Duminica, 24 septembrie 2011  
S Tecla, m (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 SFINTI
Start :: Sfinti :: Patrologia

CARTEA IV
MARII CONTINUATORI Al SFINȚILOR PĂRINȚI

Capitolul VIII

SECOLELE XV-XVII

PERSONALITĂȚI DE DUPĂ REFORMA BISERICII

5. SFÂNTUL FRANCISC DE SALES (1567-1622)

A fost, alături de Sf. Tereza de Avila și Sf. Ioan al Crucii, mare doctor al vieții spirituale, elaborând o doctrină asemănătoare lor, dar mai apropiată de noi, oamenii obișnuiți, ceea ce îi face opera foarte folositoare. El a fost un umanist în toată puterea cuvântului, de unde originea doctrinei sale spiritual umanistă. Ieșit dintr-o familie nobilă din Savoia, a fost trimis, la 14 ani (1581), la Paris, unde șapte ani i-a avut profesori pe cei care au fost, în secolul al XVI-lea, promotorii unei noi mărețe mișcări de reînnoire creștină a umanismului, iezuiții. A studiat, în afara Literelor și Filosofiei, limba ebraică și limba greacă, Sf. Scriptură și Teologia. Curând a fost trimis să studieze jurisprudența la Padova, pe atunci floarea civilizației italiene, sinteza Veneției și Florenței, pline de amintirea lui Petrarca. După patru ani (1568-1572) de studenție aici, ajunse doctor în drept, însă pasiunea lui pentru studiu nu a fost o piedică progresului în virtuți și, în 1593, a renunțat la un viitor strălucit laic, predându-se lui Dumnezeu în cler. Ajunse repede pe gradele ierarhiei până la episcopat. Primii săi ani de preoție (1593-1599) au fost marcați de evanghelizarea regiunii Chablais, care se converti în masă. El rămâne ca model de apostolat între calviniști, respingându-le erorile și dovedind adevărul catolic prin foi volante afișate în piețe și pe pereții caselor, numite placarde. În 1599 deveni adjutor al episcopului Genevei, fiind admirat de Papa Clemente VIII pentru știința sa. Veni la Paris pe timp de opt luni și intră în relații cu cei mai mari savanți ai lumii religioase și ai științei. Reîntors la Geneva, deveni episcop titular, proverbial prin blândețe, iubire, ajutorarea săracilor, fermitate în administrarea corectă a bunurilor episcopale și eparhiale la Annecy. Formele preferate și practicate în activitatea să pastorală au fost predicarea și directivarea spirituală în confesional a credincioșilor. Corespondenta lui cu Sf. Ioana de Chantai este foarte prețioasă pentru îndrumările spirituale date acesteia, precum și numeroasele corespondente - îndrumări cerute de mulți oameni din lume. A scris Philotheea - tratat de asceză mistică; Tratatul iubirii lui Dumnezeu, publicat în 1616; Lupta spirituală; Întrețineri spirituale ș. a. Moare la Lyon în 1622 și este canonizat în 1665, iar Papa Pius al IX-lea l-a declarat Doctor al Bisericii.

Doctrina spirituală. Sf. Francisc de Sales este, prin excelență, magistrul modern al spiritualității. Nimeni nu l-a depășit în influenta să asupra mulțimilor de credincioși. El este unul dintre eminenții continuatori ai Sf. Părinți, pe care a avut curajul și un cult deosebit de a-i urma: Sf. Augustin, Sf. Grigore cel Mare, Sf. Ioan Crisostomul, Sf. Ieronim, Sf. Ciprian. Fundamentele teoretice ale spiritualității salesiene au fost grupate de el în primele sale cărți. În Tratatul iubirii lui Dumnezeu (12 cărți). în primele patru cărți ale acestei opere, Sf. Francisc de Sales arată temeiurile naturale ale dragostei divine în sufletul uman: spiritul, înzestrat cu rațiune și voință și simțurile, înclinate să-l iubească pe Dumnezeu mai presus de toate lucrurile, este o înclinare imperfectă, însă fără îndoială foarte utilă. În Dumnezeu însuși se pregătește formarea acestei iubiri printr-o serie de acte (Providența universală, decretul Întrupării, alegerea Mariei) și apoi în om prin credință, speranță, pocăință; în sfârșit, prin atracțiile iubitoare ale lui Cristos. El arată că progresul în iubire este posibil și chiar ușor, și el rămâne totdeauna relativ pe pământ. Va avea doar în Cer perfecțiunea să diversă, după diversitatea sufletelor. Este însă destul o singură greșeală a omului ca să fie pierdut. Pentru producerea și dezvoltarea adevăratei iubiri creștine, este necesară grația pe care voință noastră libera trebuie să consimtă a o primi și să conlucreze cu ea, ca să devină eficientă. Fără a expune problema predestinației, el afirmă că Dumnezeu a pregătit Paradisul pentru cei care a prevăzut că vor fi ai Săi. Sfântul Episcop al Genevei a avut o clară intuiție a rolului excepțional al Dragostei lui Dumnezeu în viața creștină, desfășurată aici pe pământ spre Dumnezeu, aici imperfectă, însă reală, căci omul are o înclinare naturală să-l iubească pe Dumnezeu. Dar această iubire creștină și supranaturală, izvorâtă din credință și din gratie, prin cultivare, ajunge la devoțiune - un grad al excelentei iubiri - datorită căreia nu numai că ajungem să respectăm poruncile Lui, ci ne provoacă să săvârșim cu plăcere opere, lucrări, acțiuni care nu ne-au fost poruncite sau sfătuite, ori inspirate de alții. Purificarea faptelor interioare ne duce la întărirea unirii cu Dumnezeu, la viața devotată ce produce activitatea iubirii divine, sub toate formele ei, chiar și la începători. Pentru a intra pe calea curățitoare, ne vom purifica de păcatele de moarte, vom practica o rugăciune metodică, precedată de meditație. O formă superioară a rugăciunii este participarea la Sf. Liturghie primind Sf. Taine, îndeosebi Penitenta și Euharistia. Se recomandă cuminecarea zilnică, rugăciunea jaculatorie, examinarea conștiinței. A recomandat practicarea virtuților morale pentru a contracara și a stinge viciile opuse, respectând persoana umană în integritatea ei, fără a neglija nici știința sau arta care împodobesc sufletul, nici afecțiunile umane, care sunt viața inimii, nici sănătatea sau împodobirea trupului, însă moderat, creștinește. Desăvârșirea omului rezidă în puritatea și intensitatea actelor interioare prin care el se unește cu Dumnezeu. Aceste acte interioare sunt: bunăvoința sau complacerea prin care sufletul se bucură de perfecțiunile divine printr-o stare de nemișcare, liniștea în Dumnezeu și complezanta, urmare a bunăvoinței prin care

Dumnezeu își manifesta dragostea față de noi, creaturile, și se complace în opera Sa. Prin aceste acte interioare exercitate prin rugăciune (meditație-gândire atentă la hotărârile mântuitoare) și contemplație (atenția iubitoare pentru lucrurile sfinte), obținem grațiile mistice, extazele, care sunt de trei feluri: de pricepere și admirare a adevărului divin, de complăcere a voinței noastre în bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu și a acțiunilor și operelor Sale. Iubirea perfecți a lui Dumnezeu are ca fruct conformitatea voinței noastre la voința lui Dumnezeu, supunerea bunei plăceri a lui Dumnezeu pentru noi și sfânta indiferență față de orice este lumesc; aceasta este totala unire cu Dumnezeu. Această iubire perfectă în Dumnezeu are caracteristicile ei specifice: Dumnezeu este iubit mai presus de toate lucrurile; rolul acestei iubiri este universal, căci ea perfecționează și rezumă toate virtuțile în gradul cel mai înalt; ea cuprinde darurile Spiritului Sfânt și supune la ascultare toate pasiunile și afecțiunile sufletului. Pentru Sf. Francisc, Muntele Calvarului este adevărata academie a delectării noastre. Sf. Francisc conduce pe discipolii săi la dezvoltarea armonioasă a tuturor facultăților, prin subordonarea vieții superioare a sufletului și a voinței, care sunt conduse în întregime printr-o iubire a lui Dumnezeu luminată, activa și arzătoare. Umanismul și misticismul se unesc în această doctrină în desăvârșirea omului până la despuierea totala față de cele vremelnice lumești și perfecționarea lui supremă în unirea transformantă cu Dumnezeu. În acest fel misticismul, departe de a distruge opera umanismului, o completează și o desăvârșește.




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact