EPILOG

Lecturarea şi studierea acestui modest tratat de Patrologie sper că ne ajută să putem desprinde un număr considerabil de concluzii care conturează pregnant trăsăturile esenţiale ale acestui izvor fundamental al doctrinei creştine.

Patrologia este ştiinţa Sfintei Tradiţii, oferind tuturor celor dornici de a adânci teoretic şi practic căile desăvârşirii creştineşti şi apărării ortodoxiei credinţei catolice lăsată de Mântuitorul Isus Cristos, Sfinţi Apostoli şi Sfinţii Părinţi.

De la început se impune adevărul că unitatea doctrinală, în epoca patristică, era neştirbită: atât Părinţi din Răsărit, cât şi cei din Apus erau în legătură strânsă cu Scaunul Apostolic al Romei, recunoscând primatul jurisdicţional al Papei. Trebuie să afirmăm, de asemenea, că, din rândul strămoşilor noştri daco-romani, au ieşit un număr de Sfinti Părinţi, amintiţi în lucrare, care au adus o contribuţie inestimabilă la îmbogăţirea patrimoniului spiritual al Bisericii Universale. Este suficient să-l amintim pe Sf. Ioan Cassianul, ale cărui opere au fost apreciate şi folosite de Papa Leon cel Mare, care i-a fost prieten şi, mai târziu, de Sf. Toma de Aquino.

Sfinţii Părinţi şi marii lor continuatori, adică Teologii şi Magiştrii spirituali, au fost, în acelaşi timp, nu numai reprezentanţi străluciţi ai ştiinţei sfinte, ci şi mari gânditori, oameni de ştiinţă în toate domeniile învăţământului, geografiei, istoriei, dreptului, ştiinţelor naturii, artelor etc, aducând un aport esenţial la programul spiritual şi ştiinţific al omenirii. Pe drept cuvânt, mulţi dintre ei obţinură titlul de doctori. Este bine să cunoaştem şi numele a 27 de Doctori ai Bisericii, care au aparţinut creştinătăţii antice, dar şi celei medievale şi moderne. Opt sunt orientali: Sf. Atanasie, Sf. Vasile, Sf. Grigore de Nazians, Sf. Ioan Crisostomul, cărora li se adaugă Sf. Efrem Sirul, Sf. Ciril de Ierusalim, Sf.

Cyril al Alexandriei şi Sf. Ioan Damaschinul; nouă sunt latini: Sf. Ambrozie, Sf. Ieronim, Sf. Augustin, Sf. Grigore cei Mare, Sf. Ilarie, Sf. Leon Papa, Sf. Petru Crisologul, Sf. Izidor şi Sf. Beda. În epoca următoare, Sfinţilor Părinţi li se adaugă 10 Doctori în Apus: Sf. Petru Damian, Sf. Anselm, Sf. Bernard, Sf. Bonaventura, Sf. Toma de Aquino - pentru Evul Mediu -, iar pentru timpurile moderne: Sf. Ioan al Crucii, Sf. Petru Canisius, Sf. Francisc de Sales, Sf. Alfonso Maria de Liguori şi prima femeie Doctor al Bisericii - Sf. Tereza de Avila.

Datorită acestora şi altora au luat fiinţă în diferite centre ale lumii, vestitele şcoli creştine din antichitate, universităţile catolice medievale. Unele din ele fiinţează şi azi, alături de altele apărute în majoritatea ţărilor lumii în timpurile mai noi.

În formarea viitorilor preoţi, profesori de religie, misionari ai diverselor forme de activitate pastorală în rândul poporului lui Dumnezeu, inclusiv a laicilor, studiul Patrologiei este indispensabil, fiindcă el îmbogăteşte cultura teologică, o fundamentează pe mărturiile Sfinţilor Părinţi şi constituie astfel un adevărat far călăuzitor al concepţiei morale, disciplinare.

Pentru o orientare şi adâncire a orizontului culturii teologic, filosofice şi a vieţii spirituale am redactat viaţa, operele şi gândirea marilor continuatori ai Sfinţilor Părinţi din epoca patristică, teologii, gânditorii, asceţii şi misticii veacurilor IX-XVI inclusiv. Fără cunoaşterea acestora, cultura teologică, orientarea practică în desăvârşirea spirituală este mai săracă. Sf. Bernard, Fericitul Albert cel Mare, Sf. Bonaventura, Sf. Toma de Aquino, au adus contribuţii inestimabile în gândirea teologică, în morală şi filosofie, de care nu ne putem lipsi fără o serioasă pagubă spirituală în desăvârşirea noastră. Viaţa şi operele Sf. Tereza de Aquila, ale Sf. Ioan al Crucii şi ale Sf. Francisc de Sales au ridicat pe noi trepte ascetica şi mistica, oferind credincioşilor modele vii de urmat în desăvârşirea fiecăruia. Isihasmul pătrunde treptat, eliminându-i-se excesele, în viaţa Bisericilor Orientale şi este reconsiderat pozitiv, sub multiple aspecte, şi de Biserica Catolică. Este necesar să reţinem un fapt important: de la Leon al XIII-lea încoace (1879), operele Sf. Toma de Aquino, magistru în Filosofie şi Teologie, sunt călduros recomandate în toate Seminariile şi Universităţile catolice, fără a fi impuse în mod strict şi absolut. Gânditorii şi teologii contemporani recunosc în el şi în opera să o pildă vie de viaţă creştină, creatoare de valori şi descoperitoare de adevăruri, temelii sigure ale dezvoltării vietii spirituale şi desăvârşirii pe calea spre unirea intimă cu Dumnezeu.

Cunoscând viaţa, operele şi doctrina Sfinţilor Părinţi ne dăm seama că pe lângă activitatea lor închinată ştiinţei sfinte şi practicării virtuţiilor creştine în vederea mântuirii veşnice şi oferirii credincioşilor, pildă vie de desăvârşire creştină, ei au pus bazele culturii şi civilizaţiei în care s-au format, au trăit şi s-au dezvoltat cea mai parte din popoarele lumii. Rădăcinile culturii şi civilizaţiei contemporane le-a pus Biserica prin aceşti apostoli ai credinţeişi adevărului referitor atât la fenomenele şi procesele naturale cât şi la cele sociale.

Câteva date din cele expuse în lucrare vor evidenţia şi confirma acest adevăr.

Sfântul Augustin (354-430) a cumulat toate comorile intelectuale ale antichităţii greco-romane, le-a folosit în combaterea rătăcirilor teologice, filosofice, morale existente în viaţa socială a vremii sale şi le-a transmis urmaşilor ca şi adevăruri orientative în desăvârşirea persoanei umane.

Sfântul Grigore de Tours (538-594) a activat şi ca înalt dregător al statului Franţei merovingienilor, dar şi ca episcop de Tours lăsându-ne între altele opere şi Istoria francilor în 10 cărţi de la începutul lumii până în anul 591, fiind astfel Părintele istoriei franceze.

Sfântul Leon cel Mare (390-461) papă al Romei a salvat Roma de invazia lui Atila în 452, oprindu-l cu daruri la porţile oraşului, iar în 455 obţinu de la Genseric regele vandalilor să cruţe monumentele şi viaţa locuitorilor Romei şi astfel valori culturale şi artistice ale omenirii.

Fericitul Dionisie Exiguus (470-545) din Dobrogea Pontică, trăind la Roma ca monah scriitor şi traducător sub zece papi, pe lângă trabucerea în latină din greacă a Canoanelor Sinoadelor Ecumenice (Niceea 325, Constantinopol 381, Efes 431, Calcedon 451) a vieţii unor sfinţi Părinţide până la el, a stabilit calculul anilor erei creştine de la anul naşterii lui Isus Cristos, punând astfel bazele calendarului creştin adoptat treptat de întreaga omenire.

Sfântul Sofronie patriarhul Ierusalimului (550-638) reuşi în 635 să obţină de la califul arab Omar, care asediase Ierusalimul, libertatea civilă şi religioasă a creştinilor, în schimbul unui tribut anual salvând astfel Locurile Sfinte de la distrugere.

Sfântul Grigore cel Mare (540-604) papa Romei a fost numit de Iustinian II împăratul Bizanţului prefect al Romei funcţie onorată cu mari realizări, după doi ani îmbrăţişă viaţa călugărească şi ajungând în 590 papă al Romei restaură bisericile, mănăstirile, episcopiile distruse de invazile barbarilor, îndepărtă primejdia longobarzilor al căror rege voia să distrugă Roma, îi încreştină prin regina Teodolinda şi fiul ei regele Adoloalde convertiţi la creştinism, dându-le coroana de fier.

Se îngriji de încreştinarea popoarelor germanice cu misionari benedictini, evangheliză Anglia trimiţând acolo pe Sfântul Augustin cu 400 de călugări, încreştină regatul francilor şi burgunzilor, încreştină vizigoţii din Spania în 589 prin Sf. Leandru şi regele Recard şi se opuse ambiţiilor nelegitime ale Patriarhului Constantinopolului Ioan Postelnicul ce pretindea titlul de patriarh ecumenic, luându-şi personal, pentru prima dată numele de Servus Servorum Dei - Sluga Slujilor lui Dumnezeu.

Cassiodorus (477-570) prefect al Pretoriului sub regele ostrogoţilor Teodoric, apoi consul, se retrage la vârsta de 60 de ani la mănăstirea Vivarium întemeiată de el, conducând cu grijă activitatea călugărilor copiişti ai manuscriselor antice şi traducători ai operelor antice, elaborând noi opere, salvând astfel literele şi operele artistice antice cotropite de noua viaţă semibarbară.

Sfântul Izidor de Sevilla (570-636) episcop, în Etimologiile şi Diferenţele lui ne dă o adevărată enciclopedie a ştiinţelor din timpul său.

Sfântul Beda Venerabilul (673-735) apare în istoria Angliei la terminarea încreştinării anglo-saxonilor la catolicism, în cele 45 de cărţi are şi Istoria ecclestiastica gentis anglorum prezentând corect evenimentele istorice până la anul 731, ajuns Părinte al istoriei engleze.

Organizarea definitivă în 1215 a Universităţii de la Paris cu cinci facultăţi: Teologie, Arte, Filosofie, Drept şi Medicină de către Papa, prima în lume (din 1170), urmată de cele din Bologna (începutul sec. XIII), Oxford (1208), Montpellier (1220), Toulouse, Cambridge (Anglia), Praga, Viena, Roma, Pisa, Salerno, Napoli, Firenze ş.a., toate opera Bisericii Catolice,a marcat ridicarea ştiinţei, culturii şi artelor pe noi trepte ale dezvoltării lor, iar viaţa şi opera teologică, filosofică şi ştiinţifică a Sfântului Toma de Aquino (1225-1274) în cadrul universităţilor din Neapole, Paris concretizată îndeosebi în Summa Theologica este o sinteză excepţională a gândirii teologice, filosofice, ştiinţifice a sute de opere ale înaintaşilor săi, punând la baza doctrinei sale rolul esenţial al raţiunii naturale în cunoaşterea, interpretarea şi aplicarea doctrinelor creştine şi patrimoniul culturii universale în scopul slujirii corecte a desăvârşirii omului atât aici pe pământ, cât şi în desăvârşirea sa spirituală în vederea câştigării veşnice la care este destinată întreaga omenire.

Sigur că aceste concluzii sunt doar câteva din marele număr care sperăm să le formuleze cititorii lucrării noastre. Le dorim succes.

Cei dornici de a adânci şi îmbogăţi datele oferite de prezenta lucrare, vor putea folosi bibliografia care cuprinde mai pe larg fiecare problemă tratată aici.

Vom fi fericiţi şi recunoscători celor care ne vor aduce, pe baza lecturării lucrării noastre, sugestii, observaţii şi recomandări pentru îmbunătăţirea viitoarelor ediţii.

Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat puterea de muncă şi înţelepciunea necesară, împreunate cu o profundă dragoste sfântă pentru adevărurile vietii şi operelor Sfinţilor Părinţi. Sunt fericit că am întâlnit în persoana Părintelui Bernard Ştef, asumpţionist-augustinian, un cunoscător profund al operelor Sf. Părinţi şi un osârditor în urmarea vietii lor, ale cărui sfaturi şi îndrumări mi-au fost de un real folos în redactarea acestei lucrări. Îi aduc, şi pe această cale, mulţumirile mele călduroase.

Primesc smerit şi călduros binecuvântarea I. P. S. Arhiepiscop George Guţiu, coleg cu mine în Academia Teologică din Blajul dascălilor şi martirilor pentru Credinţă şi Neam.

Fie ca munca mea de ani de zile în elaborarea acestei lucrări să-şi aducă roadele spirituale în sufletele celor ce o vor citi şi studia.

Mulţumesc Editurii şi angajaţilor ei că s-au străduit şi au reuşit să aducă la lumină în bune condiţii această lucrare, o adevărată cunună cerească a Sfinţilor Părinţi din Răsărit şi din Apus.

Cluj, 4 decembrie 2002