea, afară de câteva excepţii, nu produc ceva mai de seamă, ci mai mult au comentat şi au popularizat scrierile antecesorilor. Această epoca se poate numi şi a oratorilor sacri (deoarece într-însa s-au scris mai multe predici), sau epoca încreştinării barbarilor. În cadrul acestei epoci, Sf. Părinţi se deosebesc după limba în care au scris: greci, sirieni, armeni, etc., iar după argumentul pe care l-au dezvoltat sau forma în care au scris: în apologeţi, dogmatişti şi poeţi.